Folosind un partener al lui Hayssam, DNA pregateste arestarea primarului din Pantelimon [1]

DNA lucreaza la dosarul in care Petrus Campulungeanu, primarul comunei Pantelimon, este acuzat de luare de mita

. Vinerea trecuta, procurorii au cerut arestarea a doua persoane, fiind emise mandate pe cate 30 de zile.

Denuntatorii sunt sirianul Radwan Aktaa si consiliera Petruta Dumitrescu, parteneri intr-o firma care este pe cale sa piarda o ferma in valoare de peste 3,5 milioane de euro in comuna Pantelimon.

Arestarea primarului sau suspendarea sa din cauza inceperii urmaririi penale l-ar ajuta pe sirian, fost partener de afaceri cu Omar Hayssam, sa-si pastreze ferma. Denuntul a fost facut exact cu un an in urma, dar cercetarile au inceput acum.

La aceasta ora, Directia Nationala Anticoruptie (DNA) lucreaza la arestarea primarului comunei Pantelimon, Petrus Campulngeanu. El este acuzat de luare de mita, denuntatorii fiind un om de afaceri sirian si partenera sa, consilier judetean la Ilfov. Dosarul are la baza o plangere veche de un an si cateva inregistrari ambientale facute cu microfoane puse pe cei doi denuntatori.

Povestea din spatele acestei afaceri este insa mult mai incurcata. La aceasta ora, doua persoane au fost arestate, se strang probe impotriva celei de a treia, iar singurul beneficiar va fi arabul care astfel va pastra o ferma uriasa in Pantelimon, ferma pe care legal a pierdut-o, dar mai are o sansa sa castige ceva bani de pe urma ei. La aceasta operatiune il ajuta DNA.

Prietenul lui Hayssam

Denuntatorul este Radwan Aktaa, un personaj care a mai facut obiectul atat al unor anchete de presa, cat si ale unor dosare penale. In unele cauze, el este cercetat de mai bine de 11 ani, acuzele fiind de contrabanda cu tigari sau cafea. In perioada guvernarii CDR-iste, Aktaa a aparut si in discursurile oficiale ale Parchetului General sau ale defunctului Consiliu National de Actiune Impotriva Coruptiei si Crimei Organizate. La un moment dat, Aktaa a si fost arestat, dar a scapat dupa numai cateva zile. In mai multe dosare penale, cate unul dintre fratii Aktaa s-au chiar amandoi au fost denuntatori. Astfel, la Prahova au fost arestate sase persoane, printre care si un fost ofiter SPP, acuzate ca au furat un tir ce apartinea sirienilor. Dupa indelungi cercetari, nu a rezultat exact daca fratii Aktaa fusesera cu adevarat pagubiti de 14,5 tone de cafea. In alt dosar, Radwan Aktaa a denuntat doi politisti care i-ar fi cerut mita. In timp, relatiile sale cu structurile anticoruptie s-au intarit. De-a lungul timpului au aparut probe ca unul dintre frati, Mohammad Aktaa, care are afacerile stabilite in Ungaria si partea de vest a Romaniei, a avut mai multe „combinatii“ cu Zaher Iskandarani, iar Radwan Aktaa, stabilit in Ilfov, a fost partener de afaceri cu mult mai celebrul Omar Hayssam.  De altfel, pe 31 martie, cu putin timp inainte de a fi arestat pentru terorism, Hayssam a plecat din spital in masina lui Radwan Aktaa. Din acel moment, fratii Aktaa au fost atent monitorizati, fiind banuiti de legaturi cu organizatiile de terorism internationale. Dupa ce a vazut ca Hayssam a fost eliberat, Aktaa a prins din nou aripi.

Denuntul si consiliera

Radwan Aktaa este unul dintre denuntatorii luarii de mita. Celalalt este consiliera Petruta Dumitrescu, o figura foarte cunoscuta in judetul Ilfov. Toata lumea stie ca ea este partenera de afaceri a lui Radwan Aktaa, chiar daca acesta are afaceri directe cu autoritatile locale. In numai cateva luni, „doamna Petra“, cum o stiu toti, si-a schimbat de trei ori apartenenta politica, in functie de deciziile Consiliului Local al comunei Pantelimon si de cat de favorabile s-au defavorabile ii erau acestea lui Radwan. Solutia nu este surprinzatoare pentru ca, in acel Consiliu Local, un singur vot poate muta balanta de la PSD la Alianta PNL-PD.

