Orașul Bocșa din Caraș Severin nu mai are Consiliu Local [1]

Orașul Bocșa din județul Caraș Severin a rămas, din nou, fără Consiliu Local.

La un moment dat, însăși Primarul Bocșei; Mirel Patriciu Pasdcu își punea întrebarea dacă mai are sau nu Consiliu Local. Deoarece membrii acestuia nu s-au întâlnit anul trecut patru luni consecutiv, fostul prefect de Caraș Severin, Gavril Soran, în urma informării făcute de Pascu, a emis Ordinul de dizolvare în luna septembrie.

Acesta a fost contestat în instanță de consilierii PSD și nimeni nu mai știa dacă există sau nu acest organism de conducere al urbei. Între timp, Consiliul s-a mai întâlnit sporadic în ședințe, dar fără a ști dacă mai există sau nu.

Azi, contestația a fost retrasă de cei șapte consilieri PSD și astfel, la Tribunalul Caraș Severin a fost luat de bun și ca atare Ordinul de dizolvare.

Conform Legii, cazul iese de pe rol fiindcă nu mai există obiectul judecății. În aceste condiții, subprefectul de Caraș Severin, fiindcă județul nu are prefect de peste 40 de zile, Albert Petru Seres, a declarat că așteaptă comunicatul oficial din partea Tribunalului și în funcție de acesta, va începe procedurile legale de organizare a alegerilor anticipate la Bocșa.


Publicat de : Vali POPOVICI
Data publicării: 17 Feb 2006 - 07:19
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=14724&titlu=Orasul_Bocsa_din_Caras_Severin_nu_mai_are_Consiliu_Local