Deputatul la Bruxelles, afacerile varza [1]

Obiceiul politicienilor de a-si lasa afacerile pe mainile rudelor a facut o prima victima

.
Deputatul Dumitru Becsenescu s-a trezit cu o mare gaura în buget, dupa ce l-a pus pe cumnatul sau sa-i gestioneze averea si a plecat euroobservator la Parlamentul European. Surse parlamentare spun ca fratele sotiei sale si înca o ruda a acesteia s-au lansat într-o serie de tranzactii neprofitabile pentru grupul de firme Antares, fondat de politician. Dupa ce a constatat ca afacerile sale se duc de rapa, Becsenescu si-a dat demisia din Partidul Conservator acum o saptamana. ?Are probleme serioase în afaceri si nu mai poate avea încredere în cei care le gestioneaza în lipsa sa, asa ca a renuntat sa mai fie membru PC pentru a-si redresa situatia financiara?, ne-a declarat purtatorul de cuvant al PC Bogdan Ciuca.

Dumitru Becsenescu e unul dintre cei mai bogati politicieni din Parlamentul Romaniei, dupa Dan Voiculescu, George Copos si Verestoy Attila. Potrivit revistei ?Capital?, Becsenescu avea anul trecut o avere de circa 35 milioane de dolari. Fostul ofiter de marina a investit, dupa 1989, în afaceri diverse: de la distributia de produse petroliere la constructia de locuinte, transporturi si turism.

Purtatorul de cuvant al PC spune ca Dumitru Becsenescu doreste sa renunte si la calitatea de parlamentar, însa nu vrea sa puna în dificultate partidul. Daca deputatul ar demisona din Parlament, PC ar pierde locul în Camera, care ar reveni, conform listei electorale a Uniunii PSD- PUR, social-democratilor. ?El ar fi renuntat complet la calitatea de parlamentar, dar nu l-a lasat partidul. Noi mai discutam, sa vedem ce formula ne avantajeaza si pe noi. Nu e interesat sa plece la alt partid, ca e un om de onoare?, afirma Ciuca.

Situatia ex-conservatorului este cunoscuta si acceptata si de presedintele PC, Dan Voiculescu.
Publicat de : Doroteea Voicu
Data publicării: 22 Mai 2006 - 05:39
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=17966&titlu=Deputatul_la_Bruxelles__afacerile_varza