Vineri, 26 August 2016 - 05:18 AM Aleg.RO: Si a fost sa fie Ferdinand! (VI)/ de Ion Bulei

Publicat de: ---

ziarulfinanciar Autor: Ion Bulei 25 .08.2016

Dar regele nu uita sa-i spuna nici de faptul ca ?eu nu-l slabesc nicio clipa din ochi?.  Si totusi aceasta supraveghere nu are prea mare efect in fata tineretii, care-si cere drepturile. La 10 /22 iunie 1891, D.A. Sturdza ii spune regelui Carol temerea sa ca printul Ferdinand s-ar fi indragostit de domnisoara de onoare a reginei, Elena Vacarescu. A doua zi regele noteaza in jurnalul sau ca a intrebat-o pe Elisabeta despre  aceasta. ?Ea recunoaste si o doreste absolut, eu energic impotriva. Toata chestiunea poate sfirsi tragic.? La amiaza il cheama pe Ferdinand, care recunoaste dragostea lui pentru E. Vacarescu. ?Eu discut calm cu el, il atentionez in legatura cu obstacolele de netrecut.? Ii scrie fratelui sau Leopold: ?Trebuie sa recunosc ca  E.Vacarescu are mult sarm si conversatia cu ea este mereu plina de spirit; ca scriitoare este extraordinara. Probabil ca Nando a fost subjugat mai mult de calitatile ei spirituale decat de aspectul fizic pe care eu niciodata nu l-am considerat ca ar putea sa reprezinte un pericol pentru el?. Carol voia sa spuna politicos ca Elena Vacarescu nu era frumoasa. Si nu era.

Asa incepe o istorie intreaga la Curtea regala romana. Idila era intretinuta de regina Elisabeta, care tinea foarte mult la E. Vacarescu, o tanara care venea dintr-o familie de boieri romani, din Tara Romaneasca. Pentru regina Elisabeta, tanara avea trei calitati esentiale. Era inteligenta, era energica si era sigura pe ea. Ar fi dat viitoarei familii regale energia si puterea de a se impune. Asa ca actioneaza in consecinta, ajutand inimile celor doi tineri sa se deschida una catre alta. La inceput nici regele nu era potrivnic unei aliante cu o aristocrata romana. Chiar daca gurile rele o condamnau pe tanara pentru ca voia sa-l tina legat pe Ferdinand cu sedinte de spiritism.

