PC doreste sa dea afara primarii din politica [1]

Deputatii au respins, ieri, o propunere legislativa a patru parlamentari PC, prin care primarii si viceprimarii nu ar mai fi trebuit sa aiba calitatea de membru de partid sau sa detina functii de conducere politica

. Propunerea legislativa viza modificarea Legii administratiei publice locale si stabilea ca fiind incompatibila calitatea de primar sau de viceprimar cu orice functie de conducere politica. Cei patru deputati PC mai propuneau incetarea mandatelor primarilor si viceprimarilor, in cazul in care acestia refuzau sa renunte la calitatea de membru de partid sau sa-si dea demisia din functiile politice pe care le detineau. Pentru respingerea proiectului de lege au votat 178 de deputati, la propunerea Comisiei pentru administratie publica si a Guvernului. Guvernul a precizat, printr-o nota, ca nu sustine propunerea legislativa a PC, deoarece trebuie respectat dreptul de asociere a cetatenilor si pentru ca primarul si viceprimarul sunt reprezentanti ai unitatilor administrativ-teritoriale, alesi in baza unor programe politice, pe care trebuie sa le aplice si pentru care au nevoie de sprijin politic.Un articol de
Publicat de : ---
Data publicării: 27 Apr 2006 - 05:49
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=17251&titlu=_PC_doreste_sa_dea_afara_primarii_din_politica