Miercuri, 09 Februarie 2005 - 07:42 AM Aleg.RO: Nastase: «Marea slabiciune» a imaginii PSD, coruptia!

Publicat de: Cristina Postolache

gardianul Liderul PSD Adrian Nastase apreciaza in raportul pe care il va prezenta astazi la BExC, ca "marea slabiciune" a imaginii PSD este coruptia si ca este necesara delimitarea explicita de anumite persoane si comportamente tolerate pana acum. In opinia sa, principalul atu al opozitiei in campania electorala a fost demascarea coruptiei in randurile PSD, iar "raspunsul nostru a fost slab si neconvingator". Tot in raport, Nastase arata ca "desfasurarea alegerilor interne a permis PSD si candidatului sau la Presedintie sa se intoarca pe primul loc in optiunile electoratului, dupa ce doua luni succesive – iulie si august – PSD se plasase sub Alianta in sondajele de opinie". Pe de alta parte, el opineaza ca "Excesul de comunicare publica, inerent statutului de partid aflat la guvernare, nu a creat un avantaj relativ, ci a indus mai curand electoratului o stare de saturatie informationala, si, uneori, sentimentul de manipulare". Nastase analizeaza si efectul interzicerii accesului jurnalistilor in sediul PSD, apreciind ca acesta este "dublu pagubos", creand impresia unor conspiratii necurate in interior si permitand "furtul de declaratii sub presiune" la iesire. PSD va trebui sa merga pana la a propune procedura parlamentara de suspendare a presedintelui Romaniei, daca Traian Basescu "continua pe actuala sa linie de actiune, aflata dincolo de prevederile constitutionale", mai arata liderul PSD. Potrivit acestuia, strategia de baza a Presedintelui, a Guvernului si a coalitiei guvernamentale este continuarea campaniei impotriva PSD, aceasta fiind cea mai buna modalitate de a distrage atentia opiniei publice de la problemele complicate ale guvernarii.

Purtatorul de cuvant al PSD Titus Corlatean ne-a declarat, ieri, ca in cadrul sedintei BExC de astazi se va decide data Congresului partidului, precum si forma de conducere pe care o va adopta PSD. "Va fi importanta echipa de conducere care va fi decisa, in primul rind, cele doua valori indiscutabile ale PSD - Ion Iliescu si Adrian Nastase, dar si cei care ii vor sprjini pe linia continurarii modernizarii partidului", a spus el. Deputatul a aratat ca Data Congresului trebuie fixata cat mai rapid, si anume in luna martie, deoarece este nevoie de o stabilizare rapida a PSD si concentrarea pe prioritatile unui partid de opozitie. El a adaugat ca, dupa modificarea statutului partidului, la congres se va putea face modificarea structurilor de conducere locale ale partidului, prin alegerile din teritoriu.


(509 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gardianul

· Alte știri de la Cristina Postolache


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gardianul:

Nastase: «Marea slabiciune» a imaginii PSD, coruptia! | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 1.6709580421448 seconds.