Joi, 25 August 2005 - 08:24 AM Aleg.RO: Coaliția a intrat în criză de timp

Publicat de: Cornelia Drăghici

azi Grabă mare pentru înlocuirea lui Adrian Năstase și Nicolae Văcăroiu Coaliția aflată la putere este decisă să-și adjudece, recurgând la tot felul de artificii, cele două posturi de președinți ai Camerei Deputaților și Senatului. În ciuda faptului că art. 64 din Constituție prevede că președintele Camerei Deputaților și Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor, PNL și PD vor cu tot dinadinsul să-i schimbe pe Adrian Năstase și Nicolae Văcăroiu. Singura soluție găsită, după mai multe luni de cercetări, a fost cea de modificare a regulamentelor celor două Camere. Pentru a finaliza votul asupra acestora, liderii Coaliției au făcut demersurile necesare convocării sesiunii parlamentare extraordinare.

Convocare cu cântec
Reprezentanții Coaliției în Birourile Permanente ale celor două Camere, au decis, fără o consultare prealabilă a președinților, convocarea conducerilor Senatului și Camerei Deputaților în ședințe separate. Deși procedura aleasă încalcă orice cutume parlamentare, atât Nicolae Văcăroiu, cât și Adrian Năstase nu s-au opus ci le-au făcut pe plac celor de la Putere. Cu toate acestea cei doi au atras atenția că astfel de manifestări pot crea precedente care duc la instabilitate. "În 15 ani de când cunosc Parlamentul României, niciodată nu a fost convocat Biroul Permanent altfel decât prin consultarea președintelui Camerei. Faptul că acum se ignoră această cutumă este de natură să creeze o anumită instabilitate, pentru că s-ar putea, ca, la sfârșitul săptămânii, alți patru membri ai Biroului Permanent, pe un fel de coaliție ad-hoc pentru adoptarea unei legi, să convoace o altă ședință a Biroului Permanent, care să stabilească o altă ordine de zi", a declarat Adrian Năstase.
La rândul său președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu adaugă că "e ca și cum mă somează să iau act de această convocare...ori eu trebuie să hotărăsc. E o încălcare gravă a Constituției".
Cei mai interesați pentru convocarea sesiunii extraordinare, par a fi cei pe care zvonurile de ultim moment îi creditează ca posibili înlocuitori ai lui Năstase și Văcăroiu. Unul dintre aceștia este democratul Radu Berceanu, care vizează de mult postul de președinte al Senatului, adică al doilea om în stat ca poziție, după Traian Băsescu.
"Noi dorim ca sesiunea normală să înceapă cu un Senat care funcționează după noul regulament", motivează Berceanu graba care îi mână pe aliați. Tot el adaugă: "Dorim să discutăm regulamentul Senatului. Am dori ca de la 1 septembrie să ne concentrăm asupra legilor care trebuie date și să nu mai pierdem vremea cu regulamentul, care este și el important, dar pe care putem să-l discutăm în această sesiune extraordinară".
Purtătorul de cuvânt al președintelui Senatului Andrei Alexandru consideră că "Motivul pentru care se face această tevatură este dorința de a-l schimba pe Văcăroiu cu Berceanu și pe Năstase cu Mona Muscă, pentru ca, ulterior, Băsescu împreună cu președinții celor două Camere să poată dizolva Parlamentul și să poată convoca anticipate".

Termenul din calendarul alianței nu e realist
Modificarea Regulamentului Camerei Deputaților face parte din calendarul de măsuri asumat prin semnătură de liderii coaliției în data de 10 august.
Calendarul de măsuri vizează schimbarea președinților celor două Camere și modificarea Legii administrației publice locale, astfel încât șefii serviciilor descentralizate să fie manageri, iar președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene să poată fi înlocuiți cu votul a jumătate plus unu din numărul consilierilor.
Potrivit programului, prima acțiune trebuia începută pe 11 august, fiind vorba despre convocarea Comisiei pentru Regulament a Camerei Deputaților. În 15 august ar fi trebuit să înceapă dezbaterile în comisie și strângerea de semnături pentru convocarea sesiunii extraordinare necesară schimbării președinților Camerelor, data limită pentru înlocuirea lui Nicolae Văcăroiu și Adrian Năstase fiind 15 septembrie.
Șansele de respectare a acestui calendar nu sunt împărtășite nici chiar de unii lideri ai coaliției. Spre exemplu, liberalul Titu Gheorghioff are îndoieli în privința aceasta. "Cred că până în 15 septembrie se poate face modificarea și la Senat și la Cameră", a declarat el.
În timp ce, la Senat modificarea regulamentului mai are nevoie doar de votul plenului, la Camera Deputaților proiectul de modificare e doar la stadiul dezbaterilor în comisia de specialitate. Din acest motiv liderii coaliției vor ca Senatul să se reunească în sesiune extraordinară în plen săptămâna viitoare, iar comisia de regulament a Camerei Deputaților s-a întrunit, începând de ieri, pentru a dezbate cele peste 150 de amendamente care au mai rămas de parcurs.


(499 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la Cornelia Drăghici


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Coaliția a intrat în criză de timp | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.73938798904419 seconds.