Luni, 27 Iunie 2005 - 08:37 AM Aleg.RO: Tăriceanu nu acceptă monopolul lui Băsescu pe serviciile secrete

Publicat de: Liliana RUSE

Gândul Proiectul Cotrocenilor, prin care toate serviciile de informații ar trece în subordinea șefului statului, nu va fi promovat prin ordonanță de urgență. În premieră în ultimele șase luni, premierul Călin Popescu-Tăriceanu se opune unei dorințe a președintelui Traian Băsescu: proiectul de lege privind comunitatea de informații nu va fi promovat printr-o ordonanță de urgență, așa cum ar vrea Palatul Cotroceni. „Eu nu am pe masă acest proiect. Cum o să dăm o ordonanță de urgență pe un proiect pe care nu l-am văzut?!”, a spus, ieri, la Alba Iulia, premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Nu numai că proiectul, care adună sub umbrela Președinției toate serviciile secrete, nu va fi aprobat, miercuri, în ultima ședință de guvern dinaintea vacanței parlamentare, dar Tăriceanu a lăsat să se înțeleagă că este chiar împotriva promovării acestui act normativ prin procedura ordonanțelor de urgență: „Acest proiect trebuie să fie rezultatul unor dezbateri și consultări, iar Executivul are un rol foarte important”. Prim-ministrul a spus că nu a văzut, până acum, proiectul de lege, așa cum a rezultat el în urma discuțiilor de la Palatul Cotroceni, conduse de către consilierul prezidențial Claudiu Săftoiu, și a citit despre el doar în presă. „Este foarte important ce va face această comunitate de informații, cui pune la dispoziție produsul său, unde se duce marfa și cine beneficiază de informații. Eu cred că acces vor trebui să aibă președintele, Executivul și ministerele”, a adăugat premierul.
Și ministrul liberal al Apărării, Teodor Atanasiu, a spus că nu a văzut proiectul, deși MApN este direct interesat, întrucât Direcția Generală de Informații a Armatei ar urma să intre în comunitatea de informații, sub conducerea unui consilier prezidențial. Atanasiu a sugerat că nu va susține această idee: „Nu știu ca DGIA să fie trecută în altă parte. Pot să spun însă că armata are nevoie de informații de la această structură, așa e peste tot în lume”.
La întâlnirea pe care Claudiu Săftoiu a avut-o, săptămâna trecută, cu șefii serviciilor secrete și ai comisiilor parlamentare cu atribuții în domeniu, consilierul preziențial a spus că președintele Traian Băsescu vrea adoptarea cât mai urgentă a proiectului. Atât SRI, cât și parlamentarii PNL s-au împotrivit, pe fond, propunerii de act normativ, motivând că atât serviciile secrete, cât și Consiliul Suprem de Apărare a Țării își pierd din atribuții în favoarea Comunității Naționale de Informații, care va fi, de fapt, sub controlul exclusiv al președintelui.
În America, „Select Committee on Inteligence” este o structură în subordinea Senatului, cu drept să acceseze informații clasificate. Pentru a fi echidistantă politic, este condusă bicefal, de un democrat și de un republican, și are un număr egal de membri de la fiecare partid.

Geoană anunță și el o comisie de control al „Comunității de informații”

PSD dorește înființarea unei comisii parlamentare de control al „Comunității de informații”, după modelul „select inteligence”-ului american, a anunțat, ieri, Mircea Geoană. Îngrijorați că președintele Traian Băsescu ar căpăta „puteri suplimentare”, pesediștii vor discuta, astăzi, în Biroul Executiv, modalitatea de găsire a unui „punct de echilibru, de control și de contrapondere la Parlament”. Geoană ne-a declarat că Legislativul „trebuie să capete puteri suplimentare de supraveghere și de informare, adaptate la noua situație”, adăugând că „este anormal să existe o comisie de control numai pe SRI când se creează o comunitate de informații”. Comisia parlamentară astfel creată ar avea dreptul să solicite aceleași informații pe care serviciile secrete le trimit pe masa președintelui. Potrivit lui Geoană, PSD va iniția, în perioada următoare, dezbateri și audieri parlamentare, cu participarea unor experți din străinătate: „Acest proiect este prea important ca să fie apanajul a doi-trei experți și al președintelui României. Guvernul va fi un nevăzător, complet eliminat din joc. Este clar că este o treabă de putere unipersonală în mâinile președintelui Băsescu, este un act politic deliberat de concentrare a puterii”. (Florin Negruțiu)

Serviciile secrete vor ca directorii lor să provină „din interiorul sistemului”

Serviciile de informații din România vor ca, de acum înainte, directorii lor să provină „din interiorul sistemului”, adică să fie, la origine, ofițeri de informații. Potrivit unor surse din zona serviciilor secrete, această idee a fost deja propusă factorului politic. Serviciile secrete ar dori ca doar directorul Comunității Naționale de Informații, care-i va coordona pe șefii serviciilor secrete și care va fi direct subordonat președintelui României, să fie om politic. Propunerile SRI și SIE referitoare la viitoarea Comunitate de informații din România au fost incluse într-un proiect de lege ajuns la Parlament acum mai bine de un an de zile, fără să fie băgat în seamă de parlamentari, poate și din cauză că 2004 a fost an electoral. Pe lângă precizările referitoare la directorii serviciilor secrete, aceste instituții mai doresc promovarea cadrelor de informații nu pe criteriul vechimii sau al gradului, ci pe criteriul competenței. Serviciile secrete din România sunt încă obligate să se conducă după Statutul cadrelor militare (Legea 80/1995), deși în ceea ce le privește se tot vorbește despre demilitarizare și deși Legea 80 are prevederi greu de aplicat într-un serviciu de informații. Chiar zilele trecute, la o reuniune neoficială organizată la sediul SIE, reprezentanții acestei instituții atrăgeau atenția că în activitatea ofițerilor de informații se impune „folosirea imaginației și a creativității” – în timp ce, pentru un militar, esențială este respectarea ordinelor primite de la superiori. Ofițerii de informații acționează de multe ori singuri în misiune și trebuie să ia decizii individual, consideră reprezentanții SIE. Despre viitoarea Comunitate de informații din România s-a discutat, săptămâna trecută, la Palatul Cotroceni, cu parlamentarii din comisiile de specialitate și cu toți șefii serviciilor secrete din România. Pentru adoptarea Legii Comunității de Informații ar trebui modificate mai întâi Legea CSAT și legile de organizare și funcționare ale serviciilor secrete. Directorul Comunității ar urma să fie consilier prezidențial pentru informații și membru în CSAT. (Mihai Diac)


(552 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la Liliana RUSE


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Tăriceanu nu acceptă monopolul lui Băsescu pe serviciile secrete | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64533495903015 seconds.