Vineri, 04 Februarie 2005 - 02:20 PM Aleg.RO: UDMR Arad dorește funcții de conducere în instituțiile deconcentrate

Publicat de: Florin TOMUȚA

AMOS News Conducerea organizației județene a UDMR Arad va solicita colegilor de guvernare din Alianța „DA“ PNL-PD mai multe posturi de directori din instituțiile deconcentrate din județ.

Vicepreședintele pe probleme politice a UDMR Arad, Czister Kalman a declarat că formațiunea politică pe care o reprezintă are deja pregătită o listă cu 20 de specialiști din mai multe domenii care ar putea să ocupe posturile din conducerea acestor instituții.

„În urma protocolului semnat la nivel central între UDMR și Alianță, vom purta negocieri pentru a obține posturi în conducerea instituțiilor deconcentrate. Dorim ca principalul criteriu de selecție să fie competența și sperăm să ajungem la un consens cu partenerii de dialog, iar dacă există alte persoane mai capabile, care sunt nominalizate pentru funcțiile de directori, noi ne mulțumim și cu posturile de directori executivi sau adjuncți“, a declarat Czister Kalman.

Acesta a mai spus că în timpul negocierilor, UDMR va mai încerca să-și păstreze în funcțiile de conducere oamenii care au fost instalați în perioada în care la guvernare se afla PSD. Este vorba despre Maria Boroș la Oficiul Județean de Cadastru, Mihaly Matekovits, inspector școlar general adjunct la IȘJ Arad, Iulia Mittaler la Direcția Agricolă și Edita Iuhasz la Direcția Generală pentru Protecția Copilului.

Pe lângă aceștia, UDMR mai dorește posturi de conducere la Agenția de Protecția Mediului, Oficiul Județean de Protecția Consumatorilor, Casa de Cultură a Muncipiului, Direcția Generală de Cultură și Culte dar și la Centrul Cultural Județean.

În urma procolului de colaborare dintre Alianța D.A. PNL-PD și UDMR, formațiunea maghiară a obținut, la Arad, posturile de viceprimar, Levente Bognar, subprefect, Levente Horvath, și vicepreședinte al Consiliului Județean, Gavril Buza.


(808 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Florin TOMUȚA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

UDMR Arad dorește funcții de conducere în instituțiile deconcentrate | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.65079092979431 seconds.