Miercuri, 06 Iulie 2005 - 08:56 AM Aleg.RO: Ruptura dintre PNL și PD ar fi o mare eroare politică

Publicat de: L. Ruse

Gândul Președintele Traian Băsescu joacă, mai nou, rolul de mediator între PNL și PD și le cere celor două partide să rămână împreună cel puțin până în 2008. „Tentația de a spune că PD este mai tare decât PNL este greșită. În mesajul pe care eu l-am dat Convenției Partidului Democrat a existat un pasaj extrem de clar, în care susțineam ca cele două partide să-și respecte angajamentul și protocolul pe care l-au semnat, până în 2008. În analiza mea, ca om politic, cele două partide nu au dreptul să se despartă înainte de alegerile legislative din 2008, dacă atunci vor fi alegerile la termen”. Băsescu a făcut această declarație, luni seara, într-un interviu acordat BBC. Președintele a plusat și i-a sfătuit pe liberali și pe democrați să meargă împreună și în caz de alegeri anticipate: „Ar fi o mare greșeală și o mare eroare politică ruptura și mersul separat în alegeri anticipate. Soluția corectă din punct de vedere politic este Alianța împreună, în eventuale alegeri anticipate”. Șeful statului a lăsat-o mai moale și cu organizarea scrutinului parlamentar înainte de termen, după ce s-a contrat o jumătate de an pe acest subiect cu premierul Călin Popescu Tăriceanu. „În momentul de față, neajungându-se la un consens în Alianță, ar fi prea târziu ca subiectul să mai fie abordat de acum înainte”. Băsescu nu a renunțat însă definitiv la ideea anticipatelor, spunând că subiectul va putea fi readus în discuție în toamnă, după raportul Comisiei Europene.


Ramura de măslin întinsă de președinte inamicilor săi, mai mult sau mai puțin publici din PNL, este rezultatul discuției lămuritoare pe care a avut-o săptămâna trecută, cu Tăriceanu, la Palatul Cotroceni. Împăcarea s-a făcut nu numai între cei doi, dar și între PNL și PD. Drept rezultat, Tăriceanu le-a cerut, luni seara, liderilor liberali, la ședința Biroului Permanent Central, să nu îi atace pe democrați în presă, amenințându-i chiar cu excluderea din partid pe cei care nu vor respecta această directivă.


(627 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la L. Ruse


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Ruptura dintre PNL și PD ar fi o mare eroare politică | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.59455990791321 seconds.