Summitul portocaliu [1]

Kievul a fost ieri martorul a doua evenimente dintre cele mai importante pentru viitorul Ucrainei, dar si al regiunii est-europene si nu numai

. Primul a fost marcat de summitul UE-Ucraina si care, printre altele, a oficializat statutul de tara cu economie de piata acordat acestei foste republici sovietice. Al doilea a consfintit crearea unei noi structuri in fostul perimetru al URSS, asa-numita "Comunitate a optiunii democratice", o alternativa la CSI, o axa impotriva influentei Rusiei in zona. La aceasta din urma actiune urma sa participe si presedintele Romaniei, Traian Basescu.

Cat priveste statutul oferit de UE, analistii de la Kiev nu s-au aratat nici miscati de gest, nici critici. Au privit lucrurile cu detasare si oarecare indiferenta: ei si, au spus ei, un cadou. De altfel, este cam tot la ce poate spera Ucraina de la Bruxelles, estimau, pesimisti, politologii la unison cu politicienii. Cat de justificata este aceasta abordare exagerat de "obiectiva" este o chestiune discutabila. Dar absolut intemeiata daca privim indicatorii economici si alte criterii folosite pentru acordarea ravnitului premiu. Desigur, puterea de la Kiev merita felicitata, dar nu pentru performantele de guvernare, ci mai degraba pentru pozitia ei geostrategica si pentru rolul pe care urmeaza sa-l joace in viitoarele strategii politice.

De la Saakasvili la Iuscenko

Faptul ca reuniunea la nivel inalt UE - Ucraina si forumul Comunitatii optiunii democrate au coincis, practic, in timp s-a dorit a sublinia importanta Kievului ca factor de decizie in regiunea formata intre Marea Baltica, Marea Neagra si Marea Caspica. Ideea a fost lansata in luna iulie, de presedintele Georgiei, Mihail Saakasvili, omologul lui de la Kiev, Viktor Iuscenko fiind, acum, politicianul chemat sa transpuna in viata un proiect controversat si care are darul de a schimba radical nu doar configuratia raporturilor dintre statele din zona, dar si echilibrul de forte de aici. Ca nu este vorba doar de parada de intentii trasnite sau de o simpla tentativa de a pune pe jar Rusia, o demonstreaza si lista tarilor invitate sa se implice in aceasta ampla manevra politica: Georgia, Estonia, Slovenia, Macedonia, Letonia, Moldova, Lituania, Romania si Bulgaria. Unii dintre liderii acestor state au sosit la Kiev inca de aseara. Altii sunt asteptati azi. Apropo de Moscova si de coincidente: miercuri, cand la Kiev demara o operatiune de strangere de semnaturi in vederea organizarii unui referendum referitor la aderarea Ucrainei la NATO, la Kremlin, presedintele Putin punea, la randul lui, bazele unui mic NATO al Rusiei, format pe baza Tratatului de securitate colectiva, organizatie politico-militara ce reuneste Rusia, Belarus, Armenia, Kirghizia, Azerbaidjan si Uzbekistan.

Ganduri negre

La Kiev, demersul lui Putin a fost privit ca o amenintare la adresa Ucrainei, dar si a altor state care si-au proclamat cursul spre integrare euroatlantica, vezi Georgia si Moldova. La Moscova, formului optiunii democratice este perceput cam dupa acelasi tipar, ca o tentativa de eliminare a Rusiei dintr-un perimetru considerat de importanta vitala pentru interesele Kremlinului. Neincrederea este la ea acasa. Orgolii sunt uriase, iar daca mai adaugam si criza energetica, se poate spune ca butoiul de pulbere este pe cale sa explodeze. Doamne fereste! Analistii ucraineni sustin ca temerile Rusiei sunt rod al unei imaginatii bolnave si obsedate de mania conspiratiei. De acord, dar cand amenintari de genul "daca nu faci cum spun eu, o sa aiba de suferit intreaga Europa sau va fi pusa la grea incercare securitatea continentala", incepi sa te intrebi cine are mai multa dreptate. In fine, ce-si propune aceasta Comunitate a optiunii democratice? Sa lupte pentru democratie pe teritoriul fost sovietic. Inclusiv in Rusia, daca este posibil. Sa devina un centru de putere si de influenta, inclusiv economica. Ce va iesi de aici? Cine stie? Cu toate framantarile din Europa, din regiunea eurasiatica, din Orientul Mijlociu, lumea pare intr-o continua miscare. Intr-o directie fara contur. Deocamdata.


Publicat de : Simona Haiduc
Data publicării: 02 Dec 2005 - 06:31
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=11023&titlu=Summitul_portocaliu