Senatul si-a dat OK-ul pentru desecretizarea contractelor [1]


  Autoritatile administratiei publice centrale si locale nu mai au voie sa includa clauze secrete în contractele care privesc bunuri din domeniul public sau privat, potrivit unei initiative PRM adoptate ieri de plenul Senatului

. In expunerea de motive, initiatorii proiectul de lege au dat ca exemple contracte precum cele încheiate de autoritatile statului cu firma OMV, pentru privatizarea Petrom, sau cu Apa Nova. "Profitându-se de inexistenta unui cadru legal, s-a ajuns sa se încheie un contract de interes national prin care au fost date în exploatare resursele de titei si de gaze naturale, iar o parte a clauzelor contractuale sunt secrete pentru locuitorii României", au aratat reprezentantii PRM. Initiatorii actului normativ au mai sustinut ca vizeaza "interzicerea ca acele contracte care privesc bunuri din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale sa aiba caracter confidential". Initiativa PRM a avut si sustinerea senatorilor social-democrati. Desi a semnat raportul favorabil pentru acest act normativ, presedintele Comisiei Juridice, senatorul UDMR Peter Eckstein, a declarat, în timpul dezbaterilor, ca nu sustine initiativa PRM. Potrivit declaratiilor senatorului UDMR, actul normativ este "superfluu", iar prevederile sale se suprapun cu norme legislative aflate în vigoare. Propunerea legislativa a senatorilor PRM a fost adoptata cu 24 de voturi "pentru", 22 "împotriva" si cu o abtinere. Aceasta urmeaza sa fie înaintata pentru dezbatere Camerei Deputatilor, în calitate de Camera decizionala. Mediafax


Publicat de : ---
Data publicării: 31 Mar 2006 - 06:59
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=16416&titlu=Senatul_si_a_dat_OK_ul_pentru_desecretizarea_contractelor