Talpes il paraste pe Plesu la Basescu [1]

Senatorul PSD Ioan Talpes i-a trimis ieri o scrisoare deschisa presedintelui Traian Basescu in care sustine ca Andrei Plesu, consilier prezidential pentru politica externa, si-ar fi depasit atributiile si in care se arata deranjat de o remarca a lui Plesu la adresa sa dintr-un articol de presa, informeaza Mediafax.

Fostul consilier prezidential crede ca Plesu "si-a depasit repetat mandatul de sfatuitor prezidential, avand tendinta sa se substituie responsabilului din executiv cu aceste probleme", dar nu ofera exemple concrete. In schimb, Ioan Talpes se arata deranjat de "adresabilitati" exprimate de Andrei Plesu in calitate de sef de revista, pe care le reproduce integral: "Reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor - asta doar pentru a cita un singur exemplu - este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat, sunt grabit, sunt hartuit, coplesit de lehamite. Am ajuns sa ma comport ca si cum Hrebenciuc si Cozmanca, Sechelariu si Vanghelie, Constantinescu si Agathon, Talpes si Garcea, ar exista cu adevarat. Colectionez antipatii si prilejuri de satisfactie. Mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in sansa tarii, in rostul lumii ..." In final, Talpes se adreseaza lui Basescu: "De ce il chinuiti, domnule presedinte? De ce ii rapiti "vremurile bune", "taclaua voioasa" si "frumusetea vietii"? De ce il "coplesiti de lehamite"? Sa fie oare nevoie de un "nou model" pentru consilierii prezidentiali? Un "model activ, implicat si hotarat" sa jigneasca pe toti acei care nu-i accepta ideile (...)".
Publicat de : A.H.
Data publicării: 17 Feb 2005 - 07:50
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=1187&titlu=Talpes_il_paraste_pe_Plesu_la_Basescu