Marți, 28 Iunie 2005 - 09:01 AM Aleg.RO: Năstase denunță dictatura lui Băsescu

Publicat de: Radu Modoianu

azi După ședința de ieri a Biroului Permanent Național (BPN) al PSD, președintele executiv al acestei formațiuni politice, Adrian Năstase, a prezentat, o analiză referitoare la jumătatea de an scursă de la preluarea puterii de către Alianța D.A., analiză făcută de cele 15 departamente ale partidului și denumită "Regimul Băsescu - primele șase luni. Cartea neagră a unui guvern neputincios". În cele 80 de pagini ale "Cărții neagre", PSD face o analiză foarte critică a tuturor domeniilor administrate de noua putere. Potrivit lui Adrian Năstase, după șase luni de guvernare, Executivul nu a realizat nici una dintre prioritățile anunțate în programul de guvernare trâmbițat în campania electorală. "Mediul de afaceri este periclitat, sistemul sanitar este în criză, iar agricultura este domeniul pentru care s-a făcut cel mai puțin", a spus Năstase. "Pe 26 decembrie 2004 s-au petrecut două catastrofe: valul tsunami din Asia și instalarea noului Guvern, ambele cu mai multe replici", a precizat Năstase. El a adăugat că, de fapt, România este condusă numai de "specialistul în crize, Traian Băsescu, cel care a impus criza politică drept normalitate". "Din demolatorul Guvernului CDR, Traian Băsescu a devenit nașul Guvernului D.A., dar este ipocrit: îl critică pe premierul Tăriceanu, deși el este dirijorul suprem al algoritmului, el este cel care controlează 90% din Guvern. Când a văzut că lucrurile merg rău, a început să spună că el este șeful statului, de inspirație divină și să se dea la o parte lăsând PNL descoperit, pentru ca PNL să plătească polițele așa cum le-a plătit PNȚCD în guvernarea anterioară. PNL începe să-și dea seama de acest lucru, după ce i-au fost rupte două picioare de la scaun", a precizat Năstase, dezmințind, totodată, zvonurile că ar avea vreo înțelegere cu Tăriceanu de a se alia împotriva PD. "Să nu uităm că Traian Băsescu a desemnat un premier din partea Alianței, deși trebuia să numească unul din rândurile PSD+PUR. El a fost nașul acestui Guvern, iar acum se dă la o parte și îi lasă pe băieții mai fraieri în față", a spus președintele executiv al PSD. "Nu avem nici o înțelegere cu PNL, dar nu putem să nu atacăm un scenariu care, pe pielea PNL, îi oferă lui Traian Băsescu rolul lui Carol al II-lea. România a ajuns să fie dominată de un singur om, un astfel de monopol al puterii neexistând niciodată după 1990. Nu suntem în SUA, unde președintele are și atribuții de prim-ministru", a explicat Năstase.
Președintele executiv al PSD l-a mai acuzat pe Băsescu și de faptul că și-a subordonat serviciile secrete, care, în majoritatea lor, trebuie să informeze cu precădere Guvernul și nu Palatul Cotroceni.
Cât privește formarea unei comunități de informații, Năstase a spus că este nevoie de o dezbatere în urma căreia să se ajungă la o formulă echilibrată. "Nimeni nu-și pune toate ouăle în același coș. Când faci o bază comună de date ale tuturor serviciilor, apar probleme. Aceste baze pot fi puse în comun numai când apar situații de criză", a declarat fostul premier.


(566 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la Radu Modoianu


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Năstase denunță dictatura lui Băsescu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.67526817321777 seconds.