Marți, 30 August 2005 - 08:36 AM Aleg.RO: Berceanu: PSD incearca lungirea unor proceduri parlamentare la Senat, doar-doar va scapa Vacaroiu!

Publicat de: ---

gardianul Sesiunea extraordinara a inceput, ieri, la Senat, insa fara prea mare tam-tam. Desi, initial, parlamentarii Coalitiei au avansat termenul de 15 septembrie ca unul la care se va sarbatori "taierea capetelor" pesedistilor Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase, inca presedinti ai Senatului si Camerei Deputatilor, din cauza discutiilor tehnice se prefigureaza o intarziere destul de mare. Dar nu este vorba numai despre detalii tehnice, asa cum am fi tentati sa credem. Tergiversarea modificarii Regulamentului Senatului are la baza si faptul ca, in forul legislativ, echilibrul de forte este destul de sensibil. Unele voci au afirmat ca opozitia a schimbat calendarul Aliantei, pentru a obtine o noua amanare. Pe de alta parte, senatorul PD Radu Berceanu, posibil viitor sef al Senatului, ne-a declarat ca "nu este o amanare, ci o lungire a unor proceduri pe care PSD a incercat-o, doar-doar i-o mai tine cateva zile pe presedintii celor doua Camere". Potrivit liderului democrat, "de astazi (ieri, n.red) pana miercuri, se vor depune amendamente la modificarile aduse Regulamentului Senatului. Ulterior, Comisia speciala va dezbate aceste amendamente, iar luni se va prezenta ultimul raport. Dupa trei zile, noul Regulament se va supune dezbaterii Plenului Parlamentului". Privind in ograda Camerei Deputatilor, observam ca lucrarile Comisiei de Regulament s-au finalizat, ieri, in favoarea propunerilor de modificare, cu cinci voturi "pentru" si doua "impotriva". Acest proiect de hotarare va fi depus la Biroul Permanent al Camerei in cursul zilei de luni, ceea ce inseamna ca revocarea lui Adrian Nastase se apropie.


Berceanu, reconfirmat pentru Senat

Biroul Permanent National (BPN) al PD a reconfirmat, ieri, in unanimitate, sustinerea pentru nominalizarea lui Radu Berceanu la presedintia Senatului, a declarat, la finalul sedintei BPN, liderul PD Emil Boc.


Liberalul Rusanu nu vrea scaunul lui Nastase

Chiar daca mass-media il prezinta ca unul dintre favoritii la sefia Camerei inferioare a Parlamentului, fiind sustinut chiar de presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, deputatul liberal Dan Radu Rusanu nu-si doreste aceasta functie.

"Nu am sa imbunatatesc activitatea Camerei Deputatilor, pentru ca nu am sa ajung presedinte. Nu-mi doresc aceasta functie", a declarat deputatul.


Musca are deja un program pentru sefia Camerei

Dac-ar fi pentr’o zi presedinte al deputatilor din Romania, liberala Mona Musca ar aplica un program care sa prevada "transparenta privind lucrarile in comisii, adica toti cei care sunt interesati de un anumit proiect, care se dezbate in comisii, societatea civila, sa poata participa la lucrari.

Al doilea aspect se refera la transparenta utilizarii banului public, adica administrarea fondurilor Camerei Deputatilor, dar si modul in care sunt cheltuiti de fiecare parlamentar in parte. In al treilea rand, doresc o transparenta a votului. Introducerea votului uninominal, pentru ca in felul acesta sa responsabilizam parlamentarii. Nu in ultimul rand, imi propun sa deschid o serie de consultari, deosebit de serioase, cu societatea civila in forma ei structurata".


(672 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gardianul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gardianul:

Berceanu: PSD incearca lungirea unor proceduri parlamentare la Senat, doar-doar va scapa Vacaroiu! | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.67539000511169 seconds.