In taina si simbolic, desigur, Elisabeta ii logodise pe Ferdinand cu Elena la mormantul fiicei sale: ?Iata este pentru prima oara cand alinarea ia locul disperarii din inima mea, copilul meu va binecuvanteaza?. Ii incuraja si sub aceasta forma sa lupte pentru dragostea lor. Gest inutil si provocator la adresa clasei politice romanesti, care nu era consultata. Motivatia Elisabetei era  degenerarea fizica a paturii nobiliare europene: pe tronul german, intr-un ragaz de trei luni, se schimbasera trei imparati, in Rusia fiul lui Nicolae al Il lea era amenintat cu hemofilia.  Totodata sustinerea pretentiilor regale in Europa se motiva cu existenta unor blazoane (nu totdeauna reale,  regina Angliei, de exemplu, era fiica unui intendent german, mica regina a Olandei era fiica unui om simplu...). Fata de Europa monarhica, crede  Elisabeta,  tinerii Ferdinand si Elena Vacarescu aduceau sange proaspat si sanatos, erau ?singura sansa politica? pentru Romania. In scrisorile sale  catre Carol I, ea il acuza in termeni neasteptat de duri, pentru ca a angajat o camerista, pe Anna Burin, ca s-o spioneze (regina o acuza, intre altele, ca ar fi raspandit despre ea zvonul intretinerii unor relatii amoroase cu compozitorul August Bungert). Anna Burin va coresponda si cu mama reginei Elisabeta, si aceasta va fi tentata s-o creada, spre si mai marea disperare a Elisabetei. Ea ii scrie regelui ca s-a apropiat de Ferdinand din dragoste curata: ?Multi nici nu voiau sa-l vada. Si eu l-am facut menirea vietii mele si obiectul meu de studiu. L-am strans in brate ca si cum el ar fi fost fiul mult dorit si mult asteptat, ai carui ochi minunati ii vad de 12 ani zi si noapte, si pe care nici azi nu-i pot uita desi il iubesc pe Ferdinand cu toata forta sufletului meu. Mi-ai smuls fiul pe care cerul mi-l daduse in dar si acum vrei sa-mi smulgi si fiica (pe Elena Vacarescu, n.n.), a carei educatie am desavarsit-o eu cu mana mea blanda, pregatind-o pentru cea mai inalta menire pe masura marelui ei talent si asta pentru ca niste femei demne de tot dispretul, printre care o socotesc si pe propria mea mama, ti-au spus ca am avut relatii nefiresti cu femeile. Unde-i protectia ta? Pentru nimic in lume nu ma las despartita de ea, caci astfel porcii astia ar avea dreptate si noi doua, cele mai pure femei din Europa, am fi definitiv stigmatizate, jalnice, josnice si la fel de jalnic ai fi si tu! I-am declarat tatalui ei ca pentru nimic in lume nu ma las despartita, nu-i voi abandona copilul si cand am vrut sa-i explic de ce, mi-a spus ca stia deja. Caci alde Lahovary si ministrul plenipotentiar grec vorbeau de porcariile pe care le-a raspandit camerista pe seama noastra. Unde-i protectia ta? Ai permis sa fiu insultata de Bratianu la masa ta (e vorba de discursul lui I.C.Bratianu .....). In timpul razboiului (e vorba de razboiul de independenta, desigur) n-am avut niciun om pe care sa pot conta. Daca n-ar fi fost medicii germani as fi fost tradata si vanduta. Nu, nu mai cred in protectia ta. Chiar si la noi acasa n-aveam decat sa poruncesc si eu ceva, ca tu ordonai contrariul, iar cand vorbeam la masa ma contraziceai. N-ai observat cat eram de suparata? Dar faptul ca puritatea mea, la care tin mai mult decat la orice si nevinovatia acestei copile, pentru care adesea si mie si lui Ferdinand ne dadeau lacrimile, sunt acum stigmatizate si distruse, asta n-o voi uita niciodata, nici tie, nici mamei mele, nici fratilor mei si mai ales nici lui Nando,  care-i vinovat de toate. De-ar mai fi trait batranul Rosetti as fi  avut si eu un om care sa ma inteleaga si sa ma apere.? Regina facea referire, desigur, la simpatia pe care batranul liberal Rosetti nu si-a putut-o ascunde fata de ea in toate imprejurarile si mai ales cu prilejul incoronarii. Si regina, autoarea acestei exaltate scrisori, greu de inteles, continua, facand referire la faptul ca Ferdinand a renuntat la ideea casatoriei cu Elena.? De dragul asigurarii unui tron mizerabil, in a carui stabilitate n-ai crezut niciodata, calci in picioare trei oameni, care te-ar fi facut fericit.... Mult mai bine ar fi fost pentru el (Ferdinand) daca s-ar fi impuscat asa cum avea de gand. Nu cred ca ma mai pot uita in ochii lui dupa ce am fost martora a iubirii sale sfinte si a juramantului pe care l-a rostit... Sunt atat de indignata impotriva lui, impotriva parintilor sai, impotriva ta, incat nu mai am decat o singura dorinta, sa ma refugiez in cea mai deplina singuratate si uitare.?

E scrisoarea unei femei exaltate care incerca sa construiasca realitati pe un teren de fantasme. Elisabeta merge si mai departe, il invinuieste pe Carol de o alianta, aceea cu Puterile Centrale, care, considera ea in 1891, indrepta tara spre un dezastru. Aceasta in conditiile in care tocmai se realiza alianta franco-rusa, ?pe care ti-am prevestit-o? (!). Intelegerea franco-rusa, crede Elisabeta, impingea Germania  in neant si facea din reinnoirea tratatului secret o mare greseala. Ideea aceasta e chiar interesanta, dar nu e dezvoltata. Ea era sustinuta de Elisabeta  pentru a incerca sa-l acuze pe Carol si nu se intemeia pe o analiza a structurilor de putere de pe continent. Dar ne face sa ne gandim, iata, la un fapt ca acesta: tratatul Romaniei cu Puterile Centrale, exemplarul original din seiful regelui, era scris de mana Elisabetei. Nu cumva regina a stiut totdeauna mai multe decat am crezut noi pana acum despre mersul tarii?... Amestecul acesta de planuri fara legatura intre ele (in cazul nostru intre povestea de dragoste dintre Ferdinand si Elena Vacarescu si alianta ruso-franceza) era o mare naivitate, sau era urmarea unor discutii cu regele Carol?...

