Duminică, 07 August 2005 - 12:20 PM Aleg.RO: Decret prezidențial pentru procurorii PNA destituiți de Macovei

Publicat de: Marius NEGULESCU

AMOS News <IMG hspace=5 src="http://www.informatia.ro/images/articles/sigle/PNA%20intro.jpg" align=left>Președintele Traian Băsescu își întrerupe pentru câteva zile concediul, revenind luni la Cotroceni pentru a semna decretele prezidențiale de eliberare din funcție pentru o serie de procurori din cadrul Parchetului Național Anticorupție (PNA). "Am de semnat niște decrete și nu vreau să le semnez în vacanță, sunt legate de PNA și de Parchetul General, mai stau două zile în Neptun apoi plec spre Bucovina” a precizat șeful statului.

Drecretul prezidențial vine să întărească decizia CSM, care a avizat favorabil miercuri cinci din cele opt propuneri formulate de ministrul Justiției, Monica Macovei, privind revocarea din funcție a unor procurori-șefi. Potrivit procedurii, cele cinci posturi sunt declarate vacante numai prin decret prezidențial.

Procurorii pentru care CSM a avizat demiterea din funcții sunt Adrian Horia Miclescu - procuror general adjunct, Ion Panaitescu - procuror-șef al Secției de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, Vasile Drăghici - procuror-șef al Secției de combatere a corupției din Parchetul Național Anticorupție, precum și Gheorghe Muscalu - procuror-șef și Petronela Daniela Isac - procuror-șef adjunct în Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului de pe lângă ・alta Curte de Casație și Justiție.


(449 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Marius NEGULESCU


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Decret prezidențial pentru procurorii PNA destituiți de Macovei | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 1.1320850849152 seconds.