DeSi motiunea de cenzura “Antireforma in sanatate” a fost respinsa,PSD va sesiza Curtea Constitutionala

Iulian Badea Motiunea de cenzura depusa de PSD si PRM in legatura cu asumarea raspunderii Guvernului pentru pachetul de legi privind reforma in sanatate a fost respinsa, ieri, cu 246 de voturi “impotriva” si 214 voturi “pentru”

. Votul a fost secret, cu bile, din numarul total al parlamentarilor, respectiv 468, fiind prezenti 460, care si-au si exprimat optiunea de vot. In cadrul luarilor de cuvant, extrem de aprinse, premierul Tariceanu si reprezentantii Coalitiei au precizat, la unison, ca adoptarea motiunii “ar bloca reforma sanatatii si ar permite intrarea sistemului sanitar in colaps”, in timp ce parlamentarii Opozitiei, in special cei ai PSD, au criticat vehement “razboiul ministrului Sanatatii cu medicii si farmacistii” si ignorarea Parlamentului. De altfel, senatorul PSD Antonie Iorgovan a anuntat in plenul camerelor reunite ale Parlamentului, ca social-democratii vor sesiza Curtea Constitutionala. Finalul dezbaterilor pe marginea motiunii de cenzura a fost marcat de replici dure intre primul-ministru Calin Popescu Tariceanu si liderii social-democrati. Motiunea de cenzura depusa de PSD si PRM in legatura cu asumarea raspunderii Guvernului pentru pachetul de legi privind reforma in sanatate a fost respinsa, ieri, cu 246 de voturi “impotriva” si 214 voturi “pentru”. Votul a fost secret, cu bile, din numarul total al parlamentarilor, respectiv 468, fiind prezenti 460, care si-au si exprimat optiunea de vot. Nu au existat voturi anulate. In cadrul dezbaterilor, extrem de aprinse intre parlamentarii Puterii si cei ai Opozitiei, premierul Tariceanu a atras atentia Parlamentului ca adoptarea motiunii “ar bloca reforma sanatatii si ar permite intrarea sistemului sanitar in colaps”, informeaza Rompres. “Avem responsabilitatea in fata celor 22 de milioane de romani sa respingem aceasta motiune! Avem responsabilitatea in fata cetatenilor Romaniei sa recladim sistemul de sanatate publica!”, a aratat primul ministru. “Daca nu corectam rapid deficientele majore din sistemul de sanatate, datoriile vor reaparea, iar banii vor fi gestionati prost in continuare”, a spus Tariceanu. Seful Executivului a reamintit ca reforma sanatatii este o prioritate strategica si ca “este poate cea mai dificila reforma pe care guvernul si-a propus sa o puna in practica”. Premierul a reamintit faptul ca guvernul a acceptat amendamente din partea parlamentarilor. “Mi-ar fi placut sa putem prelua 100% din amendamente. Dar acest lucru ar fi fost posibil doar daca opozitia ar fi vrut sa se faca o reforma a sanatatii. Dar nu vrea!”, a spus Tariceanu. El apreciat ca motiunea de cenzura depusa de opozitie este scrisa intr-un “stil lautaresc” autorii “insailand dupa ureche formule demagogice”. PSD nu renunta Senatorul PSD Antonie Iorgovan a anuntat ieri, in plenul camerelor reunite ale Parlamentului, ca social-democratii vor sesiza Curtea Constitutionala in privinta pachetului de legi privind reforma sistemului sanitar in cazul in care motiunea de cenzura va fi respinsa. In opinia senatorului PSD, pachetul de legi contine “motive serioase de fond”, la care se adauga incalcarea unor articole din Constitutie prin introducerea obligativitatii jurisdictionale administrative si a unor componente in materie de contencios administrativ.”Proiectul de lege se pretinde a fi articulat, dar, daca citim fiecare lege in parte, constatam ca nu prea se leaga”, a afirmat Antonie Iorgovan. Sorin Oprescu: “Criza din sanatate a trecut din faza acuta in cea cronica” Senatorul Partidului Social Democrat Sorin Oprescu a criticat in plenul camerelor reunite ale Parlamentului, “razboiul ministrului sanatatii cu medicii si farmacistii” si ignorarea Parlamentului, prin asumarea raspunderii Guvernului pentru pachetul de legi privind reforma sistemului sanitar. “Criza din sistemul de sanatate a trecut din faza acuta in cea cronica si acum se cauta acari pauni. Criza din sistemul sanitar nu poate continua”, a afirmat Sorin Oprescu, in cadrul dezbaterii motiunii de cenzura “Anti-reforma in sanatate”. El l-a acuzat pe ministrul Eugen Nicolaescu de sfidare a opiniei publice si a pacientilor. PRM: “Se legifereaza genocidul” Senatorul PRM Dan Claudiu Tanasescu si deputatul PRM Mircea Ifrim au afirmat ca pachetul de legi pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea este “antieuropean, antisocial si antiliberal”. In opinia senatorului Dan Claudiu Tanasescu, prin reforma anuntata Guvernul “legifereaza genocidul” si transforma “sursele de viata in surse de venit”. La randul sau, presedintele Comisiei de sanatate din Camera Deputatilor, Mircea Ifrim, a enumerat principalele neajunsuri ale pachetului de legi. PD sustine guvernul din care face parte Liderul grupului PD din Camera Deputatilor, Cristian Radulescu, a declarat ieri, de la tribuna Parlamentului, inaintea