Cine a scris programele electorale? [1]

Nu se mai vorbeste de unele idei din programul electoral al Aliantei D

.A., semn ca, daca autorii lor nu au ajuns ministri, ideile au devenit proaste.  „Dilema veche“ a facut anul trecut, inainte de alegeri, un supliment in care am evaluat programele electorale ale celor doua forte politice majore. Cum a trecut un an de la acele alegeri, am reluat tema pentru a vedea ce s-a intimplat cu promisiunile celor ajunsi la putere, ce au bifat deja, ce au inceput macar sa faca. Nu insist aici pe concluzii, cei interesati pot gasi aceasta evaluare in revista. Insa, facind acest exercitiu, am gasit in acel program unele idei despre care nu s-a vorbit deloc in acest an. Propuneri aruncate in dezbaterea publica, unele bune, altele slabe, dar despre care nu s-a mai auzit nimic, ca si cum autorii lor ar fi fost niste personaje in trecere, ratacite doar putin prin politica. Iata solutia propusa atunci pentru medicamentele compensate: „Intregul cost al medicamentelor esentiale va fi acoperit din fondul asigurarilor sociale, fiecare pacient urmind a achita doar o contributie fixa minimala pentru fiecare reteta eliberata“. Propuneau deci o solutie plecind de la recunoasterea onesta a faptului ca statul era incapabil sa furnizeze in practica ceea ce promitea in teorie. Odata ajunsi la putere, ambii ministri ai Sanatatii au ignorat aceasta idee. Raminind la sanatate, nu am mai auzit nimic despre decontarea cheltuielilor de transport pentru bolnavii din localitati fara asistenta medicala, nici despre caravanele pentru recoltarea analizelor medicale. Si nici despre programul de dotare a cabinetelor de la sate, prin cofinantare de la primarii. Personal, cred ca aceasta ultima promisiune era destul de greu de aplicat. Dar nu eu am scris acest program. Dar nici Cinteza nu l-a scris, nici Nicolaescu, asta e clar. Cine l-a scris? Cine si-l asuma? Erau aceste idei proaste? Cum au ajuns acolo? Sanatatea nu este singurul domeniu in care pare ca niste extraterestri au promis si apoi ne-am trezit cu ministri fara legatura cu programul fluturat in campanie. Dublarea salariilor din invatamint in echivalent euro (se intelegea ca pina in 2008) era nerealista, data fiind filosofia generala a proiectului de guvernare, care venea cu reduceri de impozite. Asta nu i-a impiedicat sa se arunce cu capul inainte, sa creeze asteptari si sa-l plimbe pe Andrei Marga in campania electorala drept garantie pentru profesori. Iar Marga este acum prin Germania si avem un anonim la minister. Cind am facut acea evaluare anul trecut, mi se spunea: cine citeste programele astea? Nu e clar cine le citeste, dar mai rau e ca nu e clar nici cine le scrie. Ar trebui sa existe un fel de obligatie pentru partide: odata cu programul sa vina si cu viitorul ministru, care sa isi asume propunerile si sa raspunda pentru ele. Pina una-alta, e mare lupta la pesedisti pe posturile din guvernul lor din umbra. • Cristian Ghinea este comentator politic al revistei „Dilema veche“.
Publicat de : Cristian Ghinea
Data publicării: 01 Dec 2005 - 12:27
 

Link ştire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=10875&titlu=Cine_a_scris_programele_electorale?