Conflict intre generatii pe terenul institutiilor publice [1]

  Nu prea conteaza cand au terminat studiile: in anii ‘60, ‘70 sau chiar ‘80

. Important este ca au apucat sa lucreze, de la cativa ani la cateva decenii, in perioada comunista. Au probat, asadar, mai toate metodele de a te feri de munca si, in acelasi timp, de plictiseala: lungi discutii despre fotbal, masini ori retete gastronomice, semnatul condicii si apoi plecatul intr-o directie necunoscuta, chipurile cu treaba, ori tricotatul, neaparat cu ghemul asezat intr-o cutie, sub birou. Au cunoscut, de asemenea, resoul improvizat dintr-o caramida si cateva sarme care suplineau caloriferul semi-inghetat, dar servea si la prepararea cu meticulozitate a nechezolului in fiecare dimineata, sedintele de partid cu discursuri serbede si citate sforaitoare, plecatul acasa cu cel putin jumatate de ora inainte de terminarea programului, raportarile mincinoase si depasirile de plan falsificate.

Generatia crescuta in spiritul lui “ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim” a apucat pe diver-se cai in ultimii 16 ani. O buna parte a ei a ramas, insa, pe loc, avand astazi o pondere importanta in randul angajatilor institutiilor publice din Romania. Iar daca unii au reusit sa scape de “microb”, multi continua si acum sa munceasca la fel ca inainte de 1989. Efectele le simtim cu totii, mai ales ca cei trecuti de o anumita varsta reprezinta marea majoritate a ocupantilor functiilor de conducere.

Putem lua institutiile la intamplare: la Consiliul Judetean Bacau, din 21 de pozitii de conducere, 12 sunt ocupate de oameni care au peste 45 de ani; la Secretariatul General al Guvernului, proportia este de 14 din 22; la Consiliul Judetean Valcea – 11 din 11; la Prefectura Botosani – 5 din 6; la Ministerul Integrarii Europene – 15 din 34; la Consiliul Concurentei – 18 din 21. De altfel, se pare ca tinerii nu sunt tocmai bineveniti in institutiile publice: de exemplu, doar 60 din cei 294 de angajati ai Ministerului Justitiei au sub 30 de ani, in timp ce la Consiliul Judetean Buzau proportia este de 8 la 77, iar la Ministerul Transporturilor este de 101 la 705. O exceptie o reprezinta Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor, care, prin natura sa, are 51% din angajati cu varste de pana la 30 de ani.

Nu trebuie sa intelegem, insa, ca a fi tanar este neaparat o garantie a competentei si nici ca a avea 45-50 de ani echivaleaza cu indolenta si conservatorismul. Cu toate acestea, de multe ori tinerii pur si simplu nu au ocazia sa demonstreze ce stiu si ce pot. “stim cu totii ca traficul de influenta si relatiile cantaresc greu in obtinerea unui post in aparatul public. Multi tineri din provincie sunt dispusi sa lucreze in astfel de locuri, mai ales ca de multe ori castiga la fel sau chiar mai mult ca intr-o firma privata, insa patrund foarte greu in sistem”, spune Daniela Cristea, manager de resurse umane la compania Headhunters MMV din Galati. Ea crede ca pana si cei care studiaza in strainatate ar vrea sa lucreze la stat, cu conditia ca nivelul de salarizare sa fie rezonabil.

Cristina Frangulea, directorul de cabinet al Prefecturii Buzau, este unul din putinele exemple de acest gen. Ea a absolvit un master de administratie la Birmingham. “M-am intors pentru ca doream sa aplic ceea ce am invatat. Nu stiam ce ma va astepta acasa, dar am avut sansa sa obtin un post unde grila de salarizare este ceva mai generoasa”, povesteste ea.

Exista si alte motive decat banii pentru care tinerii studiosi ar putea fi atrasi spre sectorul public. “Oportunitatea de a lucra in acest sector in alta tara este foarte redusa si atunci ei se intorc in Romania si se alatura unei institutii publice, dupa un anumit timp putand aspira la o pozitie intr-un organism european”, explica Madalina Macovei, HR Consultant in cadrul Advice Human Resources. Alexandru Popa a ocupat, in perioada 2004-2005, functia de presedinte al Agentiei Romane pentru Investitii Straine (ARIS). Avea 24 de ani si absolvise Universitatea Stanford din Statele Unite. Acum, s-a intors sa studieze peste Ocean, pentru un MBA la Harvard. si el e un partizan al intoarcerii tinerilor studiosi. “In institutiile de stat din tara lor, tinerii au ocazia sa isi puna in practica proiectele si sa actioneze la nivelul unui impact real pe care nu il vor intalni intr-o corporatie”, spune el. Pentru multi, astfel de idei pot parea utopice. Totusi, recenta numire in fruntea AVAS a lui Razvan Orasanu, in varsta de doar 24 de ani, absolvent al scolii Economice din Londra, le mai da sperante celor ce cred ca sectorul public din Romania se poate schimba.

In institutiile de stat din tara lor, tinerii au ocazia sa isi puna in practica proiectele si sa actioneze la nivelul unui impact real pe care nu il vor intalni intr-o corporatie.

Alexandru Popa,
student al Harvard Business School si fost presedinte ARIS

Cat de atragatoare sunt slujbele la stat?

• Pentru ca salariile nete variaza, in general, intre 150 si 300 de euro, in orasele mari, posturile din aparatul public sunt ocupate in destule cazuri de persoane comode sau slab pregatite, care ar face fata cu greu ritmului dintr-o firma privata, sau de indivizi care stiu ca isi pot completa veniturile primind mita. O alta categorie o reprezinta cei care doresc sa foloseasca postul de la stat drept trambulina catre mediul privat.

• Avantajul institutiilor publice este ca grilele de salarizare sunt identice, indiferent daca e vorba de Bucuresti, Timisoara sau de un oras mic. De aceea, in provincie posturile din aparatul public sunt, uneori, mai tentante decat cele din cadrul unor companii private.

• Fost consilier pe probleme economice al primului-ministru si ex-presedinte al ARIS, Alexandru Popa spune ca statul joaca un rol important in atragerea tinerilor in administratie. “In cadrul programului Bursa Speciala “Guvernul Romaniei” pe care l-am initiat, am incercat sa stimulam interesul, prin burse substantiale in strainatate si salarii atractive post-incadrare, dar, in acelasi timp, ne-am asigurat si de un retur comensurabil al resurselor publice – un contract extrem de rigid care necesita o durata minima de activitate in sectorul public, dublat de sisteme motivationale de promovare rapida si management al carierei”, explica el.  
Publicat de : Razvan Amariei
Data publicării: 09 Feb 2006 - 07:19
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=14366&titlu=Conflict_intre_generatii_pe_terenul_institutiilor_publice