votului, ca parlamentarii PD nu voteaza impotriva Cabinetului Tariceanu. "Deputatii si senatorii PD vor vota cu totii pentru sustinerea guvernului si impotriva motiunii si fac acest anunt de la inceput, pentru a linisti spiritul acelor persoane care, din naivitate sau, poate, din rea-vointa, isi faceau iluzii cum ca PD ar putea sa voteze impotriva guvernului din care face parte", a declarat Radulescu. Deputatul democrat a apreciat ca Sanatatea a devenit unul dintre acele subiecte despre care isi dau cu totii cu parerea, ca si agricultura, ca si fotbalul, ca si starea vremii, dar la care putini se pricep. Declaratia liderului deputatilor democrati vine ca replica la afirmatiile deputatului PSD Claudiu Manda care spunea ca Executivul condus de Calin Popescu Tariceanu „ar putea iesi de la guvernare cu ajutorul parlamentarilor democrati”. PC: “Motiunea de cenzura nu-Si gaseSte justificarea” Pachetul de legi privind reforma in sanatate reprezinta, in opinia conservatorilor, o viziune integrata si coerenta asupra organizarii si functionarii sistemului sanitar si, de aceea, parlamentarii PC il vor sustine, a afirmat ieri senatorul Irinel Popescu, la dezbaterea in Parlament a motiunii de cenzura “Anti-reforma sanatatea”. Desigur, acesta este perfectibil si cu siguranta va mai suferi multe transformari, rezultate din confruntarea cu realitatea, a apreciat Irinel Popescu. PC considera, de aceea, ca motiunea de cenzura a opozitiei nu-si gaseste justificarea, a adaugat el. UDMR: “Acest pachet de legi va produce reforma in sistem” Grupurile UDMR din Senat si Camera Deputatilor voteaza impotriva motiunii de cenzura pe pachetul de legi ale sanatatii, pentru ca sunt convinse de faptul ca acestea vor duce la reformarea sistemului sanitar. “Ne exprimam convingerea ca acest pachet de legi pus in aplicare va duce la reformarea profunda a sistemului sanitar actual, va realiza unul modern eficient si compatibil cu celelalte sisteme de sanatate din Uniunea Europeana, pus atat in slujba intereselor pacientilor, cat si a personalului sanitar”, a declarat deputatul Bonis Istvan, de la tribuna Parlamentului. Replici dure intre Putere si Opozitie de la tribuna Parlamentului Finalul dezbaterilor pe marginea motiunii de cenzura initiate de Opozitie la pachetul de legi privind reforma sistemului sanitar a fost marcat de replici dure intre primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu si liderii social-democrati. Primul-ministru i-a acuzat pe reprezentantii Partidului Social Democrat ca, prin critica adusa la pachetul de legi, au folosit “clisee demagogice din 1990”. “Ati incercat sa puneti in antiteza reforma care vizeaza cu precadere sistemul public incercand sa argumentati ca ar fi, de fapt, cu precadere o reforma indreptata catre sprijinirea sistemului privat. Chiar daca ar fi asa, nu aveti dreptul sa vorbiti in acest fel. Veniti cu clisee din 1990”, a afirmat premierul, adresandu-se liderului PSD, Mircea Geoana. Tariceanu a explicat ca sistemul privat este o alternativa la sistemul public si ceea ce intentioneaza Guvernul este sa puna bazele unui sistem public de sanatate destinat cetatenilor cu venituri obisnuite, in timp ce cei cu venituri mari pot apela la sistemul privat. “Nu mai faceti lupta de clasa pe care sa o transformati in ura de clasa! Eu am crezut ca, dupa patru ani de guvernare, in care s-a ocupat de integrarea europeana, PSD si-a schimbat mentalitatea”, a spus premierul. In replica, presedintele PSD, Mircea Geoana, a calificat interventia premierului ca fiind o ineptie. “Sunt absolut surprins de ineptiile rostite de domnul prim-ministru. Ce teama de Parlament are Guvernul ca sa vina cu acest pachet si sa-si asume raspunderea, de PSD sau de proprii parlamentari?”, a afirmat Geoana. El s-a intrebat retoric de ce Alianta PNL-PD a desemnat “un contabil de la CAP in functia de ministru al sanatatii”, in conditiile in care politicienii acestor formatiuni “se lauda” cu un numar mare de medici si profesionisti. Revenit la tribuna, primul-ministru a remarcat , dupa ce presedintele de sedinta Nicolae Va-caroiu i-a dat cuvantul, ca acesta i-a permis colegului sau de partid sa ia si el cuvantul. Calin Popescu-Tariceanu a criticat in context “nerespectarea regulamen-telor, a procedurilor” care, in opinia sa, dovedeste ca intentia actualei puteri de a-i schimba pe presedintii Camerei Deputatilor si Senatului era justificata. In acest punct al dezbaterilor, presedintele de sedinta, Nicolae Vacaroiu, a intervenit remarcand ca Guvernul a jignit Parlamentul prin asumarea raspunderii pentru pachetul de legi privind reforma din sanatate. “Ati adus o jignire Parlamentului si v-ati asumat o raspundere ca si cum Parlamentul nu ar fi fost in stare sa dezbata acest pachet de legi, este o problema extrem de grava, domnule prim-ministru”, a afirmat Nicolae Vacaroiu.
Publicat de : ---
Data publicãrii: 22 Feb 2006 - 06:59
 

Link ºtire