Chiar  Maria avea sa scrie despre toate acestea mai tirziu: ?Regele se temea ca noul print sa nu cada sub influente daunatoare. De aceea Ferdinand a fost constrans sa duca un trai aproape monastic, din care fusesera inlaturate cu grija orice placeri si libertati... S-a intamplat tocmai lucru care trebuia evitat cu atata grija: tanarul a cazut in mainile unei intrigante viclene (Elena Vacarescu,n.n.). Toti se temusera de influente din afara Casei Regale si ramasera orbi la cele care ar fi putut veni dinlauntru. Viata era atat de plicticoasa, incat asa cum mi-a povestit mai tarziu, una din putinele lui placeri era sa stea la geamul bibliotecii regelui si sa priveasca ferestrele hotelului de partea cealalta a pietei, atras irezistibil, bietul om lipsit de orice placere, de aventurile celorlalti, el, caruia i se refuzau toate distractiile vietii. Nu spun ca un spirit vesel, voluntar, plin de viata, vointa, energie si curaj n-ar fi reusit sa scoata ceva chiar si dintr-o astfel de viata, dar tanarul print era timid, domol, neincrezator in propriile forte, banuitor fata de altii, usor de jignit si arogant fata de cei din jur; ii lipseau calitatile de care ar fi avut nevoie ca sa depaseasca piedicile care pentru altul ar fi parut, poate, nimicuri?. Era frumoasa Elena Vacarescu in asa fel incat frumusetea ei, pe langa alte calitati, recunoscute de toti, sa tulbure mintile tanarului principe? Scrie Maria, desigur privind-o pe Elena ca pe o rivala: ?Va veti imagina, fara indoiala, o femeie frumoasa, agila ca un sarpe si atragatoare ? dar nici vorba de asa ceva; era grasa, urata, fata ii era rosie si unsuroasa, iar pielea acoperita peste tot de pete. Doar viata nefireasca pe care era obligat sa o duca poate explica faptul ca tanarul print s-a lasat prins in  latul unei intrigi cu o femeie atat de neplacuta. Era foarte isteata si agreabila, nu se poate nega, dar tanarul nu era deosebit de intelectual...?

E putin surprinzator cum intre cei doi tineri a crescut o poveste fara ca regele Carol sa-si fi dat seama. Micile atentii pe care cei doi tineri si le faceau, si pe care si el le observase, nu erau de natura sa-i stirneasca lui Carol nici curiozitatea, cu atat mai putin interesul. Abia acum, cand povestea iese la iveala, el incepe sa faca investigatii. Si asa afla ca cei doi tineri incepusera o idila cu un an si jumatate in urma. Si ea fusese impartasita, oarecum formal, de amandoi cu doua luni in urma. Mai afla ca simpatia celor doi ?era una absolut curata, insa foarte profunda?, cum ii scria Carol fratelui sau. Voia sa spuna prin aceasta ca era o iubire neconsumata?... Probabil ca da. Era mai bine, sau era mai rau? Carol nu pare sa aiba un raspuns. Discuta despre aceasta cu Ferdinand in seara zilei de 11 /23 iunie pana la miezul noptii (era ziua in care acesta i se marturisise). Carol se trezeste brusc in fata unei realitati la care nu se astepta. ?I-am raspuns cu mult calm ca eu nu am nimic de obiectat fata de alegerea inimii sale, caci Elena  este o fata extrem de talentata, inteligenta si atragatoare, si o fiinta absolut pura.? Numai ca, isi ia regele imediat o rezerva, trebuia vazut care era opinia tatalui lui Ferdinand si, din punct de vedere politic, ce obstacole erau. El prevedea griji serioase si mari piedici, deoarece Romania, chemand o dinastie straina, voise sa rupa pentru totdeauna cu relatiile de familie intre boieri. Exista  temerea ca o incalcare a acestei reguli de conduita sociala si politica sa nu dezlantuie o adevarata furtuna la nivelul partidelor, care putea pune Casa regala romana intr-o situatie penibila. In orice caz, daca lucrurile ar fi inaintat, Ferdinand ar fi trebuit sa aleaga intre tron si chemarea inimii sale, cum P.P.Carp si G. Manu  tin sa o precizeze limpede suveranului. La 17/ 29 iunie regele are o noua convorbire  cu gen. Florescu. ?Vacarescu trebuie sa ajunga repede la familia ei?, ii spune el. Si adauga: ?Pozitia partidelor este unanima?. In parlament nu se face deocamdata nicio interpelare. Dar ziarele sunt unanime in a condamna atmosfera de la Palatul regal.