In denunt, consiliera si sirianul sustin ca, prin doi intermediari, primarul Petrus Campulungeanu le-ar fi cerut 260.000 de euro ca sa nu le ia o ferma pe care ei deja au pierdut-o. Din denunt reiese ca au dat 60.000 de euro si ca au amanat plata restului sumei, moment in care au pierdut ferma. Aici ar trebui spus cum a obtinut Radwan Aktaa ferma si ce a facut cu ea, din aceasta poveste intelegand rolul jucat de deciziile DNA in procesele care acum sunt in desfasurare.

Inselaciune la Politia Capitalei

La Politia Capitalei este in desfasurare un dosar in care Radwan Aktaa este acuzat de inselaciune de fostul proprietar al firmei „Tac Victory“ SRL. Aceasta firma a obtinut concesiunea unei ferme pe raza comunei Pantelimon. Patronul, avand mai multe probleme, a hotarat sa cesioneze ferma sirianului.

Concesiunea s-a facut in anumite conditii. Intai, arabul s-a obligat sa-i returneze fostului proprietar 800.000 de euro, investitia acestuia in ferma zootehnica din comuna Pantelimon. Cand s-au cerut acesti bani, Aktaa a cesionat de sase ori actiunile la aceasta firma catre persoane de nationalitate araba, nici unul nefiind gasit pe parcursul anchetei de la Politia Bucuresti.

Mai mult, tot fostul proprietar a identificat mai multe bunuri ale fermei care au fost instrainate, toate insumand tocmai investitia sa initiala.

Desi dosarul este pe rol, urmarirea penala a fost inceputa la un moment dat, lucrarea nu s-a mai incheiat.

Sponsorul de la Primarie

Radwan Aktaa nu s-a multumit numai cu a avea in concesiune firma, ci a vrut sa cumpere pamantul, acesta valorand, conform unei expertize facute de Primarie, peste trei milioane de euro. Pentru aceasta avea nevoie de un contract prin care sa o cumpere, asa ca a incheiat cu fostul primar al comunei Pantelimon, Gheorghe Popescu, un contract de leasing. Sigur ca i-a ramas dator edilului si de aceea se pare ca l-a sponsorizat cu patru miliarde de lei in timpul campaniei din anul 2000.

De altfel, la Pantelimon a fost situatie bizara. Desi PSD si PUR (actualul PC) erau aliate, cele doua partide au avut candidati separati in aceasta comuna. Petrus Campulungeanu pentru PSD si Gheorghe Popescu pentru PUR. A castigat candidatul social-democrat. Imediat au inceput necazurile pentru Radwan Aktaa.

Sirianul si edilul

Intre Primarie si sirian au inceput mai multe procese. Primaria considera ilegal contractul de leasing semnat de Gheorghe Popescu. De asemenea, au incercat sa-l anuleze pentru ca sirianul nu si-a platit niciodata redeventa catre stat. In anul 2005, procesele au fost castigate si s-a hotarat evacuarea sirianului de la ferma.

Tot in acea perioada primavara-vara 2005, sirianul a inceput sa fie chemat la Politia si Parchetul Capitalei. Atunci a facut denuntul impotriva primarului. Au toate aceste lucruri legatura? Dosarul de la Politie a intrat in uitare, cel de la Parchetul Capitalei nu a mai ramas nici el in actualitate, iar sesizarea facuta la DNA a „prins viata“ abia acum, cand Radwan Aktaa este la un pas de a pierde si ultimul proces cu Primaria.

Ultima ora

In luna noiembrie a anului trecut, Petrus Campulungeanu a fost pus sub invinuire de catre DNA sub acuzatia de luare de mita. Pana acum doua saptamani, in dosar nu s-a mai facut nimic. Lucrarea a fost preluata acum de procurorul Constantin Balcan de la DNA. Vineri, 30 iunie, au fost ridicati de acasa si retinuti doi colaboratori ai sirianului, Niculae Constantin si Matei Marian. Ei au fost arestati pe o perioada de 30 de zile, sub acuzatia de complicitate la luare de mita. Asa cum suna acuzatia, inseamna ca procurorii pregatesc si arestarea autorului principal al faptei, primarul Petrus Campulungeanu.

