Vineri, 21 Februarie 2020 - 02:45 PM Gală de filme documentare organizată de Ambasada americană

Publicat de: b.belciug

turism&travel „Into America s Wild” a fost prezentat la București în premieră internațională. La IMAX Theatre de la AFI Cotroceni a avut loc miercuri seară o vizionare de gală de filme documentare, organizată de Ambasada Statelor Unite. Dintre cele două pelicule de câte 40 de minute realizate în tehnică IMAX ,„Into America s Wild” a fost prezentată la București în premieră internațională. Având ca subiect o trecere prin natura sălbatică de pe întreg cuprinsul Statelor Unite, din Alaska până în California, pretextul acestei călătorii reprezentându-l relatarea făcută de primul cosmonaut de origine amerindiană care își însoțește copiii și prietenii de-a lungul teritoriilor în care natura a rămas neîmblânzită. Cea de-a doua peliculă - „America s musical journey” - reprezintă o trecere în revistă a istoricului și dispunerii geografice a celor mai populare genuri muzicale care au făcut faima interpreților din lumea nouă, având ca ghid pe cunoscutul interpret Alois Blacc. În preambulul vizionării Joshua Burke de la Serviciul Comercial al ambasadei și Ava Mehta de la Brand USA UK and Ireland au susținut succinte prezentări în care s-au referit între altele și la modalitățile obținerii vizei de intrare, precum și la programele care fac ca numărul românilor care călătoresc în Statele Unite să treacă de 100.000 anual. (And.O) P.S. Această acțiune de promovare are loc în preajma actualei ediții a International Pow Wow, cel mai important târg de turism organizat la Las Vegas în luna mai de către BRAND USA. Author: Ana Stefania ANDRONIC


(1187 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Turism&Travel

· Alte știri de la b.belciug


Azi: Cea mai citită știre din sursa Turism&Travel:

Gală de filme documentare organizată de Ambasada americană | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64049100875854 seconds.