Joi, 11 August 2005 - 08:51 AM Aleg.RO: Grupul de interese „Basescu“

Publicat de: Lucian Cazan

Cotidianul Presedintele si premierul au intrat intr-o spirala conflictuala care pare sa fi pornit de la nimic. Grupurile de interese impreuna cu care ar fi ales sa guverneze Tariceanu. Cind vine vorba de probe insa, nu se stie inca daca e cazul ca ele sa fie dezvaluite. Raspicat, decis, convingator, presedintele Basescu ne-a instiintat ca sintem guvernati de grupuri de interese. Venita de la altcineva, aceasta informatie ar fi parut o prostie. Cel mult, un truism, inutil, asadar, de luat in seama. Astfel a tratat-o si Tariceanu, dar aproape nimeni nu este dispus sa-i dea dreptate lui. Pentru ca nu e convingator. Pentru ca a sovait prea mult. Si pentru ca nu e Basescu. Iar presedintelui nu-i pasa daca are sau nu dreptate. Nu-i pasa daca grupurile de interese se refera sau nu la mafioti. Profita doar ca are ocazia sa sustina ca el nu reprezinta decit interesul poporului. Si, probabil, chiar crede ce spune. Este o ipocrizie superioara, a cuiva care stie ca nu este deloc vulnerabil. Ca exemplu, inainte de alegeri, a sustinut, intr-un faimos interviu dat „Evenimentului zilei”, ca va cistiga din primul tur si a explicat si de ce. Declaratia ar putea avea mai multe niveluri de lectura: „Eu sint mai aproape de electorat, stiu mai bine ce vrea electoratul decit chiar dvs., ziaristii“.

Acum, Traian Basescu a redescoperit placerea jocului. Ii este usor sa obtina aproape orice numai din vorbe. Este convins ca o face pentru o cauza buna. Si, desi observa ca rezultatele sint, uneori, proaste, nu crede ca ar avea vreo parte de vina. Dupa patru ani de primarie, a invins, de unul singur, un consiliu si un guvern si a reusit chiar sa obtina propriul consiliu si apoi propriul guvern. Cu toate astea, orasul pe care l-a administrat nu arata cu mult mai bine. Culmea insa, are locuitori mai convinsi.


Ceea ce pare ca ar vrea Basescu sa faca este sa elimine ciinii economiei si tarabagiii din politica. Insa ceea ce chiar reuseste sa faca este sa isi conserve imaginea. Altfel, premierul pe care il loveste incepe sa se simta singur si, cu atit mai mult, sa stringa rindurile, nu neaparat cu „grupurile de interese“, ci, pur si simplu, cu cei care chiar il sustin. E firesc! Pentru ca Basescu ii cere lui Tariceanu sa guverneze impreuna cu presedintele, dar Basescu nu vrea sa guverneze cu Tariceanu. Si presedintele, si premierul au dreptate in ceea ce spun. Si, poate tocmai de aceea, amindoi fac rau tarii pe care o conduc. Daca macar unul dintre ei ar fi gresit, disputa s-ar fi transat repede.

Oricum, grupurile de interese, adica acei oameni de afaceri care fac lobby sa obtina cite ceva din partea statului, nu sint o problema a Romaniei. Dimpotriva, este bine ca ele exista, iar atitudinea lui Tariceanu fata de problema este indreptatita. Oricum, nimeni, nici chiar Basescu, nu poate impaca toate interesele. Daca ar fi asa, nu ar mai exista astfel de scandaluri. Basescu omite sa spuna un lucru. Ca el este si presedintele „omului de afaceri“, si al „ziaristului“ si al „reprezentantului multinationalei de tigarete“. Mai dureros, chiar, Traian Basescu este si presedintele lui Dan Voiculescu.

Nu stiu ce scrie in rapoartele SRI, insa pot sa banuiesc. Fie ca serviciul a adus sau nu probe, Guvernul este in continuare partial corupt. Dar nu grupurile de interese sint de vina, chiar daca, uneori, se folosesc de asta, ci aparatul politic si administrativ. Problema este ca, daca vrea ca demersul sau sa aiba vreun rezultat, este nevoie de probe clare. Iar daca probele exista, ma intreb de ce nu s-au luat deja masuri concrete. Ce sa inteleg din declaratia presedintelui, ca dosarele vor fi declasificate „daca va fi cazul“? Ca nu este cazul?


(611 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la Lucian Cazan


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Grupul de interese „Basescu“ | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64072489738464 seconds.