Prima moțiune simplă de la Senat în actuala sesiune a fost respinsă [1]

Moțiunea simplă "La ieșirea din iarnă, facturile și prețurile i-au ruinat pe români" a fost respinsă luni de plenul Senatului. Pe parcursul dezbaterilor a avut loc un schimb de replici dure între senatorii puterii și cei ai opoziției.

Președintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, a subliniat că moțiunea, inițiată de PRM și semnată și de o parte dintre senatorii social-democrați, nu a fost dictată de rațiuni populiste, ci de presiune a populației.

Liderul social-democrat consideră că prețurile și facturile la întreținere au devenit de-a dreptul de nesuportat pentru populație.

Senatorul PSD a apreciat că România plătește cel mai scump gazul natural importat din Federația Rusă și s-a întrebat dacă există o legătură între aceste prețuri și neprimirea ambasadorului României la Moscova de către președintele Putin, în condițiile în care diplomatul român se află la post încă din luna august.

Mircea Geoană a reproșat Guvernului Tăriceanu că România deține cel mai ineficient sistem energetic din Europa, motiv pentru care a recomandat Executivului să adopte o strategie de eficientizare a acestui sistem și o altă strategie pentru sprijinirea categoriilor defavorizate ale populației.

Mircea Geoană: "Aveți o răspundere, guvernați, asumați-v-o !".

În replică, senatorul PNL Paul Păcuraru l-a acuzat - de la tribună - pe Mircea Geoană și pe susținătorii moțiunii de "un discurs depășit politic". Paul Păcuraru a subliniat că există "o contradicție flagrantă" între cifrele oferite de semnatari în textul moțiunii pentru veniturile, consumurile și cheltuielile populației și indicatorii oficiali ai Guvernului.

Liberalul a explicat că prețul majorat al gazelor naturale și al produselor petroliere este determinat de prețul pieței mondiale și nu de factorii interni. Paul Păcuraru a apreciat că moțiunea reprezintă "un gest conjunctural și politic", deși a recunoscut că în România problemele pensionarilor, a coșului minim și al nivelului de trai sunt "realități dure și severe". "Calea de rezolvare a acestei probleme nu este o moțiune fără coerență între premise, dispozitiv și concluzii", a spus Paul Păcuraru.

Reprezentantul PRM, Valentin Dinescu, a acuzat Executivul de o prăbușire a nivelului de trai în 14 luni de guvernare a actualei puteri, de practicare a unor prețuri mai mari ca în Uniunea Europeană și de salarii și pensii de 10-15 ori mai mici. Valentin Dinescu și-a încheiat poetic alocuțiunea, citind două strofe dintr-un poem semnat de liderul PRM, cu mai mulți ani în urmă.

Îndemnând la respingerea moțiunii, reprezentantul UDMR Valentin Zoltan Puskas a afirmat că "există o criză veche a sărăciei și a prețurilor" pentru care ar fi necesară adoptarea unei strategii naționale pentru eradicarea sărăciei care să fie aplicată, în mod consecvent, de toate guvernele.

Ministrul economiei și comerțului, senatorul Codruț Sereș, a respins toate acuzațiile opoziției afirmând că "moțiunea simplistă, și nu simplă, e plină de date false și interpretări eronate". El a explicat că aderarea României la Uniunea Europeană presupune creșteri de prețuri, necesare integrării într-o piață comună.

Moțiunea a fost respinsă de plenul Senatului cu 62 împotrivă, 44 de voturi pentru și două abțineri.


Publicat de : Dana LASCU
Data publicării: 21 Mar 2006 - 07:10
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=16018&titlu=Prima_motiune_simpla_de_la_Senat_in_actuala_sesiune_a_fost_respinsa