Ciorbea pretinde scuze de la Basescu [1]

Fostul premier din timpul guvernarii CDR, Victor Ciorbea, a intrat oficial in conflict cu presedintele Traian Basescu

. Cei doi s-au acuzat reciproc de minciuna prin intermediul presei, marul discordiei fiind un credit luat in 1994 de fratele presedintelui, Mircea Basescu, de la Banca Agricola (de stat). Scandalul a aparut dupa ce fostul sef al Corpului de control al lui Ciorbea, Valerian Stan, a sustinut saptamana trecuta ca, in 1994, ca parlamentar, Basescu a beneficiat de un credit de 200.000 de dolari de la banca. Ulterior, in 1997, dupa ce a devenit ministru, Basescu si-ar fi sters datoria, trecand-o la categoria "pierderi", printr-o ordonanta initiata si adoptata de Guvernul Ciorbea. La sfarsitul saptamanii trecute, presedintele a respins acuzatiile lui Stan, sustinand ca imprumutul a fost facut de fratele sau, Mircea Basescu, care l-a returnat la timp. Basescu le-a cerut lui Victor Ciorbea, Mugur Isarescu si Mircea Ciumara sa isi asume responsabilitatea incalcarii legii prin nepublicarea anexelor acestei ordonante. Potrivit acuzatiilor lui Valerian Stan, pentru a ascunde faptul ca de aceasta ordonanta beneficia inclusiv ministrul Transporturilor, Guvernul Ciorbea ar fi decis ca Anexa la ordonanta, cuprinzand lista societatilor comerciale, sa nu fie publicata in Monitorul Oficial. Fratele presedintelui, Mircea Basescu, a intrat si el in aceasta disputa si l-a acuzat pe Valerian Stan de memorie scurta. Mircea Basescu a sustinut ca Stan stia de acum doi ani ca acel credit nu era al sefului statului, ci al sau, si ca nu a fost trecut la categoria pierderi, ci a fost rambursat.
Publicat de : ---
Data publicării: 06 Feb 2006 - 07:37
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=14265&titlu=Ciorbea_pretinde_scuze_de_la_Basescu