Marți, 09 August 2016 - 05:23 AM Aleg.RO: Cum raspunde UDMR la initiativa PSD de a da jos Guvernul Ciolos: „Cred ca ar merita o motiune de cenzura. Sa ramana cu puteri limitate pana la alegeri“

Publicat de: ---

adevarul

„Cred ca Guvernul ar merita o motiune de cenzura, nu ca sa fie instalat un nou Guvern pana la alegerile parlamentare, ci pentru a ramane cu atributii limitate . In aceasta perioada, am vazut gesturi, initiative, hotarari, care nu ar avea sustinere parlamentara.  Din septembrie, cand sepoate depune o motiune de cenzura, pana in decembrie, daca Guvernul ar avea atributii limitate, nu se intampla absolut nimic. Nu da ordonante de urgenta si fel de fel de hotarari din ce in ce mai discutabile“, a declarat Kelemen Hunor, pentru „Adevarul“.

Liderul UDMR a mai spus ca nu a fost chemat pana acum pentru a discuta despre depunerea unei motiuni de cenzura de catre conducerea PSD. „Nu am avut nicio discutie cu PSD legat de acest subiect. Noi avem nemultumirile noastre la adresa Guvernului si aceste nemultumiri cresc in fiecare zi.  Eu nu cunosc care ar fi argumentele PSD. Nu ne-au chemat la discutii si nu am vorbit in aceasta vara nici cu PSD, nici cu PNL. Eu nu ma autoinvit la o discutie cu nimeni. In momentul in care va fi o decizie luata in sensul de a initia si a depune o motiune de cenzura, putem discuta despre subiect mai la concret. Ar trebui sa stiu textul si ce urmeaza dupa motiunea de cenzura. Poate nu isi doreste sa intre la guvernare si eu pot accepta o astfel de solutie fiindca a mai existat o astfel de situatie in 2009, cand un Guvern a ramas pana la alegerileprezidentiale si avea atributii limitate.“, a mai spus Kelemen Hunor.

Presedintele PSD Liviu Dragnea si liderul ALDE Calin Popescu Tariceanu se vor intalni, zilele acestea, pentru a analiza oportunitatea depunerii unei motiuni de cenzura, ca urmare a scandalului pe tema impozitului pentru veterani. „Voi avea o intalnire cu domnul Tariceanu. Luam in calcul serios pentru ca ceea ce au facut acum arata, dincolo de dispret, si faptul ca nu au niciun fel de respect fata de lege“, a aratat Liviu Dragnea, la o sedinta cu toti liderii PSD din tara.

Dragnea a omis, insa, sa spuna ca PSD nu mai detine majoritatea in Parlament, dupa ce UNPR s-a lasat inghitit de PMP. PSD si ALDE nu au suficiente voturi pentru a reusi sa scoata Guvernul Ciolos din Palatul Victoria. In aceasta situatie, Dragnea si Tariceanu ar trebui sa negocieze cu celelalte partide parlamentare, cu exceptia PNL, care sustine Guvernul Ciolos. Variantele care le raman social-democratilor sunt UDMR si PMP. Insa PSD nu reuseste sa formeze o majoritate parlamentara nici daca demersului sau si al ALDE s-ar alatura UDMR. Actualul Parlament este format din 356 de deputati si 157 de senatori, iar majoritatea este asigurata de cel putin 257 de voturi. PSD detine 194 de alesi, la care se adauga cei 37 ai ALDE si alti 23 de parlamentari UDMR. Cele trei partide strang, impreuna, 254 de parlamentari, cu trei mai putini decat majoritatea necesara.

Aritmetica parlamentara arata ca PSD nu poate “executa” Guvernul Ciolos in Parlament fara ajutorul lui Traian Basescu, presedintele PMP. O motiune de cenzura are 100% sanse sa treaca doar daca cei 42 de parlamentari PMP ar vota alaturi de PSD si ALDE. O astfel de ipoteza ar insemna o alianta pre-electorala intre adversarii politici de pana acum, Dragnea, Tariceanu si Basescu.

 


(405 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Cum raspunde UDMR la initiativa PSD de a da jos Guvernul Ciolos: „Cred ca ar merita o motiune de cenzura. Sa ramana cu puteri limitate pana la alegeri“ | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63378405570984 seconds.