Vineri, 23 Septembrie 2005 - 07:06 AM Aleg.RO: Îmbrânceli și înjurături de mamă în Camera Deputaților
Publicat de: Raluca DUMITRIU
„Rog colegii să nu mai utilizeze Internetul pentru a se uita la filme artistice, pentru că filmul se desfășoară chiar aici, în această sală”.
După câteva minute, președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase, revine: „Vă rog să ascultați și să admirați prezentarea colegei noastre”. După „disciplinarea” sălii, la microfon continuă să vorbească peremista Lia Olguța Vasilescu - aproape 31 de ani, karatistă, special machiată și coafată parcă, pentru apariția la tribună. Cu ce încerca să rețină, ieri, aceasta atenția deputaților? „Salvați școala românească!”, a doua moțiune simplă depusă de PRM în actuala sesiune, după cea pe tema agriculturii. La fel ca în primul caz, și de această dată textul îndreptat împotriva Guvernului a fost respins de parlamentari. Au fost numărate 132 de voturi „împotrivă”, 99 „pentru” și 2 abțineri, în favoarea textului pronunțându-se, alături de inițiatori, și pesediștii, unii dintre ei semnând chiar moțiunea.
În timpul dezbaterilor, deputații, atât cei din tabăra Opoziției, cât și cei de la Putere, au fost preocupați mai degrabă să răsfoiască ziarele sau să acceseze Internetul, în loc să-și asculte colegii care luau cuvântul. De altfel, parlamentarii coaliției de guvernare au refuzat să participe la discuții, ei trimițându-și la tribună un singur reprezentant, pe pedista Roberta Anastase, care a spus din capul locului că moțiunea depusă de PRM și susținută de PSD este doar un mijloc de a bloca în continuare dezbaterea Regulamentului Camerei.
În textul moțiunii, semnatarii acuzau „situația de criză gravă în care se află învățământul românesc”, cerând, printre altele, asigurarea pentru educație a unui buget de 6% din PIB, dublarea salariilor pentru profesori, precum și deducerea din impozitul pe venit a contravalorii unui calculator de ultimă generație. În replică, singurul reprezentant al puterii care a luat cuvântul, ministrul Educației, Mircea Miclea, a declarat că „moțiunea este lipsită de temei”. El a arătat că solicitările peremiștilor nu reprezintă strategii viabile pentru rezolvarea problemelor învățământului.
Spre finalul discuțiilor, Adrian Năstase a anunțat că trebuie să predea conducerea ședinței vicepreședintelui Camerei, liberalul Dan Radu Rușanu, deoarece liderii PSD trebuie să ajungă la Palatul Victoria, la întâlnirea fixată de premierul Tăriceanu. „Trebuie să mergem la Palatul Victoria pentru că prim-ministrul este extrem de îngrijorat că nu discutăm legile europene”, a explicat Năstase, ironic.
De nervi, Opoziția mai depune o moțiune
Întorși din pauză, deputații au continuat ședința, de această dată sub conducerea lui Adrian Năstase. În loc de dezbaterile pe Regulament, a început un schimb de replici între pesedistul Radu Podgoreanu și pedistul Ioan Oltean. Primul dintre ei a fost acuzat că l-a îmbrâncit pe deputatul PD în timpul aglomerării create în sală, la momentul votului pe care Radu Rușanu îl ceruse în urmă cu două ore. „Cerem sancționarea lui Radu Podgoreanu de Comisia juridică”, au cerut pediștii. În replică, Radu Podgoreanu a jucat rolul victimei: „M-a amenințat că mă prinde pe hol și-mi dă o mamă de bătaie. M-a înjurat de mamă”. Oltean nu a ratat ocazia de a urca la tribună: „Îmi exprim îngrijorarea față de comportamentul domnului Podgoreanu. Eu doar l-am invitat politicos să-și ocupe locul în sală. Trebuie să facă dovada acestor afirmații”. În final, pesedistul a renunțat la dispută, dându-i ocazia colegului său de partid, deputatul Valeriu Zgonea, să anunțe că PSD a mai depus o moțiune simplă la Biroul Permanent al Camerei, cu titlul „Nepăsarea”.
(1233 afișări)
| |
|