Surprinzatoare grija cu care regele Carol vrea sa rezolve chestiunea! Te-ai fi asteptat la o reactie mai dura din partea lui. Dar, nu, el vede ?iubirea a doua inimi care nu s-ar lasa despartite fara urmari dezastruoase?. Constata ca s-a starnit deja o furtuna in lumea politica romaneasca pentru a se impiedica mariajul lui Ferdinand cu o romanca ?si trebuie deci sa sunam retragerea fara sa provocam zguduiri pentru ca dragostea nu poate fi tratata cu violenta si nu avem voie sa zdrobim prea repede sperantele?.

Dar...povestea nu poate continua. Intervin  oamenii politici romani, care, toti, ii aduc aminte suveranului ca romanii au adus o dinastie straina tocmai pentru a impiedica rivalitatile dintre familiile boieresti din tara pentru detinerea puterii. Prima masura pe care o propune Carol e o vizita mai lunga a lui Ferdinand la parintii sai in Germania. Desi ?inima ii este prizoniera?, Ferdinand accepta. Nando pleaca din tara insotit de colonelul Robescu si de profesorul Paun, ramas si dupa venirea lui Nando in tara un foarte credincios al acestuia. Profesorul are prilejul sa-si spuna sincera lui parere despre toata povestea. Si o face luind apararea lui Ferdinand. Din aceasta cauza multi nu mai vor sa-l cunoasca. Carol le cere parintilor lui Nando sa-l trateze ?cu ingaduinta, caci pasiunea sa este profunda si doar incetul cu incetul poate fi combatuta. A fost foarte induiosator cand mi-a cerut el astazi iertare pentru ca m-a impovarat cu aceste griji imense. I-am spus ca dragostea nu este totdeauna usor de tinut in frau?. Ferdinand pleaca spre parintii sai ?cu inima indoita?, cum ii scrie Carol fratelui sau. Doar grija iubitoare a parintilor si aerul de acasa mai pot sa-i vindece  ranile. ?Dupa ce l-am convins de piedicile insurmontabile din calea dorintelor sale a varsat siroaie de lacrimi, iar starea lui m-a ingrijorat foarte mult. Il veti trata cu cea mai mare ingaduinta si dragoste ca sa-si vina in puteri incetul cu incetul?. Carol crede ca sanatatea lui Nando e cam subreda. Lunga despartire de Elena Vacarescu ii va atenua pasiunea profunda si ii va schimba gandurile. ?Starea sa sufleteasca este de asa natura incat eu consider necesar ca el insusi sa se convinga de imposibilitatea realizarii proiectelor sale. I-am spus Elisabetei si i-am spus si lui ca  daca tara accepta casatoria cu o romanca si eu voi pleda pentru, dar ma tem de o protestare unanima?. Ceea ce s-a adeverit intocmai. ?Am discutat cu ministrii mei, ii scrie Carol lui Leopold, care imediat mi-au prezentat chestiunea nu numai ca imposibila, ci de-a dreptul primejdioasa.? Toti liderii partidelor s-au ridicat ca un singur om impotriva ideii ca dinastia sa aiba relatii de familie in tara. Elisabetei ii spune sa se convinga ea insasi de situatie, prin discutii personale cu Ioan Em. Florescu, Lascar Catargiu si D. A. Sturdza. Toti s-au pronuntat hotarat impotriva. Presa li s-a alaturat. ?Nu mi-am pierdut capul nicio clipa desi niciodata, in toata viata mea, nu m-am confruntat cu o situatie atat de grava si periculoasa care m-a zdruncinat in modul cel mai profund?. Ii scrie fratelui sau ca Elisabeta era intr-o stare jalnica. La fel, desigur, fiecare din alt motiv, si Elena Vacarescu, care, de cand a aflat ca regele intreprinde primele masuri pentru a o indeparta, cade dintr-un lesin intr-altul si exista  temerea ca se va inbolnavi grav, ceea ce ar fi complicat si mai mult lucrurile, opinia publica cerand ca ea sa plece cat mai repede.

