Miercuri, 10 August 2005 - 08:49 AM Aleg.RO: Santaj la presedinte?

Publicat de: Calin Cosmaciuc, I.C

evenimentulzilei Romania, anul 2005: Presedintele tarii se plange ca a fost amenintat grav, la telefon, de un ziarist. Nici una dintre institutiile statului nu e sesizata. Basescu l-a cultivat ca prieten pe ziaristul Sorin Rosca Stanescu timp de 15 ani. Presedintele Traian Basescu a facut din nou valuri atunci cand a sugerat ca a fost santajat de un important ziarist. Nu l-a nominalizat, dar toate indiciile duc la Sorin Rosca Stanescu, omul care controleaza trei ziare. Relatiile dintre cei doi - vechi prieteni - s-au stricat in perioada in care au avut loc criza ostaticilor si retinerea lui Dinu Patriciu, apropiat al lui Rosca Stanescu. Acesta neaga faptul ca l-ar fi amenintat pe seful statului.
Insa afirmatiile lui Basescu sunt de-a dreptul socante. "Si o sa vezi ce o sa-ti fac, te termin...", i-ar fi spus la telefon "ziaristul". Dezvaluiri, 7
A fi sau a nu fi "nasul" presedintelui
In joc sunt doua variante:
1 Dezvaluirile lui Basescu se vor confirma, ceea ce reprezinta un lucru foarte grav, pentru care jurnalistul trebuie sa suporte consecintele.
2 Afirmatiile presedintelui se vor infirma, ceea ce l-ar pune intr-o lumina foarte jenanta pe "numarul unu" de la Cotroceni.
Primul pas spre lamurire ar fi ca Basescu sa divulge numele personajului.
Surse de la Cotroceni si discursul lui Basescu il indica pe Sorin Rosca Stanescu drept autorul unor amenintari la adresa presedintelui, dar acesta neaga
Surse de la Cotroceni au declarat ieri, pentru EVZ, ca Traian Basescu l-a vizat pe Sorin Rosca Stanescu, directorul "Ziua", atunci cand a vorbit despre un ziarist care l-a amenintat. Basescu nu a dezvaluit insa numele, unul dintre motive fiind acela ca nu ar vrea sa riste un proces.
A fost o convorbire in doi, iar singura proba ar fi, intr-un asemenea caz, inregistrarea convorbirii telefonice, daca aceasta exista. La Cotroceni insa se stia de mai mult timp ca ziaristul vizat de Basescu este "Nasul" Sorin Rosca Stanescu. El este unul dintre apropiatii lui Patriciu si ai lui Tariceanu. Pana nu de mult, si al lui Basescu.
"Sistemul mafiot care reactioneaza"
Totul a plecat de la interviul pe care Basescu l-a dat la Radio Romania Actualitati, in emisiunea "Sfertul academic". Iata ce raspundea presedintele Basescu la o intrebare legata de ruptura dintre palate: "Au sarit cativa ziaristi, sigur ziaristi care au si ei afaceri, sunt bine bagati in diverse segmente de afaceri. Chiar unul dintre cei care au sarit foarte agresiv este un ziarist care avea acces la mine de multa vreme, dar care si-a permis in ziua in care Parchetul ancheta un oarecare personaj sa sune si sa ameninte. Deci s-a ajuns pana acolo incat un ziarist isi permite sa sune la presedintele Romaniei, si asta e sistemul mafiot care reactioneaza, si sa ameninte in toate ziarele pe care le controlez, si o sa vezi ce o sa-ti fac, te termin... Asa gandeste un ziarist, iar eu nu spun prostii".
De ce Rosca Stanescu
Confirmarile surselor de la Cotroceni sunt in consonanta cu elementele de identificare strecurate de Basescu in interviul de la radio.
> "Ziaristul" a sunat in ziua in care "Parchetul ancheta un oarecare personaj". Este de notorietate relatia apropiata dintre Rosca Stanescu si Dinu Patriciu, om de afaceri anchetat si retinut la sfarsitul lunii mai. Stanescu a fost foarte critic in acel moment.
> Conform marturiei lui Basescu, cel care l-a sunat controleaza mai multe ziare. Stanescu este singurul jurnalist care controleaza mai multe cotidiane centrale: "Ziua", "Averea" si "Gardianul"
> Personajul "avea acces" la Cotroceni. Din nou, toate firele duc la Stanescu, a carui relatie cu Basescu era foarte buna.
> Face parte din grupul ziaristilor cu afaceri. Directorul "Ziua" este unul dintre jurnalistii care fac parte din grupul patronilor media.
