Vosganian: Listarea la bursa a Fondului Proprietatea ar putea fi amânata [1]


  Comisia de buget-finante din Senat va face lobby pentru modificarea prin ordonanta de urgenta a legii privind functionarea Fondului Proprietatea, astfel încât beneficiarii sa-si poata vânda titlurile de despagubire înainte de listarea la bursa a fondului

.
De titluri de despagubire la fond beneficiaza cei care revendica proprietati confiscate în mod abuziv de regimul comunist si nu mai pot fi retrocedate în natura.
Potrivit presedintelui Comisiei de buget, Varujan Vosganian (PNL), unii actionari s-au plâns la parlament de acest sistem de despagubire si au cerut sa îsi poata înstraina pachetele de actiuni.
Initial, posesorii puteau sa-si vânda titlurile primite de la stat în contul proprietatilor confiscate, iar multi le-au vândut la preturi mult mai mici decât valoarea nominala. Vânzarea a fost ulterior interzisa, cu intentia de a-i proteja pe beneficiari.
In plus, Fondul Proprietatea nu este înca pregatit pentru listarea la bursa, sustine Comisia de buget în urma unei întâlniri cu CNVM, reprezentantii Bursei, administratorul Fondului Nicolae Ivan si ministrul pentru relatia cu parlamentul Bogdan Olteanu.
Vosganian spune ca majoritatea societatilor care vor contribui cu pachete de actiuni la acest fond nu au început înca procedurile de listare la bursa, desi convocarea adunarilor de actionari ar fi trebuit sa aiba loc la începutul anului, astfel încât listarea fondului sa se produca în primul trimestru al lui 2006. Legea prevede ca înainte de listarea fondului, societatile din portofoliu trebuie sa fie la rândul lor listate. In aceste conditii, Fondul Proprietatea ar putea intra pe Bursa abia în a doua jumatate a anului, sustine senatorul.
Nicolae Ivan a afirmat recent într-un interviu pentru ZF ca Fondul va intra pe bursa în 4-5 saptamâni, însa pentru parlamentarii din Comisia de buget este imperios ca acest termen sa fie amânat deoarece exista consecinte pe plan procedural care nu au fost prevazute în legea de functionare a fondului de despagubire.
De pilda, spune Vosganian, nu se stie cum vor fi distribuite dividendele, care va fi mecanismul de functionare al AGA sau ce strategie are fondul.
Peste jumatate din cererile de acordare de actiuni la Fondul Proprietatea vor fi solutionate pâna la sfârsitul anului 2006, potrivit estimarilor reprezentantilor Guvernului, a mai spus senatorul.
Potrivit lui Vosganian, pâna în prezent au fost încheiate procedurile pentru 14.000 de actionari, care au primit titluri cu o valoare echivalenta cu 400 mil. euro, respectiv 10% din activul fondului.
"Procedurile sunt foarte complicate în administratia locala si exista din partea Guvernului si o anumita nemultumire în legatura cu modul în care administratia locala onoreaza îndeplinirea acestor proceduri", a mentionat presedintele comisiei parlamentare. doina.anghel@zf.ro


Publicat de : Doina Anghel
Data publicării: 01 Mar 2006 - 07:42
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=15214&titlu=Vosganian__Listarea_la_bursa_a_Fondului_Proprietatea_ar_putea_fi_amanata