Oamenii dintr-o localitate buzoiană îngroziți din cauza unui piroman [1]

Oamenii din localitatea buzoiană Vizireni se tem pentru viețile și gospodăriile lor după ce furajele a nouă dintre ei au fost incendiate, pompierii și polițiștii buzoieni chinuindu-se de mai bine de două luni să-l prindă pe piroman. După ce a încetat o perioadă să mai dea foc furajelor sătenilor, luni, piromanul a acționat din nou.


Potrivit IPJ Buzău, luni seară, aproape de ora 19.00, polițiștii din comuna C.A. Rosetti au fost sesizați că la o locuință din satul Vizireni a izbucnit un incendiu. Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că persoane necunoscute au provocat incendierea a două căpițe cu furaje, fiind distruse prin ardere aproximativ 15 tone lucernă și 7 m.c. lemn de foc, prejudiciul total fiind estimat la 25 de milioane de lei.

În mai puțin de o oră pompierii de la Grupul Neron Lupașcu Buzău au fost solicitați să intervină la un alt foc într-o gospodărie aflată la 200 de metri de cea cuprinsă inițial de flăcări, pentru stingerea focului pompierii acționînd timp de trei ore. Tone de furaje au ars iar pagubele sunt de peste 30 de milioane de lei.

Ancheta efectuată de pompierii militari de la Grupul Neron Lupașcu a stabilit că în ambele cazuri înregistrate luni sursa probabilă de aprindere a fost o flacără creată intenționat sau din culpă, care a generat incendiul.

O echipă operativă formată din ofițeri ai I.P.J. Buzău și lucrătorii Postului de poliție C.A. Rosetti continuă cercetările în vederea identificării autorilor și stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs cele două evenimente.

Oamenii din satul Vizireni, comuna C.A. Rosetti, se tem pentru viețile și gospodăriile lor. În afara celor două incendii provocate luni seară, alte șapte au fost semnalate în urmă cu două luni, în toate cazurile focul fiind pus la furaje.
Publicat de : Cristina DINULESCU
Data publicării: 11 Ian 2005 - 15:35
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=114&titlu=Oamenii_dintr_o_localitate_buzoiana_ingroziti_din_cauza_unui_piroman