Luni, 08 August 2005 - 07:56 AM Aleg.RO: Comandant sau presedinte

Publicat de: Mircea MARIAN

adevarul Prin toamna lui 2004, intr-o zi de campanie electorala, Traian Basescu le-a spus ziaristilor care-l insoteau ca, pe vremea cand era capitan de nava, era singurul din echipaj care avea dreptul sa poarte pistol. El n-a povestit in ce scop beneficia de o asemenea dotare, ce pericole ar fi trebuit sa infrunte cu pistolul in mana. Oricum, autoritatea sa de comandant de nava era deplina si nici un marinar n-ar fi indraznit sa nu-i asculte ordinele. Acum, in calitate de presedinte al Romaniei, Basescu detine comanda a peste circa 100.000 de oameni inarmati - militari, jandarmi, SPP, trupe antitero - insa, la nivel politic, pare ca nu-l asculta mai nimeni. Din ianuarie, tot cere alegeri anticipate. Nimeni nu a sustinut aceasta idee, in afara de PD. Prin aprilie, a anuntat ca asteapta ca, dupa sase luni de guvernare, premierul sa-i faca propuneri de remaniere a Guvernului. Termenul a fost depasit de aproape doua luni si nici un ministru nu a fost schimbat. A spus ca vrea o fuziune intre PD si PNL. La acest subiect, nici macar cei din PD nu l-au luat in seama, vicepresedintele Sorin Frunzaverde declarand ca subiectul este ingropat. Tot de la inceputul lui ianuarie solicita, aproape in fiecare saptamana, schimbarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu. Cei doi ii rad in nas, fiindca Alianta D.A. depinde, in Parlament, de voturile Partidului Conservator. In plus, institutiile statului sunt pline de pesedisti care isi fac de cap fiindca stiu ca nu pot fi clintiti din post. Directorul SRI, fostul senator PSD Radu Timofte, Ie-a dat un certificat de buna purtare ministrilor din cabinetul Tariceanu la doar cateva zile dupa ce seful statului ii acuzase, voalat, de coruptie. Si exemplele ar putea continua cu ministri liberali care ignora cererile lui Basescu sau cu primari, chiar din PD, care fac ce vor impreuna cu afaceristii locali, in pofida avertismentelor venite de la Cotroceni. Traian Basescu a fost constient atunci cand a intrat in cursa pentru Cotroceni ca lui i-ar fi stat mult mai bine la Palatul Victoria. Devenind candidat la presedintie, si-a croit campania pe sloganul potrivit caruia va fi "un presedinte-jucator". Aceasta promisiune a fost respectata: presedintele Romaniei participa la sedintele de guvern, se vede cu Tariceanu saptamanal, se implica in toate problemele si lanseaza permanent semnale publice in legatura cu modul de functionare a institutiilor statului. Presedintele isi foloseste din plin arma popularitatii sale, pe care si-o intretine cu grija, dansand cu taraful de tigani sau castigand detasat in fata premierului Tariceanu concursul "Cine ajunge de mai multe ori la podul de la Maracineni". Daca nu si-a folosit pistolul pe cand era comandant de vas, nefiind atacat de pirati, acum presedintele Basescu ia la tinta tot ce misca. Traian Basescu are astfel posibilitatea sa vina in fata celor care l-au ales, sa spuna ce nu functioneaza, din punctul sau de vedere, si sa ceara electoratului sa-i pedepseasca, la proximele alegeri, pe cei vinovati. Pana in 2008, este insa prea mult, iar Traian Basescu nu este omul care sa astepte atat. Pentru a putea avea puterea pe care o doreste, el are nevoie ca PD si PNL sa formeze un singur partid - cu un presedinte de paie, gen Emil Boc sau Theodor Stolojan - care sa asculte de fapt de indicatiile venite de la Cotroceni si de anticipate care sa aduca la guvernare aceasta formatiune politica, singura, fara PUR sau UDMR. Este un scenariu politic nici mai bun, nici mai rau ca atatea altele. Istoria Romaniei arata insa ca politicienii care ajung sa detina prea multa putere o folosesc intr-un mod abuziv. Faptul ca Basescu, Tariceanu, conservatorii lui Voiculescu si maghiarii lui Marko Bela se supravegheaza reciproc este, pana la urma, o garantie ca nu se vor produce excese ca in perioada in care PSD detinea controlul intregii tari. Iarna nu-i ca vara si nici timonieria nu e tot una cu biroul de la Cotroceni.


(497 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la Mircea MARIAN


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Comandant sau presedinte | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.71869802474976 seconds.