Miercuri, 24 August 2005 - 08:36 AM Aleg.RO: Tusea și/sau junghiul

Publicat de: Valentin Stănilă

azi Tema remanierii guvernamentale a fost atât de intens și amplu comentată (pe toate fețele și din toate pozițiile) încât, practic, s-a epuizat încă de luni după-amiază și de ieri, toată ziua. Dacă o tratăm și noi, o facem dintr-un motiv ignorat de majoritatea celor care s-au pronunțat până acum. Avem în vedere noțiunea pe care autorii - la vedere - ai remanierii, în special co-președinții ADA, au folosit-o până la saturație pentru a-și prezenta "opera": PERFORMANȚA. Pe de altă parte, s-a spus, în luările de poziție oficiale, că miniștrii revocați au avut bune rezultate, dar că acestea puteau fi mai... bune. O asemenea afirmație se poate face și în legătură cu oricare persoană activă. Între clișeele verbale ale perioadei antedecembriste se remarca, prin frecvența utilizării ei, sintagma: "Este loc pentru mai bine, tovarăși!. Cam așa ceva se zice și în legătură cu remanierea. Dar, oare, începând cu premierul și terminând cu ultimul ministru-delegat, membru al Executivului, nu se poate spune același lucru, adică, puteau obține rezultate mai bune? Dacă acceptăm explicația, atunci se cuvenea ca tot guvernul să fie... remaniat.
Este aproape o glumă să vorbești despre performanță în cazul Guvernului Tăriceanu. Toate bâlbele, toatre ezitările, toți pașii înapoi, toate revenirile la reveniri - despre care au amintit copios mai toți comentatorii - nu indică altceva decât CONTRAPERFORMANȚA.
Sigur, există grade de contraperformanță, iar cei patru miniștri revocați pot fi apreciați și în funcție de respectivele grade. Nu se poate afirma, însă, cu toată convingerea că au fost campionii contraperformanțelor Guvernului Tăriceanu. Între numele vehiculate că s-ar fi aflat pe lista remaniabililor se pot identifica miniștri mai contraperformanți decât cei revocați. Nu este cazul să-i înșirăm aici.
Să admitem, ca o simplă ipoteză de lucru, că într-adevăr se impunea schimbarea, cu prioritate, a miniștrilor de la Sănătate, Finanțele Publice, Integrare Europeană și a vicepremierului însărcinat cu coordonarea politicilor economice. Problema care se pune, în continuare, în cazul în care acceptăm această premisă, ar fi următoarea: cei care le-au luat locul sunt mai puțin contraperformanți?
Cu excepția noului vicepremier, necunoscut până în prezent marelui public, ceilalți trei noi miniștri au îndeplinit funcții cu vizibilitate, doi în Guvernul CDR-PD-UDMR, Anca Boagiu și Sebastian Vlădescu, iar unul, adică Eugen Nicolăescu, a beneficiat de vizibilitate de excepție din pricina faptului ca a fost purtătorul de cuvânt al PNL și șef al grupului parlamentar al acestui partid în Camera Deputaților.
Prin urmare, se pot face evaluări în legătură cu prestațiile lor publice. Nu este locul acum pentru analize ample, dar ceea ce s-a întâmplat cu reabilitarea autostrăzii București-Pitești în timpul ministeriatului doamnei Anca Boagiu a ajuns un trist exemplu clasic de contraperformanță managerială. Cât privește prestația din timpul campaniei electorale de alegere a primarului Sectorului 2 al capitalei este suficientă caracterizarea pe care i-a făcut-o actualul șef al statului pentru a ne da seama de "virtuțile" sale de poltician de marcă. În privința domnului Vlădescu, se știe că în perioada în care a fost secretar de stat la Finanțe a provocat destule dispute, încurcături. Mai degrabă, activitatea de până acum îl recomandă ca teoretician, ca autor de studii, iar un ministru nu trebuie să fie specialist doar în materie de diagnoze. În cazul domnului Nicolăescu, faptul că s-a remarcat prin cele mai caraghioase luări de poziție, printr-o limbuție ieiștă din comun în exercitarea funcției de purtător de cuvânt al PNL, nu este de natură a prezenta un minimum de garanții că va reuși să conducă un minister cu atâtea probleme grave precum cel al Sănătății. S-ar mai putea aduce multe alte argumente în sprijinul aserțiunii noastre referitoare la contraperformanțe. Ne oprim aici. Reținem, în final, o opinie a unui cetățean de pe stradă spusă la televizor. Ăștia de la ADA n-au oameni, domnule! N-au oameni! Asta nu este numai problema lor, ci mai ales a noastră, a victimelor guvernării lor.


(1434 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la Valentin Stănilă


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Tusea și/sau junghiul | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.6392240524292 seconds.