"Nici restaurantul nu ni-l dati?" Galceava intre senatori si deputati pentru spatiile din Palatul Parlamentului [1]

Mutarea senatorilor in Palatul Parlamentului pare sa-i incomodeze cu adevarat pe deputati, care au impresia ca sunt "inghesuiti" de colegii din Camera Superioara

. Fiecare tabara are de altfel nemultumirile ei. Senatorii, in frunte cu secretarul general Dan Vasiliu, carcotesc pe tema neamenajarii la timp a spatiilor ce le-au fost promise si din cauza faptului ca stau la mana Camerei Deputatilor, care este ordonator principal de credite. Desi, conform protocolului semnat intre cele doua Camere, spatiile destinate Senatului trebuiau de mult sa fie gata, realitatea arata cu totul altceva, motiv pentru care unele departamente functioneaza inca in vechiul sediu. In prezent, Senatul Romaniei nu are nici macar adresa, figurand in scripte tot in Piata Revolutiei. Din cauza intarzierilor foarte mari in finalizarea lucrarilor, secretarul general si chestorii Senatului i-au invitat ieri la discutii pe omologii de la Camera Deputatilor pentru a transa problema. Mihai Unghianu, secretar general al Camerei, nici nu a catadicsit insa sa participe la sedinta fara a comunica macar motivul absentei sale. Situatia l-a infuriat si mai tare pe secretarul general al Senatului, care a declarat ca "protocolul nu a fost respectat" si ca intreaga responsabilitate o poarta Unghianu. Vasiliu s-a plans si de faptul ca unele spatii care trebuiau sa revina Senatului sunt in continuare ocupate de deputati, care se fac ca nu inteleg situatia. Secretarul Senatului s-a declarat nemultumit si de spatiile mici primite. El a recunoscut ca suprafata din Palatul Parlamentului este, in total, mai mare decat cea avuta in vechiul sediu, dar sustine ca 60% reprezinta numai holuri. In plus, camerele foarte mari au necesitat nenumarate compartimentari, astfel ca, potrivit lui Vasiliu, "salariatii lucreaza in conditii inumane". Un motiv in plus de galceava il constituie si restaurantele de la Camera Deputatilor pe care senatorii si deputatii trebuie sa le imparta. Senatorii sunt nemultumiti atat de calitatea preparatelor, cat si de modul de servire care le "mananca" foarte mult timp. In plus, ei sunt deranjati ca nici in acest caz nu a fost respectat protocolul, care prevedea ca restaurantul Rustic sa revina Senatului. Si presedintele Nicolae Vacaroiu s-a aratat a fi usor iritat de situatie. "Suntem in discutii cu proprietarul cladirii si am convenit ca secretarii generali si chestorii sa faca o trecere in revista si sa discutam la sedinta urmatoare a birourilor permanente reunite", a spus el dupa esuarea intalnirii programate ieri. La randul sau, chestorul Senatului, Paul Pacuraru, a catalogat situatia drept "neasteptata si neverosimila". "Totusi, secretarul general nu este conducatorul institutiei", a comentat enervat Pacuraru. "Cred ca intr-adevar din partea secretarului Camerei Deputatilor se practica o atitudine de forta, dreptul primului venit, pentru ca spatii care ne sunt absolut necesare si investitii sunt tergiversate", a pus punctul pe "i" chestorul Senatului.Un articol de Andreea Nicolae
Publicat de : ---
Data publicării: 08 Dec 2005 - 07:38
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=12073&titlu=__Nici_restaurantul_nu_ni_l_dati?___Galceava_intre_senatori_si_deputati_pentru_spatiile_din_Palatul_Parlamentului