Inspectorii Primariei, scosi la munca de actualizare Baza de date electronica pentru strazile din Sibiu [1]

Primaria municipiului Sibiu a demarat un amplu proiect care are ca scop crearea unei baze electronice de date referitoare la strazile din oras, la starea acestora si la investitiile ce au fost facute sau urmeaza sa fie facute pentru modernizarea lor

. Baza de date electronica va fi creata dupa ce, in prealabil, datele existente despre strazi vor fi actualizate, operatiune ce va fi efectuata de inspectori din cadrul Primariei, care vor lucra pe teren pentru a aduna informatiile necesare. "Vom realiza aceasta baza de date care este extrem de utila in perspectiva tuturor lucrarilor executate in Sibiu - proiectul cu finantare ISPA, reabilitarea centrului istoric, lucrarile de modernizare la Piata Garii, la cele 13 artere importante, ca sa nu mai vorbim de pregatirea asfaltarii celor 76 de strazi de pamant, operatiune pe care o avem in program si care va incepe in acest an", a declarat primarul municipiului, Klaus Johannis. Pentru fiecare strada va fi creata o fisa care va contine date privitoare la: lungimea si latimea tronsonului respectiv, suprafata totala a acestuia, tipul pavajului, amplasarea si tipul retelelor de utilitati care se gasesc in infrastructura strazii (apa si canalizare, electricitate, gaz metan, telefonie). Tot in aceste fise vor fi inscrise si date privind transportul in comun pe strada respectiva, statiile de autobuz existente, punctele de transformare pentru curentul electric, amplasarea retelei de contact, marcajele si semnalizarile existente pe strada, precum si semnele de orientare care sunt amplasate in zona. Datele inscrise vor fi apoi introduse intr-un sistem informatic care va contine harti digitale ale orasului. In felul acesta, Primaria va dispune de date actualizate privitoare la infrastructura rutiera si mobilierul stradal existent pe strazile municipiului. Fiecare compartiment al municipalitatii va avea acces la aceasta baza de date si va avea obligatia de a mentine actualele informatii continute, care vor putea fi vizualizate in formatul unor harti digitale sau chiar planuri 3D. Si cetatenii vor putea accesa si consulta aceste harti digitale, prin intermediul Internetului. Primaria a realizat deja o simulare a proiectului. In aceasta perioada, trei inspectori ai institutiei se afla pe teren si incearca realizarea fiselor pentru patru strazi selectate spre a vedea ce probleme intervin pe teren. Proiectul propriu-zis va incepe cu culegerea datelor pentru strazile invecinate Pietei Garii, acolo unde exista deja un santier de reabilitare deschis si strazilor selectate care fac obiectul contractului finantat din fonduri BERD, in vederea reabilitarii Pietei Garii si a unui pachet de strazi stabilite prin contract. Proiectul va continua cu cele 76 de strazi neasfaltate. Potrivit autoritatilor locale, proiectul de creare a unei asemenea baze de date este primul care va deveni functional in Romania. Un articol de Florian Gadea
Publicat de : ---
Data publicării: 03 Mar 2006 - 08:14
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=15285&titlu=Inspectorii_Primariei__scosi_la_munca_de_actualizare_Baza_de_date_electronica_pentru_strazile_din_Sibiu