Sergiu Sechelariu a dat, la DNA, declaratii impotriva lui Nastase [1]

Ramona Feraru Dosarul de la DNA impotriva lui Adrian Nastase se bazeaza pe un autodenunt al lui Sergiu Sechelariu, fost secretar de stat in Ministerul Transporturilor, si pe o declaratie facuta de Irina Paula Jianu, fosta sefa a Inspectoratului de Stat in Constructii, care i-ar fi oferit, drept rasplata pentru ca a mentinut-o in functie, tamplarie pentru geamuri termopan pentru doua imobile din Capitala si pentru casa de la Cornu

. Procurorii au cerut perchezitia pentru a cauta probe in vederea constituirii un dosar pe numele fostului premier, a sustinut, joi seara, analistul Ion Cristoiu, la Antena 3. Foloase necuvenite Departamentul National Anticoruptie a fost sesizat cu privire la faptul ca presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, ar fi primit foloase necuvenite de la Irina Paula Jianu, fost consilier de stat in Ministerul Transporturilor, in vremea mandatului lui Miron Mitrea si ulterior seful Inspectoratului de Control in Constructii. Femeia sustine ca i-a oferit, drept rasplata, premierului Adrian Nastase mai multe bunuri, precum geamuri termopan, pentru mai multe imobile din Capitala si de la Cornu. Irina Paula Jianu a declarat in fata anchetatorilor ca "tamplaria gen termopan a fost oferita drept multumire pentru ca ar fi mentinut-o in functia de sef al institutiei din 2001 pe o perioada mai mare", sustine Ion Cristoiu. In baza acestei sesizari, procurorii anticoruptie au solicitat presedintelui Camerei Deputatilor, adica tocmai lui Adrian Nastase, incuviintarea perchezitiei. Denuntatorul nu mai este in tara Ion Cristoiu a spus ca procurorii mai au impotriva lui Adrian Nastase un autodenunt a lui Sergiu Sechelariu, fost secretar de stat in Ministerul Transporturilor. Omul de afaceri bacauan Sergiu Sechelariu ar fi scris in autodenuntul impotriva fostului premier ca a construit blocul din strada Zambaccian numarul 16 la un pret mult mai mic decat pretul pietei. Apropiati ai omului de afaceri sustin ca acesta nu se mai afla in tara si ca procurorii anticoruptie i-au cerut in mod expres sa spuna cat mai multe lucruri despre relatia pe care o avea cu Adrian Nastase. Perchezitie pentru a strange probe Conform Codului de Procedura Penala, perchezitia se efectueaza dupa ce "procurorii au solicitat inculpatului predarea unui obiect sau vreun inscris, iar inculpatul tagaduieste existenta sau detinerea acestora, precum si ori de cate ori exista indicii temeinice ca efectuarea unei perchezitii este necesara pentru descoperirea si strangerea probelor", asa cum sustin surse judiciare ca ar fi in situatia liderului PSD. Pe de alta parte, legea spune clar ca "perchezitia poate fi dispusa numai dupa ce a fost inceputa urmarirea penala, dar si ca perchezitia nu poate fi dispusa inainte de inceperea urmaririi penale decat cu consimtamantul persoanei in cauza", se mai specifica in Codul de Procedura. Adrian Nastase se afla intr-o situatie deosebita, intrucat acesta a fost pus sub invinuire fara sa i se aduca la cunostinta faptele pentru care este cercetat.
Publicat de : Ramona Feraru
Data publicării: 11 Feb 2006 - 08:12
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=14445&titlu=Sergiu_Sechelariu_a_dat__la_DNA__declaratii_impotriva_lui_Nastase