Vineri, 26 August 2005 - 08:07 AM Aleg.RO: Coalitia a schimbat in Covasna doar portarii

Publicat de: Mediafax

ziua Presedintele UDMR Covasna Albert Almos este nemultumit de functionarea Coalitiei guvernamentale la nivel judetean, sustinand ca pana acum colaborarea intre filialele Uniunii, ale PD, PNL si PC s-a rezumat la schimbarea sefilor, directorilor adjuncti si a portarilor la institutiile descentralizate. Albert Almos a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca de la semnarea Protocolului judetean nu s-a mai intamplat nimic. In judetul Covasna, in 25 martie, dupa sapte incercari, partenerii de Coalitie au reusit sa ajunga la un consens asupra impartirii posturilor de conducere la institutiile publice deconcentrate. Atunci, presedintii organizatiilor judetene ale UDMR, PNL, PD si PUR au parafat Protocolul, iar conform intelegerii, 60% dintre institutii vor fi conduse de oameni nominalizati de UDMR si restul de 40% de PNL, PD, PUR. Tot atunci, partile s-au inteles ca in scurt timp sa intocmeasca in comun o strategie de dezvoltare a judetului Covasna, sa faca lobby comun pentru atragerea unor fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii locale, insa intelegerea a ramas doar la nivel dediscutii.

"Acum o luna, am solicitat de la partenerii nostri de Coalitie sa se pregateasca pentru intocmirea unei strategii de dezvoltare si sa faca tot posibilul pentru atragerea fondurilor, dar nu s-a intamplat nimic. Nu reusim sa aducem nici macar cele 20 miliarde lei vechi necesare pentru reabilitarea centurii din Sfantu Gheorghe, care leaga intrarea dinspre Brasov cu iesirea spre Miercurea Ciuc. Nu exista nici o strategie", a declarat, joi, liderul UDMR din Covasna, Albert Almos. Acesta este nemultumit si de ritmul privind schimbarea directorilor institutiilor publice descentralizate. "Eu sustin in continuare ca acesti sefi ori sa fie numiti pe criterii politice pe o perioada de patru ani, ori sa fie numiti in urma unui concurs, si atunci locul lor de munca nu va fi influentat de schimbarile politice. Altfel, in fiecare patru ani suntem martorii unui circ", a mai spus Albert Almos. In judetul Covasna, de la instalarea noului Guvern au avut loc schimbari doar la conducerea Directiei Silvice, Directiei Agricole, Directiei Finantelor Publice, la CJAS si APM.


(551 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziua

· Alte știri de la Mediafax


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziua:

Coalitia a schimbat in Covasna doar portarii | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.86285805702209 seconds.