Consiliul Judetean Brasov ? reprezentat de doi apropiati ai baronului Cancescu: un pensionar si un asociat în afaceri [1]

?Moment festiv?, joi, la Consiliul Judetean Brasov, prilejuit de semnarea documentelor de constituire a societatii care va administra viitorul aeroport international ce va fi construit la Ghimbav

. In valoare de 100 de milioane de euro, investitia va fi finantata de firma canadiana INTELCAN, care va detine 64,3% din capitalul social de 100.000 RON al societatii de administrare. La realizarea proiectului, în aceasta societate de administrare mai sunt asociate C.J. Brasov, cu 20%, Consiliul Local Brasov, cu 10%, Consiliul Local Ghimbav, cu 5%, C.J. Covasna, cu 0,5% si C.J. Harghita, cu 0,2%. Urmand sa ocupe o suprafata de circa 65 de hectare, puse la dispozitie de Primaria Ghimbav si Agentia Domeniilor Statului ? care însa, pana acum, nu si-a dat acordul în acest sens! ? aeroportul va dispune de o pista pentru avioane mediu curier si terminale separate de marfuri si pasageri, precum si de toata infrastructura necesara, totul la cele mai ridicate standarde internationale. Lucrarile de constructie sunt programate sa înceapa în toamna acestui an si sa fie finalizate în termen de 18 luni.
In CA-ul societatii de administrare, Firma INTELCAN va detine patru din cele sapte locuri, celelalte trei revenind C.J. Brasov, C.L. Brasov si C.L. Ghimbav. Numai ca, în vreme ce ultimele doua institutii publice vor fi reprezentate de cate un functionar anume desemnat, Consiliul Judetean Brasov va avea drept reprezentanti doi apropiati ai sefului institutiei, baronul liberal Aristotel Cancescu, care n-au nici o legatura cu administratia publica judeteana! Primul dintre ei, ca membru al CA-ului, este un inginer pensionar, pe nume Tanu Gabriel, ?ales? de Cancescu pe motiv ca ?e apolitic si ne cunoastem de foarte multa vreme, de pe cand lucram împreuna la ICA Ghimbav?. Cel de-al doilea, pus pe post de cenzor, este Alexandru Rus, nimeni altul decat unul dintre asociatii de încredere ai lui Cancescu în mai multe dintre firmele sale! Intrebat cum se face ca n-a gasit în tot C.J.-ul un functionar sau un consilier judetean capabil sa reprezinte institutia în societatea de administrare a viitorului aeroport si i-a uns în posturile respective pe cei doi apropiati ai sai, dintre care unul îi este asociat în afaceri, Cancescu ne-a repezit cum ca ar fi fost ?mandatat în acest sens de plenul Consiliului Judetean?. Numai ca, surprinzator, consilierii judeteni nu-si amintesc sa fi votat vreo hotarare pentru un asemenea ?mandat?, basca faptul ca habar n-au cine sunt cei pusi de Cancescu sa reprezinte C.J.-ul în aceasta afacere!


Publicat de : Adrian POPESCU
Data publicării: 11 Feb 2006 - 08:13
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=14455&titlu=Consiliul_Judetean_Brasov_?_reprezentat_de_doi_apropiati_ai_baronului_Cancescu__un_pensionar_si_un_asociat_in_afaceri