Miercuri, 20 Iulie 2005 - 08:52 AM Aleg.RO: Trezit din palme la Bruxelles

Publicat de: Ion M. IONITA

adevarul Decizia premierului Calin Popescu Tariceanu de a renunta la demisia sa "irevocabila" era singurul act responsabil pe care seful Guvernului mai putea sa-l faca tinand cont de situatia din tara si de mesajele primite, luni, de la comisarii europeni. La Bruxelles, primul-ministru a fost intampinat cu un mesaj care, tradus din limbajul diplomatic, spune cat se poate de simplu si de clar: in acest moment, integrarea Romaniei este inca posibila la termenul de 1 ianuarie 2007, iar autoritatilor de la Bucuresti le revine responsabilitatea sa hotarasca ce vor - aderare sau alegeri anticipate. Declaratiile inaltilor comisari europeni au venit ca un dus rece pentru Calin Popescu Tariceanu. Iesind de la discutii, seful Guvernului si-a dat seama ce prostie imensa a facut in momentul in care a vorbit ultimativ despre demisia sa. Mesajul europenilor, transmis in direct acasa, a aratat ca la Bruxelles este mai multa ingrijorare privind soarta Romaniei decat la Bucuresti. De altfel, acestea au fost cuvintele pe care comisarul pentru extindere, Olli Rehn, le-a folosit: "Este de datoria mea sa-mi exprim ingrijorarea in ceea ce priveste situatia politica din Romania". Executivul european nu i-a transmis sefului Guvernului Romaniei nici o noua solicitare privind adoptarea vreunei legi sau a unui alt act normativ. Tot ceea ce s-a spus a fost ca autoritatile romane sa puna in practica, sa implementeze legile care sunt deja adoptate. "Urmatoarele saptamani si urmatoarele luni sunt critice pentru Romania", a tinut sa sublinieze de mai multe ori Olli Rehn. Mai clar de atat nici ca se putea. Premierul Tariceanu s-a vazut in pozitia de a veni la Bruxelles cu o idee si de a pleca cu alta. In plus, dezastrele provocate de inundatii si reactia populatiei, care s-ar fi vazut chemata la urne cand inca urmarile catastrofei nu ar fi fost sterse, au agravat problemele de imagine ale premierului Tariceanu. A merge in aceste conditii mai departe cu alegerile anticipate ar fi parut nu numai cinic, dar si periculos din punct de vedere politic pentru Alianta DA. Nu ar fi fost deloc sigur ca PNL-PD vor obtine mai mult decat la alegerile din toamna in situatia in care populatia are cu totul alte probleme decat sa reflecteze cui va trebui sa dea votul duminica viitoare, dupa cum se spune in sondajele de opinie. Iar celelalte partide din coalitie, UDMR si PC, nu au nici cel mai mic interes sa se duca la anticipate din moment ce prezenta lor in Parlament este ca si exclusa pentru conservatori si pusa sub semnul intrebarii pentru maghiari. Dinspre partea PSD alegerile anticipate sunt la fel de putin dorite. Social-democratii mai au nevoie de timp pentru a se pune pe picioare si nici prea multi bani pentru campanie nu prea mai au. Singurul care s-ar fi bucurat ar fi fost PRM, care ar fi speculat frustrarile populatiei si, chiar in cel mai rau caz, nu ar fi avut decat de castigat recuperandu-si locurile pierdute prin plecarea grupului Ciontu. Pentru premierul Tariceanu, nu renuntarea la demisie era principala problema, ci sa afle un mod de a iesi onorabil dintr-o situatie in care sigur se varase. Solutia gasita, de a cere un vot de incredere din partea Parlamentului, este cea mai convenabila. Guvernul arata ca ia totul de la inceput incercand sa stearga cu buretele imaginea negativa acumulata pana acum cu atata dezinvoltura. Premierul va veni si va declara in fata natiunii cat de importanta este refacerea tarii si indeplinirea conditiilor pentru integrare. Seful guvernului va evita sa spuna pentru ce aceste prioritati ale populatiei nu au fost pana acum si ale conducatorilor. Partidele din coalitie il vor sustine, iar PSD a declarat deja ca este mai bine sa ai un guvern, chiar slab, decat sa nu ai nici unul. Obtinerea votului de incredere in Parlament nu va fi o problema. Criza politica venita ca nuca in perete se incheie aici, iar parlamentarii se vor bucura in sfarsit ca pot pleca in vacanta. Din pacate, depasirea momentului de criza nu inseamna neparat ca guvernantii au devenit peste noapte mai intelepti si mai responsabili. O catastrofa naturala si interventia comisarilor de la Bruxelles au salvat, pe moment, sansa de integrare si, implicit, viitorul european al Romaniei. Ar fi trebuit sa o faca, de la inceput, guvernantii la Bucuresti.


(709 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la Ion M. IONITA


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Trezit din palme la Bruxelles | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.60130286216736 seconds.