Investițiile masive în zootehnie, oprite de o hotărâre a CJ Timiș [1]

Prefectul de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, subprefectul Zoltan Marossy, și directorul Agenției Sapard din Timiș, Liviu Picior, au lansat un atac la adresa unei hotărâri de consiliu județean, aprobată la finele lunii mai, hotărâre care prevede că fermele de animale nu mai pot fi amplasate la mai puțin de un kilometru de localități și la 500 de metri de drum, transmite corespondentul AMOS News.

Drăgănescu s-a arătat deranjat de decizia consilierilor județeni de a plusa față de legile cadru ale Ministerului Mediului și a Ministerului Sănătății, care spun că aceste activități se pot desfășura la 500 de metri de zonele locuite, fapt care a dus la pierderea a două importante investiții în comuna Mașloc.

Marossy a explicat că investitorii au rămas cu buzele umflate, pentru că aleșii locali din Mașloc au aprobat inițial avizele de funcționare a fermelor de porci, dar au revenit asupra votului, după emiterea hotărârii Consiliului Județean.

“În acest fel se anulează șansa multor investitori, inclusiv a celor care apelează la fondurile Sapard”, a declarat subprefectul. Prefectul a completat că “oamenii au făcut documente tehnice, au investit bani, iar acum toate le-au sărit în aer”.

Subiectul a fost abordat la ultima ședință a Colegiului Prefectural, cu autoritățile de mediu și cu conducerea de la Direcția Agricolă.

“O să vedem ce poziție vom lua vizavi de această hotărâre. Poate reușim să o contracarăm cumva”, precizează Drăgănescu. Pe de altă parte, subprefectul a pus și problema infrastructurii de care este nevoie ca investitorul să ajungă până la ferma pe care o face.

“În hotărârea de consiliu nu se vorbește deloc de infrastructură. Cum se va ajunge la fermă dacă e la un kilometru de drum, în câmp? Pe ce bani se vor face?”, a mai spus Marossy.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Constantin Ostaficiuc, a precizat că proiectul de hotărâre a putut fi atacat cu mult timp înainte de a deveni act juridic, pentru că a fost supus dezbaterilor publice și se puteau face propuneri.

“Nu am decis de la o zi la alta aceste limite de amplasare a fermelor, ne-am consultat și cu specialiștii din domeniu. Nu mă opun dezvoltării unei afaceri, dar nu este corect ca afacerea să se facă în detrimentul celor care nu se ocupă cu așa ceva. Dacă sunt argumente forte, se poate reveni asupra hotărârii luate de consilieri. Vom analiza această problemă”, a replicat Ostaficiuc.

Investiția de la Mașloc aparținea concernului american Smithfield, care a cumpărat în 2004 societățile Agrotorvis și Comtim Grup. Concernul a anunțat că dorește să investească în trei județe din vestul țării 850 de milioane de dolari, pentru a crea 250 de ferme, cu un total de patru milioane de porci. Hotărârea CJ Timiș limitează și acest aspect, posibilii investitori având mână liberă doar pentru maximum 100 de ferme șI maximum un milion de capete de porcine.
Publicat de : Ioana TOMA
Data publicării: 07 Iul 2006 - 06:07
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19230&titlu=Investitiile_masive_in_zootehnie__oprite_de_o_hotarare_a_CJ_Timis