Basescu se rupe de prietenii de pe vremuri
Despre Basescu si Rosca se stia ca sunt prieteni foarte buni. In anii '90, cei doi mergeau chiar la mese impreuna. SR Rosca Stanescu era, la un moment dat, veriga de legatura dintre gruparea Roman-Basescu desprinsa din FSN, si Dinu Patriciu, care era seful PNL-Aripa Tanara. In guvernarea PSD, "Ziua" era unul dintre putinele locuri unde Basescu nu era pus la colt, ci gasea sustinere. Ruptura dintre cei doi a intervenit, se pare, in cursul acestui an, in perioada retinerii lui Dinu Patriciu. Practic, rand pe rand, Basescu s-a delimitat de triunghiul Patriciu-Tariceanu-SR Stanescu. Cu Patriciu - pe care l-a acuzat inclusiv de apropiere de PSD - conflictul s-a acutizat anul trecut, in timpul campaniei, cu Tariceanu - in criza anticipatelor, iar cu Rosca devine public acum. Ramane de vazut ce se va intampla cu fiul lui Stanescu, deputat ales pe listele Aliantei, din partea PD. Am incercat ieri un dialog cu el.
Buna ziua, dle deputat Stanescu, de la "Evenimentul zilei"...
A, buna ziua, buna ziua. Ordonati!
Incercam sa aflam ce s-a intamplat intre tatal dv. si dl Basescu.
Nu pot sa dau nici o declaratie. Dau acelasi raspuns ca si tatal meu. Suntem in proces (n.r. - cu EVZ).
Pai tatal dv. ne-a dat un interviu azi (n.r. - ieri). Va legam de aceasta problema intrucat ati intrat in parlament pe listele PD, partidul lui Basescu
Nu pot vorbi.
O "grupare de ziaristi" si "traficul de influenta"
Premierul si o intreaga grupare de ziaristi spune ca este legitim traficul de influenta. Este inca o afirmatie-soc facuta de Basescu in interviul respectiv, in contextul rupturii dintre Cotroceni si Palatul Victoria. Din nou, nu a dat numele ziaristilor, lasand loc de interpretari. Si intrebari care nu au, deocamdata, un raspuns clar. Asta in conditiile in care acuzatiile lui Basescu sunt "santaj"si "trafic de influenta". Seful statului nu a mers insa pana la capat, lucru deloc rar printre politicienii romani.
Doua exemple din trecut, legate tot de presa, sunt cele date de Radu Timofte, directorul SRI, si Adrian Severin, pe cand era ministru de externe, in mandatul CDR. Timofte spunea, la inceputul acestui an, ca doi jurnalisti aflati in Romania lucreaza pentru servicii secrete. Mai vechi cu cativa ani, scandalul "lista lui Severin" vorbea de sefi din presa care spionau pentru puteri straine. Nici unul, nici celalalt nu dadeau nume.
Voiculescu la fileu
Seful PC, Dan Voiculescu, a prins din zbor afirmatia-soc a lui Basescu. El este singurul care, deocamdata, a rostit oficial numele lui Rosca Stanescu. Despre acesta, Voiculescu a spus ca este acela care "l-a santajat" pe seful statului, ceea ce sefului PC i se pare un lucru foarte grav. In timpul conferintei de presa, Voiculescu si-a dat seama ca a mers prea departe pronuntand numele lui Rosca Stanescu, asa ca i-a cerut lui Basescu sa lamureasca public aceasta problema.
Lucru deloc suprinzator daca ne amintim de razboiul mai vechi dintre Rosca si Voiculescu. "Nasul" contra "Diavolul". Un meci in care Rosca a fost mai mereu ofensiv, mergand mai ales pe legaturile sefului PUR, apoi PC, cu regimul comunist si cu Securitatea.
La atac prin metode neortodoxe
"Evenimentul zilei" a semnalat, in urma cu cativa ani, metodele neortodoxe utilizate de cotidianul "Ziua" pentru atragerea publicitatii, in unele cazuri. Mai multe companii multinationale au fost atacate in cotidianul respectiv, condus de Rosca Stanescu. Au fost ani in care "Ziua" a fost in topul cotidianelor la capitolul incasari din reclama, uneori invers proportional cu tirajul.
Anul trecut, "Ziua" a fost pe locul doi la reclama guvernamentala, cu 829.000 de euro brut. La audienta, in schimb, a ocupat locul zece.
S-a ajuns pana acolo incat un ziarist isi permite sa sune la presedintele Romaniei - si asta e sistemul mafiot care reactioneaza - si sa ameninte: "In toate ziarele pe care le controlez, si o sa vezi ce o sa-ti fac, te termin..."
Traian Basescu
Presedintele Romaniei
A fost reactia primului-ministru si, bineinteles, a unei intregi grupari de ziaristi, printre care unii extrem de apropiati unor grupuri economice, care spun ca este legitim traficul de influenta, altfel spus, ca este legitima promovarea unor grupuri de interese.
Traian Basescu
Presedintele Romaniei
Sorin Rosca Stanescu contraataca: "Nu l-am amenintat nici pe Basescu, nici pe altul"
In editorialul din "Ziua" de ieri, Sorin Rosca Stanescu afirma despre chestorul Virgil "Vulpea" Ardelean, seful Directiei Generale Informatii si Protectie Interna a MAI, ca l-a amenintat in legatura cu niste subiecte publicate in "Ziua" si ca "poate l-a incurcat rau pe presedinte".
