Ramnicu Valcea a ramas si fara primar [1]

Viceprimarul orasului Ramnicu Valcea, Nicolae Dicu (PD), retinut, joi seara, de procurorii DNA, în timp ce primea o mita de 30

.000 de euro, l-a tras dupa el în aceasta afacere dubioasa si pe primarul Mircia Gutau. Astfel, în urma chestionarii edilului-sef de Valcea, anchetatorii au stabilit ca, de fapt, acesta a fost cel care a pretins si primit banii, iar viceprimarul avea doar cunostinta despre operatiune. Ieri, în jurul orei 16, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au emis mandat de retinere pe numele edilului-sef. Mircia Gutau si Nicolae Dicu au fost prezentati Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile. Potrivit unor surse judiciare, primarul Mircia Gutau a declarat în fata anchetatorilor ca denuntatorul a fost dat afara din biroul sau, în momentul în care omul de afaceri a schitat gestul ca vrea sa scoata ceva din buzunarul de la piept. Avocatul celor doi, Octavian Fieroiu, reprezentantul celor doi edili valceni,  sustine ca banii constituie de fapt un împrumut, el adaugand ca viceprimarul si denuntatorul se cunosteau de ?zeci de ani?. Aceleasi surse mai spun ca primarul este acuzat de luare de mita, iar colegul sau ? de complicitate la luare de mita. Viceprimarul Nicolae Dicu a fost prins în momentul în care primea suma de 30.000 de euro de la Crinu Popescu, patronul firmei Rovimet Ramnicu Valcea, în schimbul eliberarii unei autorizatii de constructie, într-o zona în care constructia de imobile este interzisa. Banii au fost marcati, iar flagrantul a avut loc la Hotelul Mara din oras. Dicu a primit, în noaptea de joi spre vineri, mandat de retinere pentru 24 de ore, fiind adus în Bucuresti. Pana la ora închiderii editiei, judecatorii nu se pronuntasera în ceea ce priveste arestarea preventiva a celor doi.
Publicat de : Ramona Lică
Data publicării: 08 Iul 2006 - 06:34
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19263&titlu=Ramnicu_Valcea_a_ramas_si_fara_primar