Soarta DNA, in mainile lui Basescu [1]


Ordonanta prin care se infiinta Departamentul National Anticoruptie a fost respinsa de Senat, camera decizionala in acest caz

. Desi a fost adoptata de Camera Deputatilor inca din luna octombrie a anului trecut, fiind unul dintre proiectele de lege prioritare integrarii, ordonanta de urgenta a Guvernului privind functionarea DNA a fost respinsa de Plenul Senatului din lipsa de cvorum.
Principala modificare a ordonantei viza reorganizarea PNA, astfel incat deputatii si senatorii sa poata fi anchetati si trimisi in judecata. Prin respingerea acestei ordonante, faptele de coruptie savarsite de demnitari nu mai intra in competenta PNA, ci a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In timp ce premierul Tariceanu anunta ca va analiza situatia, fiind posibil sa-i ceara presedintelui sa retrimita actul normativ la Parlament, liderul grupului PD din Senat, Radu Berceanu, sustinea ca este "un puci legislativ", pentru a impiedica cercetarea senatorilor si a deputatilor de catre procurorii anticoruptie.
Berceanu a declarat, citat de Mediafax, ca "puciul" este organizat de reprezentantii opozitiei pentru a impiedica anchetarea parlamentarilor corupti. El a mai spus ca au fost si reprezentanti "care au votat din neatentie impotriva" la prima ordonanta a DNA, dar si ca este sigur ca Traian Basescu nu va promulga legea pentru ca "nu include decizia Curtii Constitutionale". El a mentionat ca au lipsit patru senatori de la PD, noua de la PNL, cinci de la UDMR si sase de la Partidul Conservator. Desi este in pericol sa ramana fara institutie, procurorul-sef Daniel Morar a oferit o reactie calma, in care arata ca "din punct de vedere tehnic, orice proiect de lege, pentru a-si produce efectele, trebuie promulgat de presedintele Romaniei in termen de 20 de zile de la primire" si "publicat in Monitorul Oficial" pentru a intra in vigoare. "Pana la data intrarii in vigoare a legii, DNA are competenta de a efectua si continua cercetarile in cauzele care-i vizeaza pe senatori si deputati", mai preciza Daniel Morar.


Publicat de : Afrodita Cicovschi /
Data publicării: 10 Feb 2006 - 05:59
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=14423&titlu=Soarta_DNA__in_mainile_lui_Basescu