Marți, 01 Februarie 2005 - 07:45 PM Aleg.RO: Tichineloza face ravagii la Brașov

Publicat de: Ovidiu FEGHER

AMOS News 7 persoane au ajuns la spital, iar alte 10 urmează să se interneze în următoarele zile. Toate victimele au mâncat carne din același porc în urmă cu aproape o săptămână. Printre persoanele bolnave se află și trei copii. Șapte brașoveni au ajuns pe patul spitalului după ce au mâncat carne de porc infestată cu trichineloză și alte zece persoane urmează să se interneze în următoarele zile.

Numărul celor care ar putea să se îmbolnăvească este cu mult mai mare pentru că, din porcul respectiv au mâncat aproape, 25 sau 30 de persoane care locuiesc în mai multe localități din județ și chiar din alte orașe din țară. Primele internări au fost făcute luni noapte când șase femei și un bărbat au necesitat îngrijiri medicale de urgență după ce starea lor de sănătate a început brusc să se înrăutățească.

Medicii spun că cei șapte pacienți care se află acum în Spitalul de Boli Infecțioase sunt pentru moment în afara oricărui pericol, dar că este important să se urmărească evoluția viitoare a cazurilor pentru că pot să apară complicații.

Cel mai grav este o tânără de 27 de ani care a mâncat din porcul infestat pe data de 26 ianuarie. „Am început să am dureri insuportabile de cap și să am amețeli. Mă dureau toți mușchii. Nici acum nu mă simt prea bine. Mă doare și acum capul îngrozitor de tare și am impresia că parcă s-a umflat”, ne-a declarat tânăra pacientă.

Între cei bolnavi se află și trei copii. Cel mai mic este în vârstă de numai un an și jumătate. Rude, prieteni, vecini și cunoștințe din alte orașe sunt suspecte de a fi bolnave după ce au mâncat dint-un porc adus în urmă cu mai bine de trei săptămâni din Maramureș. „Am întrebat dacă porcul a fost verificat de un veterinar, iar soacra a spus că animalului i s-au făcut analize. Dar după ce am început să ne simțim rău am mai întrebat-o încă o dată pe soacră dacă porcul a fost verificat și mi-a spus că l-au controlat când era încă în viață… Timp de o săptămână toți am crezut că avem gripă și am luat paracetamol. Însă nu ne simțeam mai bine. Atunci am venit la spital când am văzut că nu ne trece gripa”, ne-a povestit o altă pacientă.

În momentul în care cei șapte pacienți au ajuns la spital medicii au constat că bolnavii aveau diaree, febră foarte mare, și tulburări digestive. „Cele șase femei și bărbatul aveau dureri musculare puternice. Acum după aplicarea tratamentului starea generală de sănătate este bună, dar nu se poate spune în acest moment cum vor evolua. Am înțeles că bolnavii au mâncat din doi porci, unui adus din zona Bran, care era verificat din punct de vedere veterinar și unul din Maramureș”, ne-a declarat Ramona Ionescu, medic primar în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Brașov.


(1020 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Ovidiu FEGHER


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Tichineloza face ravagii la Brașov | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.59692907333374 seconds.