Situatie inedita in judetul Neamt Presedintele Consiliului Judetean, suspendat de catre prefect [1]

Prefectul de Neamt, Toader Mocanu, a emis un ordin de suspendare din functie a presedintelui Consiliului Judetean Neamt, Dan Vasile Constantin, pe motive de incompatibilitate

. Sesizarea impotriva celui care este si presedintele PSD Neamt a venit de la trei consilieri judeteni liberali, care au acuzat faptul ca Dan Vasile Constantin este administrator al unei firme, fapt incompatibil cu functia pe care o detine. Datele cerute de la Oficiul Registrului Comertului de catre prefectul Toader Mocanu si de catre secretarul general al judetului, Mihaela Ignatovici Lazar, au confirmat presupunerile reclamantilor. Potrivit reprezentantului Guvernului in teritoriu, presedintele CJ Neamt nici nu ar fi stipulat in declaratia de interese, depusa la inceputul mandatului, ca este administrator de firma. Unul dintre actele furnizate de Registrul Comertului este un proces-verbal scris de mana, cu prilejul intrunirii adunarii asociatilor SC Sincromat SRL, in care se stipuleaza ca Dan Vasile Constantin se retrage din societate si din structura sa de conducere. Procesul-verbal nu poarta nici semnaturi si nici stampila societatii si, desi incheiat pe 29 aprilie 2004, a fost inregistrat abia pe 30 ianuarie 2006 la Registrul Comertului. Retragerea lui Dan Vasile Constantin mai face obiectul unei hotarari a asociatilor de la Sincromat, care poarta numarul 1/27 ianuarie 2006, inregistrarea la Registrul Comertului fiind facuta tot pe 30 ianuarie 2006, la fel ca a actului aditional la actul constitutiv al firmei, intocmit pe 28 ianuarie 2006 si inregistrat la Oficul Registrului Comertului in data de 30 ianuarie 2006. Obiectul de activitate al societatii Sincromat - infiintata pe 18 aprilie 2003 cu asociati Dan Vasile Constantin, Gheorghe Popovici si SC Silviu SRL - este comertul cu ridicata. In anul 2004, firma a inregistrat o cifra de afaceri de 757,973 milioane de lei, dar, cum cheltuielile au fost de 962,098 milioane lei, pierderile inregistrate s-au cifrat la 204,125 milioane lei. Societatea are trei asociati si numai doi angajati. Presedintele CJ Neamt nu stie nimic In scripte, Dan Vasile Constantin figura cu o singura actiune, pe care a cesionat-o unuia dintre asociati. Dan Vasile Constantin a declarat pentru "Romania libera" ca, pana ieri la pranz, nu primise nici un fel de ordin privind suspendarea sa din functie. "Pot demonstra ca, de fapt, incepand din data de 29 aprilie 2004, nu sunt administrator sau actionar la nici o firma. Dintr-o neglijenta, fostul meu coleg de afaceri a uitat sa depuna la Registrul Comertului, in timp util, actele de notificare a acestei stari". Intrebat ce va face in momentul in care ii va fi inmanat ordinul de suspendare din functie, Dan Vasile Constantin a declarat ca il va contesta in instanta, urmand ca aceasta sa decida valabilitatea unui astfel de act.Un articol de M. Valentin
Publicat de : ---
Data publicării: 02 Feb 2006 - 08:25
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=14127&titlu=Situatie_inedita_in_judetul_Neamt_Presedintele_Consiliului_Judetean__suspendat_de_catre_prefect