Funar îi cere lui Băsescu să nu promulge legea administrației [1]

Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, îi cere președintelui Traian Băsescu să nu promulge legea referitoare la reforma în administrația publică locală. În opinia senatorului PRM, dacă legea va fi promulgată în forma votată de Parlament, nu ar mai avea rost alegerile pentru funcția de primar, pentru că atribuțiile acestuia ar fi preluate de un administrator public, transmite corespondentul AMOS News.

O altă nemulțumire a secretarului Senatului este legată de înființarea cabinetelor primarilor și președinților de Consilii Județene. El susține că nu există criterii clare după care vor fi angajați membrii acestor structuri iar acest lucru poate provoca abuzuri.
Publicat de : Francisc MĂDĂRĂȘAN
Data publicării: 01 Iul 2006 - 07:16
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19092&titlu=Funar_ii_cere_lui_Basescu_sa_nu_promulge_legea_administratiei