Motivul ar putea fi informatiile presupus false furnizate de "Vulpe" si aruncate pe piata ieri de presedinte, in interviul acordat lui Paul Grigoriu, la Radio Romania Actualitati.
Desi initial a fost reticent in a acorda un interviu EVZ, din cauza unui proces in care se afla cu ziarul nostru, Sorin Rosca Stanescu a acceptat sa raspunda intrebarilor.
S-a spus ca dumneavoastra sunteti ziaristul care l-a amenintat pe presedintele Basescu ca il va distruge, cu toate ziarele pe care le controleaza.
Nu stiu ce legaturi face in cap domnul Basescu, tot ce pot sa va spun e ca mie nu mi s-a intamplat sa-l amenint nici pe el, nici pe altul.
Daca dansul se refera la mine, e bine sa faca precizarea si sa prezinte si proba, fiindca toate convorbirile lui sunt inregistrate. Daca afirmatiile presedintelui Basescu sunt adevarate, cat de grav este ca un ziarist sa-l ameninte pe seful statului?
Daca este vorba de vreun jurnalist prieten cu domnul Basescu, atunci poate fi de inteles si un dialog purtat in termeni mai duri. Daca nu este vorba de o asemenea relatie - fiindca eu nu stiu la cine se refera domnul Basescu - mi se pare un lucru grav sa-l ameninti pe seful statului. Si probabil ca acesta are obligatia sa-l defere justitiei cu o plangere penala, pentru a fi judecat si condamnat conform legilor.
Dumneavoastra, personal, aveti o relatie de prietenie cu domnul presedinte?
Timp de 15 ani, am avut relatii de prietenie cu domnul Basescu. Si pe de alta parte, foarte des, la initiativa lui s-a consultat cu mine in diferite chestiuni politice. Dar nu l-am manipulat si nu am avut vreodata impresia ca fac jocul unor grupuri de interese.
Credeti ca presedintele a fost dezinformat?
Cu certitudine este dezinformat, fie de acel consilier de la Cotroceni, fie de un serviciu secret. In mod cert i s-a relatat cu totul altceva decat s-a vorbit. Au fost discutii personale, fara nici o legatura cu politica. Puteam avea si discutii politice, e dreptul meu si al domnului Tariceanu, dar n-am avut. Dupa ce am plecat de la masa, chiar ii spuneam sotiei ca uite, ce frumos, te poti intalni cu seful guvernului in public, poti purta cu el discutii normale, despre Snagov sau concedii.
Spuneati ca ati avut o relatie de prietenie cu presedintele Basescu timp de 15 ani. Ce s-a intamplat in ultima vreme?
Nu s-a intamplat nimic special, nu m-a mai sunat cam din timpul crizei ostaticilor. El ma cauta. Probabil ca vreun serviciu secret si-a bagat coada si cine stie ce prostie i-a bagat in cap.
Serviciul secret are legatura cu post-scriptumul din editorialul dv.?
Da, sunt convins ca are legatura.
Numele dv. este mereu asociat, in diferite contexte, publice sau private, cu santajul. Cum va impacati cu aceasta asociere?
Asocierile au aparut din partea EVZ si este motivul pentru care am dat EVZ in judecata.
De ce vi se spune "Nasul"?
Mi se spune "Nasul" din epoca Ceausescu, cand am fost nasul a cinci familii de jurnalisti.
"Vulpea" contra "Nasul"
"Vulpea" Virgil Ardelean, seful Directiei Generale Informatii si Protectie Interna, se considera "denigrat" de Sorin Rosca Stanescu, care lasa sa se inteleaga ca l-ar fi dezinformat pe presedintele Basescu. Ardelean spune ca, "probabil", il va da in judecata pe jurnalist. Motivul este ca unitatea pe care o conduce, poreclita candva "Doi sÔun sfert", nu se ocupa cu furnizarea de informatii privind "intalnirile private", spune Ardelean. Despre Ardelean, "Ziua" a scris, la inceputul anului, ca s-a dus cu mapa de dosare la noul locatar
al Cotrocenilor.
C.T. Popescu cere numele santajistului
In "Gandul" de ieri, Cristian Tudor Popescu sugereaza ca presedintele Basescu ar trebui sa faca public numele ziaristului despre care a spus ca l-a santajat. "Daca nu l-a dat in urmarirea organelor abilitate pe ziarist, presedintele a subminat siguranta nationala, aruncand totodata o umbra deasa asupra breslei ziaristilor", crede C.T. Popescu. Directorul de la "Gandul" este si presedintele Clubului Roman de Presa. In aceasta calitate, el poate transforma randurile de mai sus intr-o solicitare oficiala a numelui ziaristului-santajist.


(523 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la Calin Cosmaciuc, I.C


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Santaj la presedinte? | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.53894710540771 seconds.