Miercuri, 31 August 2005 - 07:00 AM Aleg.RO: Regulamentul nu poate fi schimbat oricum

Publicat de: ---

azi Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase, a afirmat, ieri, înaintea ședinței Biroului Permanent, că, potrivit prevederilor regulamentare, doar acest for poate să supună plenului votarea unui proiect de Regulament sau a unor modificări aduse acestuia. "În chestiunile de Regulament, doar Biroul Permanent poate să pună pe ordinea de zi a Camerei, în sesiune normală sau extraordinară, această temă", a precizat președintele Camerei Deputaților, menționând că a convocat ședința Biroului Permanent de ieri, pentru ca membrii acestui for să se pronunțe în legătură cu procedura ce urmează a fi adoptată.
Năstase a invocat în sprijinul poziției sale articolul 29, lit. c) și articolul 58 din Regulamentul Camerei Deputaților, potrivit cărora Biroul Permanent deține o atribuție distinctă, fiind cel care poate supune plenului Camerei Regulamentul în întregime sau modificări ale sale.
"Am văzut un comentariu al domnului Nicolăescu, dar dânsul, de când este ministru al Sănătății, a uitat Regulamentul Camerei și crede că se poate face o sesiune direct, fără convocarea Biroului Permanent", a menționat Adrian Năstase.
Potrivit prevederilor Regulamentului, convocarea unei sesiuni extraordinare comportă respectarea unor rigori, urmând ca în ședința Biroului Permanent să se constate dacă aceste rigori au fost sau nu respectate.


(772 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Regulamentul nu poate fi schimbat oricum | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.84895896911621 seconds.