La 4 iulie 1891, Ferdinand ii scrie regelui Carol: ?Asa cum era fireste de prevazut, toata lumea a fost plina de atentie pentru mine, iar despre chestiunea mea (Elena Vacarescu, n. n. ) nu s-a rostit pana acum niciun cuvant, nici chiar cu parintii si deocamdata acest lucru imi este mai convenabil pana cand voi fi mai linistit, caci pana atunci probabil ca inima va fi intotdeauna mai puternica decat ratiunea si cu dor ma gandesc la Sinaia?. De la Sigmaringen, Ferdinand ii scria Elenei la 4 iulie 1891 ca viata e tare trista fara ea si ca ii lipsea mult. Pe drum, la venire, n-a putut admira peisajul pentru ca s-a gandit tot timpul la ea si la draga lui matusa, la plecarea din Bucuresti, la toti oamenii care i-au condus la gara. A avut insa cu el un prieten drag, albumul ei, ?si am plans cu lacrimi fierbinti citind ultima ta poezie atat de miscatoare si care arata scumpa mea micuta cat de mare este dragostea ta, de care sunt atat de mandru si nespus de fericit?. Intr-o a doua scrisoare, nedatata, ii aminteste de ?micul nostru stejar? de la Sinaia, ?care nu a fost parasit de mine, caci inima mea si gandurile mele ar putea sa spuna cat de mult te iubesc si fara tine viata mi se pare un desert nemarginit, arid si uscat, care doar la suflarea ta se transforma intr-un ocean de fericire pe care trebuie sa-l strabatem impreuna, este destinul nostru?.  Ii scrie despre gandul lui, care ?zboara in jurul tau si iti vorbeste de dragoste si fericire?.  Felul in care ii scrie  tradeaza deopotriva sentimentele lui Ferdinand si hotararea tanarului print de a ramane alaturi de iubita lui. Oare era de asteptat o alta drama a la Maierling? Pentru ca exaltarea Elenei era si mai mare: ?Voi plange in fiecare dimineata, o simt, in fata zilei lungi care trebuie sa treaca fara tine, lungile ore care trebuie sa treaca fara tine, lungile ore in care eu nu pot sa ma dezobisnuiesc de a te astepta, soarele meu, unicul meu, unicul meu amor... tu singur, tu esti gandul pe care se odihneste sufletul meu, tu esti viata mea... Ma gandesc la tine, duc o viata de rugaciuni, de visuri si de incredere, ma  ridic, cred in tine, te ador, te binecuvatez... tu esti viata mea, tu esti lumina mea, simt ca tu nu ma vei uita.?

Intr-o alta scrisoare, tot nedatata, dar cu siguranta din acest timp, il atentioneaza pe Ferdinand de faptul ca asupra lui se va exercita o mare presiune pentru ca el sa dea o renuntare scrisa la dragostea lor. ?Of, vei avea curajul sa te opui? Gandeste-te ca o slabiciune din partea ta ma va ucide. Nando, Nando, asculta strigatul inimii mele dezolate?. Ii scrie despre cei care incearca sa-l convinga pe  rege ca, de fapt,  n-o iubeste sau ca va inceta s-o iubeasca. ?Gandeste-te la situatia in care o pui pe regina daca tu confirmi acest lucru cedand ca doar ea singura a vrut aceasta casatorie. In ochii intregii Europe vei trece un om inconsecvent?. In ceea ce o priveste, il asigura: ?Voi fi viteaza atata timp cat ma vei sustine?. Ii mai scrie despre  cat de  inversunat este regele impotriva ei. ?Cine ar fi crezut, se intreaba ea, ca regele se va intoarce atat de puternic contra noastra?? Elena  Vacarescu confirma ceea ce atunci se stia, dar mai tarziu s-a uitat, ca, initial, regele  nu fusese impotriva legaturii dintre Ferdinand si ea. Si doar dupa ce vazuse reactia unanima si hotarat exprimata a oamenilor politici romani isi schimbase atitudinea. Acum i se cerea, in primul rand de catre rege, sa plece din tara. Dar nu toti ii cereau plecarea imediata. Elena Vacarescu vorbise cu N. Blaremberg, deputatul de Braila, si acesta se pregatise sa faca o interpelare in parlament. ?Regele stie acest lucru si este foarte nelinistit?. Ii vorbeste despre senzatia ca ?tara incepe sa se miste in favoarea noastra... mai mult de jumatate din toata lumea este sigura ca tu n-ai sa ma abandonezi, pentru ca esti neamt, deci cinstit?. La toate acestea se adauga  atitudinea reginei, indignata de ?ticalosiile? celor care vedeau in dragostea Elenei Vacarescu doar o intriga pentru a ajunge la tron.


(1334 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziarul Financiar

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziarul Financiar:

Si a fost sa fie Ferdinand! (VI)/ de Ion Bulei | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 1.8681948184967 seconds.