Basescu refuza sa numeasca un ministru propus de Tariceanu [1]


  Presedintele a anuntat aseara ca respinge numirea în functia de ministru pentru relatia cu Parlamentul a liberalului Victor Paul Dobre

. Motivul: acesta ar detine în cadrul Ministerului Administratiei si Internelor o functie importanta, pe care nu o poate parasi.
Problema este ca Dobre nu mai detine functia la care face referire seful statului, fiind revocat de primul-ministru tocmai pentru a putea ocupa functia de ministru. Surse de la Palatul Cotroceni spun ca Basescu nu a acceptat nominalizarea lui Dobre fiind suparat ca nu a fost consultat de primul-ministru în aceasta privinta.
Dobre este al doilea liberal care, în mai putin de doua saptamâni, vizeaza fotoliul lasat liber de Bogdan Olteanu, nereusind sa-l ocupe din cauza opozitiei Palatului Cotroceni.
Totul se petrece într-un moment în care tensiunea dintre liberali si democrati a atins cote maxime, din cauza a ceea ce liberalii numesc "tradarea" democratilor care au reusit sa-l împuna în fruntea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii pe Corneliu Turianu (PD), încalând o întelegere potrivit careia seful acestei institutii ar fi urmat sa fie Constantin Ticu-Dumitrescu, propus în CNSAS de Guvern.
Inainte de anuntul oficial, premierul Calin Popescu-Tariceanu a refuzat sa comenteze informatiile, spunând ca asteapta o reactie oficiala a Palatului Cotroceni. Tariceanu l-a aparat însa pe Dobre afirmând ca acesta si-a demonstrat calitatile în pozitia pe care a detinut-o pâna în urma cu câteva zile, aceea de secretar de stat în Ministerul Administratiei si Internelor (MAI).
Liberalii nu si-au pus nicio clipa problema ca alegerea lor ar putea fi refuzata de presedinte, de vreme ce Dobre a si fost eliberat luni din functia pe care o detinea la Ministerul Administratiei si Internelor. Singura problema pe care o aveau liberalii era cine îl va înlocui pe Dobre la Ministerul Administratiei, o functie care le revine potrivit algoritmului politic de împartire a functiilor guvernamentale. Victor Paul Dobre a fost secretar de stat în MAI, însarcinat cu coordonarea prefecturilor. A fost eliberat din functie de premier, dupa ce PNL l-a nominalizat pentru functia de ministru, ramasa vacanta dupa demisia lui Bogdan Olteanu, ajuns presedinte al Camerei Deputatilor.
Nominalizarea sa a fost facuta pe când presedintele Traian Basescu era plecat din tara într-o vizita în China. Un comunicat initial al Guvernului anunta, luni, ca Popescu-Tariceanu a semnat decretul de numire a lui Victor Paul Dobre în functia de ministru-delegat pentru relatia cu Parlamentul. Or, potrivit Constitutiei, un astfel de decret este semnat de seful statului, nu de premier. Legea fundamentala mai spune ca, înainte de semnarea decretului de numire, premierul si presedintele se consulta.
Ulterior, Palatul Victoria a corectat informatia initiala, afirmând ca premierul l-a eliberat pe Dobre din functia de secretar de stat, urmând ca decretul de numire sa fie semnat de presedintele României.
Surse de la Palatul Cotroceni spun însa ca Basescu este suparat ca premierul nu l-a consultat - când a acceptat aceasta nominalizare venita din partea conducerii PNL - asa cum spune Constitutia.
Basescu a spus aseara ca este nepotrivit ca un om pregatit pentru a face fata problemelor legate de inundatii sa fie luat din acel post. In calitate de secretar de stat, Dobre a coordonat prefecturile în timpul inundatiilor de anul trecut. In acea vreme era pe punctul de a-si pierde functia din cauza defectiunilor aparute în coordonarea luptei cu inundatiile, înlocuirea sa fiind data ca sigura de surse guvernamentale.
Ieri, Tariceanu a apreciat însa ca Dobre "si-a demonstrat calitatile", iar avansarea sa este un lucru normal: "Mi se pare normal ca atunci când un om se dovedeste serios, competent, devotat, sa fie avansat".
In vârsta de 54 de ani, Dobre a fost prefect de Galati între 1996 si 2000 si apoi deputat liberal în legislatura 2000-2004. Nominalizarea sa a fost facuta dupa ce un alt liberal, deputatul Titus Gheorgiof, a renuntat sa ocupe functia de ministru pentru relatia cu Parlamentul, desi initial o acceptase. Liberalii au tratat cu lejeritate aceasta renuntare, fostul titular al portofoliului, Bogdan Olteanu, afirmând ca Gheorghiof a renuntat la functie invocând "motive de natura divina".
Insa, potrivit unor surse din partid, motivele au fost reprezentate tot de opozitia Cotrocenilor. Gheorghiof este în relatii foarte reci cu fostul lider liberal Theodor Stolojan, actualul consilier prezidential pentru probleme economice.
Gheorghiof era aproape de a rata intrarea în Parlament, în alegerile din 2004, întrucât Stolojan a intentionat sa-l scoata de pe listele electorale ale partidului pe motiv ca imaginea sa publica nu este una dintre cele mai bune.
Liberalii s-au grabit sa-l numeasca pe Gheorghiof dupa ce au aflat ca postul este vizat de PD. Fotoliul de ministru pentru relatia cu Parlamentul este al PNL, potrivit celor stabilite la preluarea guvernarii.
Potrivit unei alte întelegeri mai vechi, la schimbarea presedintilor celor doua camere parlamentare, liberalii ar fi urmat sa ocupe sefia Camerei, iar democratii pe cea a Senatului. Cum înlocuirea lui Adrian Nastase cu Bogdan Olteanu a fost un "accident", democratii au cerut în compensatie fotoliul de ministru pentru relatia cu Parlamentul întrucât seful Senatului, Nicolae Vacaroiu (PSD) a ramas în functie.
Democratii a trebuit sa accepte nominalizarea si au anuntat ca nu se opun, dar Gheorghiof a renuntat la functie la fel de repede - si fara explicatii - asa cum si acceptase postul. iulian.anghel@zf.ro


Publicat de : Iulian Anghel
Data publicării: 31 Mar 2006 - 06:58
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=16406&titlu=Basescu_refuza_sa_numeasca_un_ministru_propus_de_Tariceanu