Procurorul Balcan, fost senator FSN

Procurorul Constantin Balcan (foto) a intrat in atentia presei in 2002, cand a fost relatat cazul unui tanar batut, instrumentat chiar de el, dar nu cum trebuie. Pe atunci, era procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau. El a fost procurorul de sedinta in procesul lui Fanel Pavalache. Fostul consilier guvernamental l-a recuzat pe motiv ca a fost parlamentar. Intr-adevar, Constantin Balcan a fost, in perioada 1990-1992, senator pe listele parlamentare ale FSN, in circumscriptia Ialomita. Acum este procuror la Serviciul de combatere a faptelor conexe faptelor de coruptie din DNA.

Petrus Campulungeanu: Aktaa vrea sa castige 3,5 milioane de euro si sa dea 5 miliarde de lei

L-am contactat pe primarul comunei Pantelimon, Petrus Campulungeanu (foto). Acesta nu a parut surprins ca DNA ii pregateste ceva, sustinand ca este obisnuit sa fie chemat la Parchet de cand incearca sa-l disloce pe Radwan Aktaa de la ferma detinuta pe raza comunei.
Reproducem mai jos discutia avuta cu primarul Pantelimonului.

Ferma este in posesia lui Aktaa

- Reporter: In primul rand, vreau sa va intreb daca ferma care apartine comunei Pantelimon mai este acum in posesia lui Radwan Aktaa.
- Petrus Campulungeanu: Nu mai este in posesia lui. Noi am castigat procesul in instanta, hotararea fiind definitiva si irevocabila.
- Si l-ati evacuat?
- Ne-a dat in judecata, spunand ca a facut investitii de 11 miliarde de lei.
- Si care e situatia acestui proces acum?
- Situatia procesului vizavi de aceasta investitie pe care sustine ca a facut-o dansul se deruleaza inca.
- Cine administreaza la aceasta ora ferma?
- La ora actuala o administreaza tot dansul.
- Cum este posibil?
- Pentru ca am mers cu executorul judecatoresc, am facut proces-verbal de predare, iar dupa aceea ne-a dat in judecata pentru investitiile facute.
- Care ar fi sansele care el sa isi recupereze aceasta investitie?
- Sansele sa-si recupereze aceasta investitie tin numai de hotararea instantei, definitiva si irevocabila.
- Acum vreau sa va intreb un lucru mai direct: ati primit bani de la Radwan Aktaa ca sa-l lasati in posesia acestei ferme?
- Sub nici o forma. Radwan Aktaa are sa-mi dea 3.500.000 de euro.
- El sustine ca v-a trimis niste bani.
- Poate sa sustina orice. Si eu pot sa spun ca v-am dat dumneavoastra niste bani, ca
ne-am intalnit alaltaieri si v-am dat niste bani. Asa poate sustine si dansul. Eu unul nu am luat bani de la acest om si nici nu am acceptat asa ceva pentru ca ma judec cu el din anul 2000.

Le-a propus bani ca sa declare ce vrea el

- De-a lungul timpului au existat incercari din partea lui de a rezolva pe cale amiabila aceasta situatie?
- Pe cale amiabila am avut o discutie, i-am spus ca acel certificat de leasing care a fost incheiat in anul 1999 sau 1998 nu era o forma legala pentru ca noi nu avem voie sa incheiem un contract de leasing, ca primarie. De aceea, in anul 2000, cand am preluat postul de primar, am si inceput actiunea de reziliere.
I-am spus la ora respectiva sa ramanem pe acel contract de concesionare, care a fost inaintea contractului de leasing, si nu mai aveam nici o problema. Nu a fost de acord si din cauza asta am mers cu judecata in continuare, din anul 2000 pana in anul 2005.
- Cand ati castigat...
- Da, cand am castigat. Intre timp am fost chemat pe la Parchetul Militar, datorita faptului ca a fost prins cu falsificare de date, cu expirarea unor marfuri, dupa aceea am fost cu executorul si am fost chemat iarasi la Parchet pentru ca era in neregula procesul verbal al executorului judecatoresc... dar am aratat actele procurorului, a vazut si a zis ca nu e nici o problema. Si am tot avut clinciuri de-astea pe parcursul anilor 2000-2005.
- In toamna ati fost chemat si la DNA, sub acuzatia de luare de mita.
- Da, asa e, am fost chemat la DNA sub acuzatia de luare de mita. Dar nu am inteles cum luasem mita, daca cineva ma prinsese ca am luat mita, daca mi-a dat vreodata  Radwan bani....
- Stiti ca in acel dosar au fost arestate acum doua persoane.
- Stiu, cei care lucrau cu dansul.
- Ati fost citat iarasi de DNA?
- Deocamdata nu.
- V-asteptati?
- Normal ca ma astept, datorita faptului ca s-au tot vehiculat si se vehiculeaza, aud diferite voci care spun ca s-ar fi dus si le-ar fi propus celor doi ca le da bani ca sa declare ce vrea el. Nu stiu, vrea sa ii bage si pe oamenii aia, vrea sa ne bage pe toti in aceeasi oala.

