Marți, 23 August 2005 - 08:08 AM Aleg.RO: Boc i-a luat, ieri, apararea fostului baron PSD Aurel Cucu

Publicat de: ---

gardianul Presedintele PD Emil Boc a precizat, ieri, ca, din informatiile pe care le-a primit in cadrul BPN cu privire la consilierul judetean Aurel Cucu a rezultat ca au existat trei solutii de neincepere a urmaririi penale date de catre Parchetul General in cazul acestuia. "Am cerut si un raport exact cu privire la activitatea economica desfasurata dupa ce a fost ales in calitate de consilier judetean al PD", a declarat Boc cu privire la consilierul judetean care activeaza in cadrul Partidului Democrat de dinaintea alegerilor din 2004. Boc a aratat ca nu are cunostinta de faptul ca respectivul consilier judetean este cercetat si a mentionat ca va cere sa se verifice veridicitatea acestui fapt. Presedintele Grupului de Investigatii Politice (GIP), Mugur Ciuvica, a semnalat la sfarsitul saptamanii trecute ca Aurel Cucu, fost baron PSD de Dambovita, la care se fac numeroase referiri in stenogramele PSD, este acum "baron PD", fiind ales consilier judetean al acestui partid, pe care l-a sponsorizat in campania electorala.

Potrivit GIP, in 2004, la doua luni dupa ce a fost exclus din PSD in urma nenumaratelor scandaluri de coruptie, Aurel Cucu a devenit consilier judetean de Dambovita din partea Partidului Democrat. Anchetat de Politie, de PNA, de OLAF si de Corpul de Control al Guvernului pentru afacerile cu bani publici si fonduri europene din perioada 2001-2004, Aurel Cucu beneficiaza acum de contracte substantiale cu bani publici din partea administratiei PNL-PD, se arata in comunicat, in care se sustine ca, prin firmele sale, NIMB Dambovita SA si Constructii Muntenia SA, Aurel Cucu a fost un important sponsor al Partidului Democrat in campaniile electorale din 2004. "Acestea sunt exact firmele cercetate pentru afaceri oneroase facute in perioada 2001-2004 si care acum primesc contracte pe bani publici", afirma Ciuvica. Parchetul National Anticoruptie a comunicat, pentru Mediafax, ca in dosarul privind fondurile europene derulate de firmele lui Cucu s-a dat solutie de neincepere a urmaririi penale in septembrie 2004, apreciindu-se ca faptele semnalate nu se confirma.


(550 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gardianul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gardianul:

Boc i-a luat, ieri, apararea fostului baron PSD Aurel Cucu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.91876697540283 seconds.