Vasile Puscas: Actuala putere este vinovata de coruptia generalizata [1]

Cotidianul german "Handelsblatt" sustine, intr-un articol publicat recent, ca gruparea conservatoare din Parlamentul European exercita presiuni puternice pentru inghetarea procesului de integrare a Romaniei in UE din cauza "coruptiei generalizate".

Articolul a aparut in contextul vizitei pe care o efectueaza in Romania comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, in vederea evaluarii masurilor luate de guvernul romane in perspectiva integrarii. Autoritatile de la Bucuresti sustin ca nu au primit nici un semnal oficial de la Bruxelles cum ca aderarea ar fi in pericol. De cealalta parte a baricadei, fostul negociator-sef al Romaniei cu Uniunea Europeana, Vasile Puscas, sustine ca vinovata de “perceptia” coruptiei generalizate din Romania este actuala putere, pentru ca nu a realizat in doua luni ceea ce nu a reusit PSD in patru ani de guvernare: sa combata flagelul coruptiei.
Cu mai putin de doua luni inainte de semnarea de catre Romania a Tratatului de aderare la Uniunea Europeana, programata pentru 25 aprilie a.c., aderarea este pusa sub semnul intrebarii in presa germana. Cotidianul “Handelsblatt” a publicat recent un amplu articol in care se arata ca gruparea conservatoare din Parlamentul European (cea mai importanta ca marime) face presiuni puternice pentru inghetarea procesului de aderare a Romaniei la UE din cauza “coruptiei generalizate”. Potrivit publicatiei germane, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durrao Barroso, impartaseste punctul de vedere al conservatorilor europeni. “Handelsblatt” a mai relatat ca liderul crestin-democratilor germani din Parlamentul European, Markus Ferber, i-ar fi scris recent comisarului european pentru extindere, Olli Rehn, rugindu-l sa verifice “foarte serios” daca tara noastra a facut suficiente progrese pentru a putea semna Tratatul de aderare. Pe 13 aprilie a.c. Parlamentul European va supune la vot Tratatul de aderare a Romaniei.

Coincidenta

Informatiile referitoare la inghetarea procesului de aderare a Romaniei la UE au aparut in cotidianul german cu doar o zi inainte ca Olli Rehn, comisar european pentru extindere, sa soseasca in Romania pentru a evalua masurile luate de guvernul de la Bucuresti in vederea pregatirii pentru aderarea la UE. Ieri, pe Aeroportul “Henri Coanda”, Olli Rehn a dat asigurari ca tara noastra va semna Tratatul de aderare la data stabilita initial, 25 aprilie a.c. Astazi, oficialul european se va intilni cu presedintele Traian Basescu, cu premierul Calin Popescu-Tariceanu si cu o parte dintre ministrii cabinetului sau: Razvan Ungureanu (afaceri externe), Ene Dinga (integrare europeana), Monica Macovei (justitie), Vasile Blaga (administratie si interne) si Ionut Popescu (finante). In plus, comisarul european are programate intrevederi cu presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, cu liderii grupurilor parlamentare, cu presedintii comisiilor parlamentare pentru afaceri externe si integrare europeana, precum si cu reprezentanti ai societatii civile si ai investitorilor straini.

Tariceanu este linistit

Articolul aparut in publicatia germana “Handelsblatt” a generat numeroase reactii la Bucuresti. Premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat ca autoritatile romane nu au primit, pina in prezent, semnale potrivit carora tara noastra nu si-ar fi indeplinit angajamentele asumate prin capitolele de aderare negociate cu UE. Premierul a evitat sa comenteze articolul din “Handelsblatt”, precizind ca, deocamdata, nu exista o confirmare oficiala a veridicitatii celor afirmate. “Nu minimalizez un potential semnal de acest gen, dar am citit atent si am vazut ca nu era vorba despre o declaratie, ci de informatii relative la o posibila atitudine a grupului conservator. In aceasta situatie, este foarte neplacut sa incepem sa facem comentarii. Sigur, e un semnal, dar nu o declaratie oficiala care sa poata fi comentata in mod serios (...) Nu e prima data cind la nivelul grupului parlamentar crestin-democrat conservator apar astfel de declaratii. Probabil ca si in viitor vor exista anumite pareri divergente. Cu Romania, lucrurile stau bine, sa vedeti ce distractie o sa fie cind o sa inceapa sa se discute aderarea Turciei”, a spus Tariceanu.
La rindul sau, ministrul integrarii Europene, Ene Dinga, considera ca solicitarile recente ale crestin-democratilor germani privind inghetarea aderarii Romaniei la UE nu constituie un pericol real pentru integrarea tarii noastre, fiind normal sa existe si reticenta din partea unor oficiali europeni. “Procesul de monitorizare continua si nu avem emotii deocamdata”, a spus Dinga, apreciind ca este vorba doar despre o reactie mai mult emotionala a unor parlamentari europeni”. Pentru astazi este programata o sedinta extraordinara de guvern, unul dintre punctele de pe ordinea de zi fiind aprobarea noii forme a declaratiilor de avere pentru demnitari, cerinta a oficialitatilor europene.

Culmea cinismului

Fostul negociator-sef al Romaniei cu Uniunea Europeana, Vasile Puscas, a acuzat ieri actuala guvernare ca este “preocupata de rafuiala politica, si nu de combaterea coruptiei” si ca “discursurile impotriva coruptiei, neinsotite de rezultate, au generat perceptia coruptiei generalizate din Romania. In opinia lui Puscas, “inactiunea actualului guvern se va intoarce ca un bumerang asupra autoritatilor romane”. Pe de alta parte, fostul negociator-sef considera ca guvernul Nastase a facut pasi importanti pentru combaterea coruptiei, prin adoptarea pachetului de legi anticoruptie si crearea institutiilor abilitate sa aplice aceasta legislatie.

Publicat de : Silviu Sergiu
Data publicãrii: 28 Feb 2005 - 13:01
 

Link ºtire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=1543&titlu=Vasile_Puscas__Actuala_putere_este_vinovata_de_coruptia_generalizata