Miercuri, 17 August 2005 - 08:06 AM Aleg.RO: Rodica Stănoiu și Florin Georgescu – urmăriți penal pentru vorbele din „Stenogramele PSD“

Publicat de: Dan Cărbunaru

Gândul Fostul ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, și fostul ministru al Finanțelor, Florin Georgescu, au fost puși, ieri, sub urmărire penală, în dosarul „Stenogramele PSD”. Procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului General îi cercetează pe cei doi lideri PSD sub aspectul infracțiunii prevăzute de articolul 13 din Legea 78 / 2000, privind prevenirea, descurajarea și sancționarea faptelor de corupție. Potrivit textului de lege,” fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid sau într-o formațiune politică, într-un sindicat ori într-o asociație fără scop lucrativ sau fundație și care folosește influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.”


Rodica Stănoiu și Florin Georgescu sunt cercetați în dosarul penal nr. 685/P/2005, în care, până ieri, au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale. Procurorii-anchetatori susțin că, dată fiind imposibilitatea soluționării cauzei în această fază, lipsa suportului magnetic și a originalului stenogramelor, s-a dispus începerea urmăririi penale, pentru administrarea tuturor probelor în condițiile prevăzute de Codul de Procedură Penală. Sunt vizate îndeosebi probele testimoniale, care ar putea demonstra veridicitatea sau neveridicitatea stenogramelor care au stat la baza sesizărilor. În funcție de completarea suportului probator, ar putea fi dispuse și eventuale expertize, dat fiind faptul că prin începerea urmăririi penale pot fi utilizate mai multe mijloace procedurale, în condițiile respectării prezumției de nevinovăție. Anunțul privind începerea urmăririi penale în dosarul „Stenogramele PSD” a fost făcut, ieri, de președintele Partidului Inițiativa Națională, Cozmin Gușă, după ce acesta a fost audiat de procurori. Surse autorizate din Parchetul General au confirmat, ulterior, acest fapt. Gușă a sosit la Parchet la ora 10.30, spunând că nu știe în ce calitate a fost invitat de procurori. El le-a confirmat încă o dată jurnaliștilor că stenogramele atribuite ședințelor PSD la care a participat sunt reale. La ieșirea de la Parchet, Gușă a declarat că a fost audiat ca martor, calitate pe care a dobândit-o după ce a fost începută urmărirea penală în dosar. Întrebat despre identitatea celor puși sub urmărire penală, Cosmin Gușă a spus că sunt vizați cei reclamați de ONG-urile care au sesizat Parchetul.

În ceea ce privește stenogramele ședințelor Biroului Executiv Central al PSD, Gușă a apreciat că acestea ar fi putut fi înregistrate fie de serviciile secrete, fie de cineva din interiorul partidului. El a explicat că ședințele înregistrate și transcrise în stenogramele atribuite PSD se desfășurau fie la sediile centrale, fie la sălile grupurilor parlamentare de la Senat sau Camera Deputaților. Cea mai plauzibilă explicație găsită de Gușă este aceea că ședințele „au fost înregistrate ilegal, cu aparatură de ascultare de la distanță, care nu poate să fie decât în posesia instituțiilor statului care se ocupau cu munca de informații în acel moment. Bănuiesc, serviciile secrete”, a spus președintele PIN, arătând că dacă ar fi așa, ar fi vorba despre „cel mai flagrant caz de poliție politică”.

Dosarul „Stenogramele PSD” a fost înregistrat la Parchetul General la începutul acestui an, după ce mai multe organizații civice au depus un denunț, privind eventuale fapte de corupție ce ar fi reieșit din stenogramele unor ședințe ale Delegației Permanente a PSD. În stenograme, care au fost publicate în presă în noiembrie 2004, se regăsesc declarații ale lui Adrian Năstase, Octav Cozmâncă și Șerban Mihăilescu, privind obținerea nelegală de fonduri comunitare de către fostul președinte al Comitetului Județean Dâmbovița, prin firmele familiei sale. Acestuia i s-ar fi propus să-și dea demisia, pentru a nu fi arestat. Rodica Stănoiu ar fi afirmat în stenograme că ar fi așteptat „undă verde” pentru ca Traian Băsescu sau alte persoane să fie anchetate. În stenograme apar și declarații ale lui Florin Georgescu, privindu-l pe președintele Curții de Conturi, care „nu ar mai asculta” de directivele partidului.


(598 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la Dan Cărbunaru


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Rodica Stănoiu și Florin Georgescu – urmăriți penal pentru vorbele din „Stenogramele PSD“ | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.7055881023407 seconds.