Alianta e gata de anticipate. La Bistrita [1]

PSD a ramas stapin in CJ Bistrita, dar asteapta verdictul justitiei

. Alianta PNL-PD pare sa se specializeze in tentative nereusite de schimbare a unor presedinti de institutii alesi sau numiti de PSD. Ultima incercare: Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud. Alianta nu numai ca nu l-a schimbat pe presedintele CJ, insa a pierdut toti consilierii judeteni. Strategia celor de la PNL si PD a fost de a forta schimbarea lui Gheorghe Marinescu (PSD) de la sefia Consiliului, prin dizolvarea CJ si organizarea de anticipate. Marti, toti consilierii judeteni de la PNL si PD si-au prezentat demisiile. Lor li s-a adaugat si reprezentantul UDMR. Teoretic, institutia urma sa fie condusa de secretarul judetului, timp de doua luni, perioada in care Guvernul poate decide organizarea de alegeri anticipate. Numai ca - supriza - consilierii PSD au gasit imediat solutia: au ocupat locurile demisionarilor cu supleantii de la PSD. „Si astfel, avem 12 locuri primite cadou de la Alianta, pentru care le multumim din suflet“, ne-a declarat Radu Moldovan, lider al PSD Bistrita-Nasaud. Consilierii judeteni ai PNL si PD vor contesta in contencios administrativ actiunea PSD de a ocupa locurile lasate libere prin demisia lor. „PSD a interpretat abuziv Legea 67. Vom contesta in contencios acest abuz, deoarece, potrivit legii, in urma demisiilor numarul consilierilor judeteni a scazut sub doua treimi, ca urmare, acest for este dizolvat de drept“, spune presedintele PD Bistrita-Nasaud, Ioan Oltean. El sustine ca instanta va da o decizie in cel mult o luna, timp in care Consiliul Judetean nu va functiona. „Daca instanta va decide ca avem noi dreptate, atunci vom organiza alegeri anticipate. Daca va decide ca PSD are dreptate, atunci raminem fara consilieri judeteni“, a mai spus Oltean. Radu Moldovan de la PSD sustine ca, pina la o decizie a instantei, Consiliul Judetean functioneaza. PSD detine in clipa de fata 21 din cei 31 de consilieri judeteni.
Publicat de : Raul Balogh, Cristia
Data publicării: 06 Apr 2006 - 06:20
 

Link ştire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=16600&titlu=Alianta_e_gata_de_anticipate__La_Bistrita