Marți, 09 August 2005 - 08:58 AM Aleg.RO: Si totusi, Constitutia (I)

Publicat de: Octavian Paler

Cotidianul Poate ca noi, cei care credem ca Traian Basescu, incalcand o Constitutie pe care a jurat, e sperjur, suntem niste ipocriti. Cine, din Romania, ia in serios legea fundamentala a tarii? Dar n-ar trebui, oare, ca macar presedintele Romaniei sa nu fie „mai presus de lege”? Intr-o carte extraordinara pe care o recitesc acum dupa sase decenii („Cultul eroilor”), Carlyle spune, apasat, ca toti cei care au indoieli trebuie sa taca, sa nu scoata o vorba despre dubiile lor, pana ce vor fi in stare sa le transforme in afirmatii sau negari. Altfel spus: sa creada in ceva.

In fata unui asemenea avertisment, scepticul din mine se retrage intimidat. Nu mai raman decat cu bruma de certitudini pe care, inca, nu le-am pierdut. Cele care tin de spatiul public fiind si mai putine. Nu mai sunt sigur ca ne dovedim pregatiti pentru o democratie autentica, nu mai cred ca stim sa ne gestionam libertatea fara s-o uratim, nu mai sunt convins ca pot spera sa apara in vanzoleala politica, destul de sordida, de pe malurile Dambovitei, vreun „caracter”. Au dreptate cei care imi reproseaza ca nu sunt suficient de optimist! Noroc ca mi-a ramas increderea in logica, desi, dupa cincisprezece ani de „tranzitie”, pot socoti asta un miracol. Ea imi asigura un sprijin (sau, daca vreti, un confort) pe care realitatea mi-l refuza.

Pentru a ma explica mai bine, ma voi referi la ce povesteste Seneca despre pretorul Piso care condamnase pe cineva pentru omor, dar in momentul in care condamnatul urma sa fie executat, a aparut in piata presupusa victima. Centurionul a oprit executia si a trimis vorba pretorului ca lucrurile s-au complicat. Pretorul a osandit atunci la moarte trei insi: pe condamnatul initial, fiindca exista o sentinta impotriva lui, pe centurion fiindca n-a respectat sentinta si pe presupusa victima, fiindca a fost cauza mortii a doi oameni nevinovati. Si a rostit o fraza care a devenit celebra, citata in toate manualele de Drept roman: „Sa se faca dreptate, de-ar fi sa se prabuseasca si cerul”.

Ei bine, ideea ca acest principiu clasic (ajuns la noi sub forma fiat iustitia, pereat mundus) se sprijina pe trei cadavre ar trebui sa mi-l faca dezgustator. Logic, inteleg, totusi, de ce el a devenit o deviza a Justitiei.

Cam in aceeasi situatie ma gasesc cand e vorba – si, in ultima vreme, e foarte des vorba, vad – despre faptul ca lui Traian Basescu nu prea-i pasa de Constitutie. Poate ca noi, cei care credem ca Basescu, incalcand o Constitutie pe care a jurat, e sperjur, suntem niste ipocriti. Cine, din Romania, ia in serios legea fundamentala a tarii? De ce sa fie osandit d-l Basescu sa fie mai „principial” decat noi? Pe de alta parte, ma intreb. Dar n-ar trebui, oare, ca macar presedintele Romaniei sa nu fie „mai presus de lege”, pentru a avea autoritatea morala sa ceara Justitiei sa respecte doar legea?

1. Si eu sunt de parere ca vorbe ca „echidistanta” sau „neutralitate” n-au ce cauta in discutie. Si nu spun prima oara ca ele mi se par vorbe goale. Am afirmat-o cu ani in urma. Cum sa fii „echidistant” intre „adevar” si „minciuna”? Cum sa fii „neutru” intre „bine” si „rau”? Pentru mine, si „independenta” e din aceeasi categorie. Cum sa nu depinzi de nimic? Daca nu depinzi de nimic, inseamna ca nu crezi profund in nimic. Eu depind pana si de prejudecatile mele. Ca sa nu mai vorbesc de sentimentele mele.

2. Pentru ca am ajuns la „sentimente”, as vrea sa spun ca intre „patriotismul meu”, de simplu cetatean, si „patriotismul unui presedinte” sunt unele diferente inevitabile. In patriotismul meu nu intra doar iubirea pentru Romania. Romania nu e o icoana la care ma inchin. Romania e tot ce se intampla, bun si rau, multumitor si detestabil, in tara mea. Patriotismul meu ar fi conventional daca as iubi si canaliile din Romania sau marii jefuitori care au facut din actuala tranzitie o perioada istorica mai rea decat regimul fanariot. Cu alte cuvinte, in patriotismul meu intra si aversiuni, intra si resentimente, intra si manie, iar, daca as fi capabil de ura, ar intra si ura impotriva celor care si-au batut joc, pur si simplu, de sansele Romaniei. Un „presedinte al Romaniei”, oricare ar fi el, n-are, insa, aceleasi drepturi ca mine. Asa cum nu te poti duce la o receptie imbracat oricum, daca in invitatie se recomanda o anumita tinuta, nici presedintele ales nu poate intra la Cotroceni fara sa lase la poarta o parte din „personajul obisnuit”. Functia impune nu doar un protocol. Functia impune si niste obligatii. Precum si niste renuntari. Cine si-ar putea imagina imnul national cantat de o fanfara alcatuita din instrumentisti in pielea goala? Napoleon zicea ca diplomatia e politia in haine de gala. Si, probabil, stia ce spune. Presedintele reprezinta, as spune, patriotismul in haine de gala.

3. Iata de ce mie mi se pare irelevant argumentul ca in textul Constitutiei nu exista nici un articol care sa limiteze expres prerogativele presedintelui. Dupa parerea mea, nici nu era, nici nu e nevoie sa existe! A spune ca am ales „presedintele Romaniei” inseamna, cred eu, a spune totul. Ca am ales presedintele „intregii” Romanii, nu al unei parti din ea. Nu faptul ca Traian Basescu a demisionat din PD, inainte de a merge la Cotroceni, e important. Demisia sa a fost un gest formal. Important, pentru logica mea de cetatean roman, e sa vad in Basescu un presedinte, nu pe papusarul lui Boc. Caci PD nu reprezinta Romania. Reprezinta o parte din Romania. Si, din punctul meu de vedere, nu partea cea mai onorabila.

(va urma)


(450 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la Octavian Paler


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Si totusi, Constitutia (I) | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.92214894294739 seconds.