Prefect dat in judecata de consilieri [1]

Supleantii de pe lista PSD, numiti in aprilie consilieri judeteni in forul de conducere al judetului Bistrita-Nasaud in locul demisionarilor de la PNL si PD, l-au dat in judecata la sfarsitul saptamanii trecute pe prefectul Szilagyi Ioan pentru abuz in serviciu

.

Acestia reclama faptul ca actionarea in contencios administrativ formulata de prefect le-a suspendat activitatea abia inceputa. Deputatul democrat Ioan Oltean s-a declarat surprins de decizia pesedistilor. Acesta este de parere ca abia dupa o eventuala solutie favorabila data de instante actualului consiliu judetean s-ar putea ataca decizia prefectului in contecios.

Prefectul este singurul in masura sa atace in contencios administrativ unele hotarari adoptate de administratiile locale si cea judeteana, aceasta fiind una dintre atributiile functiei sale.

Prefectul Szilagyi Ioan nu s-a aratat deloc surpins de faptul ca cei 12 supleanti ai PSD l-au chemat in fata instantei, dar ne-a precizat ieri ca are lucruri mult mai importante de facut decat sa analizeze reactiile consilierilor pesedisti.

Punct pentru "aliati"

Tibunalul Bistrita-Nasaud a respins la finele saptamanii trecute exceptiile invocate de consiliul judetean in procesul intentat liderilor Aliantei D.A. Reprezentantul CJ, Iosif Redl, a sustinut ca nu s-a respectat "procedura prealabila".

Daca exceptiile sustinute de CJ ar fi fost admise, procesul s-ar fi terminat cu victoria actualului consiliu judetean. Desi i-au fost respinse obiectiile, reprezentantul consiliului judetean a invocat o noua exceptie. Astfel, Redl a declarat in fata instantei ca cererea prin care consilierii PNL si PD au contestat inlocuirea lor cu supleanti PSD s-a facut tardiv, dupa expirarea termenului legal. Noua exceptie va fi judecata de instanta pe data de 15 iunie, dupa care se va trece la judecarea pe fond a cauzei.


Publicat de : ---
Data publicării: 23 Mai 2006 - 05:30
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=18000&titlu=Prefect_dat_in_judecata_de_consilieri