Cinci miliarde de lei pentru trei milioane de euro

- De cand il cunoasteti pe Radwan Aktaa?
- In anul 1999, fiind viceprimar, l-am cunoscut, iar din 2000 l-am tot cunoscut datorita faptului ca am tot avut procese cu el.  
- El a sponsorizat vreodata Primaria Pantelimon?
- Nu, de cand sunt eu primar, niciodata.
- Stiti daca l-a sponsorizat pe unul dintre contracandidatii dumneavoastra la primarie?
- Din ce s-a auzit, din ce s-a vehiculat, se pare ca l-a sponsorizat pe fostul primar. A si incheiat contractul de leasing cu dansul. Acest lucru din ce am auzit, nu pot sa va confirm.
- Chiar daca a inceput aceasta ancheta la DNA, aveti de gand sa continuati demersurile pentru evacuarea lui de la ferma?
- Fara probleme, da. Nu pot, nu-mi permite legea sa fac altceva. Ori legea va decide ca trebuie sa-i dam cele 11 miliarde si atunci ne vom supune, chiar daca nu-s reali, dar totusi ne vom supune, ca asta este, si atunci vom face in asa fel incat sa-i dam esalonat sau vom vedea cum, in functie de hotararea Consiliului Local, pentru ca bugetul se va discuta in Consiliul Local, nu noi, primarii, decidem in astfel de situatii.
- Am inteles. Deci, orice ar fi, nu renuntati la a-l goni de acolo.
- Nu am cum, pentru ca valoarea este extraordinara. Daca dansul vroia in continuare sa ramana la ferma respectiva, sa faca vreo investitie, trebuia sa accepte ca acel contract de leasing era ilegal intocmit si nu avea nici o valoare juridica...
- Diferenta ar fi fost ca doar ar fi folosit ferma daca i-o lasati in concesiune, iar asa el o vrea in posesie.
- El o vrea in posesie. Mai platea inca 5 miliarde si avea o ferma de 3.500.000 de euro.  

Sponsorul Hayssam de la Primarie

- De-a lungul timpului, primaria a fost sponsorizata vreodata de Omar Hayssam?
- Da, dar nu cu numele Omar Hayssam. A fost sponsorizata o data in anul 2004,  baxuri de apa, cu zece paturi de spital si cu un laborator medical. Sub numele firmei aceea de apa minerala...
- ...Bucovina.
- Bucovina, da. Nu aparea numele lui Omar Hayssam sau altceva.
- Atunci Radwan Aktaa l-a adus pentru sponsorizare?
- Nu, a venit o doamna, care nu a fost doar la mine la primarie, a mai fost la alte zece primarii din judetul Ilfov cu o sponsorizare tot pe problemele astea.
- Cunoasteti o anume consiliera pe nume Petra?
- Da, o cunosc foarte bine.
- Ce legaturi are ea cu Radwan Aktaa?
- Sunt asociati in toate afacerile pe care le fac.
- Cum sunt asociati? Nu e consiliera?
- Consiliera judeteana.
- Stiti in ce partid e?
- La ora actuala, din ceea ce stiu, pentru ca nu mai vreau sa am de-a face cu acesti oameni si nu mai vreau sa aud de ei, se pare ca e independenta.
- Pai fusese la PSD, cu dumneavoastra.
- A fost la PSD, dupa aceea a vrut sa se transfere la PD, si am inteles ca nu au primit-o cei de la PD... Asa stiu, dar nu va pot confirma 100%.

Publicat de : Lidia Popeanga , Al.
Data publicării: 06 Iul 2006 - 06:16
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19205&titlu=Folosind_un_partener_al_lui_Hayssam__DNA_pregateste_arestarea_primarului_din_Pantelimon